Născută în 18 iulie 1963, la Ghindeşti, Floreşti. Absolventă a Universităţii de Stat M. Lomonosov din Moscova (facultatea de jurnalism), a Academiei de Administrare Publică (magistru în relaţii internaţionale) şi a Academiei de Ştiinţe din RM, une e doctorandă în ştiinte politice). Jurnalist, expert în domeniile mass-media, integrare europeană, propagandă şi educaţie mediatică. Mentor. Cea mai mare parte din cariera profesională s-a petrecut la Teleradio-Moldova. A lansat şi a condus TV Moldova-Internaţional, primul post TV destinat comunităţilor de moldoveni de peste hotarele Republicii Moldova. Editor-coordonator pentru emisiuni politice, economice şi sociale la TV Moldova-1.
Luni
De mai mulţi ani la rând, zilele mele de luni au multe în comun. Şedinţa de evaluare şi planificare a muncii la Moldova 1 e urmată de finalizarea montajului pentru următoarea ediţie a emisiunii „Vectorul European”. Azi nu-m avut sufletul prea impacat, pentru că interviul cu Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău despre cei 10 ani de europenizare a ţării a fost înregistrat mai devreme, şi nu am prins reacția domniei sale la avalanşa de proteste din Bucureşti şi alte oraşe împotriva proiectelor de modificare a Codului penal şi graţiere a unor pedepse în România
Mai aveam şi temeri că din cauza asta unii dintre telespectatori ar putea pune la îndoială performanţele României în cei zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Cred însă că reuşitele României nu pot fi neglijate: Produsul Intern Brut a crescut de la 98 la 172 miliarde de euro, exporturile şi salariile medii s-au dublat, economia a crescut per total cu 75%. Mă gândesc că ar trebui să conştientizăm că aderarea la UE nu este o soluţie în sine şi că oriunde politicienii ajunşi la putere vor încerca să-şi promoveze interesele, doar că depinde dacă cetăţenii le permit sau nu să facă acest lucru. Societatea din România mi se pare decisă să nu le permită asta.
Marţi
Am plecat cu echipa TV la Orhei, unde le-am cunoscut pe Adriana Buciuşcanu şi Marcela Moscovciuc. În urma unei selecţii din programului european de consolidare a măsurilor de încredere a oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, amîndouă au obţinut câte un grant în valoare de 9.450 euro şi respectiv de 14.160 euro. Cu banii ăștia, Adriana a înființat la Orhei un centru educaţional pentru copii, iar Marcela a deschis un atelier de croitorie, unde creează, face design pentru vestimentaţie cu elemente etno. A doua zi, Marcela urma să susţină teza de master facută în baza propriei afaceri şi a propriului brand. I-am urat succes, chiar dacă eram sigură că va avea succes. Un coleg de echipă vorbitor de rusă m-a întrebat ce înseamnă grant şi dacă e adevărat că aceşti bani nu trebuie returnaţi, ceea ce, spune el, ar fi în interesul donatorilor. Am încercat să-i explic că în ciuda a ceea ce vede el la posturile de televiziune ruseşti, Uniunea Europeană chiar doreşte ca noi să trăim mai bine. Spre seară am revenit acasă obosită, dar cu o bună doză de optimism, spulberată însă de cele spuse la prima conferinţă de presă a președinetului Igor Dodon, transmisă în direct la televiziunea națională.
Miercuri
M-am trezit cu gândul că ce a prins la o parte dintre conaţionalii noştri în campania electorală, mă refer la poveştile legate de refugiaţii sirieni şi lezbiene, ar putea prinde bine [la telespectatori] şi de acum înainte. Cel puţin asta e senzația pe care o am de la Anul Nou încoace. De exemplu, după ce la Moscova șeful statului Igor Dodon îsi asuma în numele Republicii Moldova datoria regiunii transnistrene de 6,5 miliarde de dolari pentru gaze, același Dodon explică la Chişinău că nu e datoria Moldovei, ci a companiei MoldovaGaz. Dar pachetul de acţiuni de 35 % de la MoldovaGaz nu este a statului!? Şi bugetul statului nu e făcut din impozitele şi taxele noastre, ale celor din dreapta Nistrului!? Mi-am amintit cu lux de amănunte cum pe la mijlocul anilor 1990, din cauza datoriilor către Gazprom, furnizorul a sistat livrarea de gaze şi lumea se aduna lîngă blocuri să pregătească ceva de-ale gurii. Atunci, Moscova nu a închis robinetul, chiar dacă datoriile regiunii transnistrene erau comparabile cu cele din dreapta Nistrului. A propos, Igor Dodon ar trebui să știe că ţeava cu gaze merge direct în Transnistria, şi nu de la Chişinău spre Tiraspol. Şi că prețurile pentru gazele livrate de Gazprom celor din stânga Nistrului au fost întotdeauna mult mai mici decât cele pentru consumatorii din dreapta Nistrului. Mă întreb dacă cetăţenii noştri mai ţin minte asta, sau aceptă explicaţiile noului preşedinte.
Joi
Discuţiile şi interpretările în jurul deschiderii la Chişinău a unui oficiu de legatură NATO m-au determinat să pregătesc şi să editez un reportaj extins despre Ucraina, unde o reprezentanţă a Alianţei Nord-Atlantice funcţionează încă din 1999. Din 1997, la Kiev activeză un birou de informare şi documentare NATO, la ambasada Lituaniei din Ucraina există un punct de contact NATO, și la Kiev activează mai multe ong-uri pro-NATO. S-ar părea că avem o prezenţă masivă a Alianței în Ucrina, dar pe străzile Kievului nici unul din oamenii întrebaţi nu a spus că simte vreo presiune ca țara lor să adere la NATO. Cei interesaţi ar putea viziona ediţia Vectorului European din 30 ianuarie. Ultimele declaraţii că dacă vom avea un birou de legătură NATO atunci, a spus preşedintele Dodon, ar avea dreptul la existenţă şi o reprezentanţă a Organizației Tratatului de Securitate colectivă, pe scurt ODKB. Făcând această comparaţie, mă gândeam dacă șeful statului moldovean e informat că din 1992, în etapa sa de constituire, Republica Moldova a refuzat să facă parte din acest bloc, că spre deosebire de NATO, care de-a lungul anilor ne-a oferit sprijin în diverse domenii, ţările-membre ale ODKB nu sunt în stare să ajungă la o întelegere în interior, iar să ofere protecţie cuiva - nici vorbă. Cam de un an de zile, aceste țări nu se pot decide asupra preşedinţiei rotative a acestui bloc militar-politic fost-sovietic. Kazahstanul şi Belarus nu acceptă pretenţiile teritoriale ale Armeniei pentru Karabahul de munte. La randul lui, Erevanul era cât pe ce să-i expulzeze pe ambasadorii celor două ţări. Rusia nu-şi face prea mari griji, pentru că oricum conduce de jure şi de facto, fiinf iniţiatoarea ODKB. Am modificat conceptul emisiunii, şi am inclus un subiect şi despre această temă.
Vineri
E sfârșit de săptămână. E timpul când ar trebui să mă gândesc încet, încet la week-end, dar nu a fost să fie. Săptămâna viitoare va trebuie să fac trei interviuri, cu ambasadorii Marii Britanii, Ungariei şi Turciei. În 2017 marcăm mai multe aniversări ale celor 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Ziua de vineri şi o bună parte din week-end o voi petrece într-o documentare legată de evoluţia colaborării Moldovei cu aceste trei ţări. Nu e simplu, dar e plăcut să-ţi aminteşti de lucruri frumoase, care au făcut istorie. Moldovenii se bucură azi de liberă circulaţie în Europa, dar trebuie să ne amintim că Ungaria, la timpul ei, deschizând un centru de vize la ambasada sa de la Chişinău, a uşurat viaţa mai multor conaţionali de-ai noştri, scutindu-i de drumuri la Kiev, Odesa, Bucureşti şi Moscova. Trecând de la o ţară la alta, reîmprospătez în memorie multe lucruri pe care am reuşit să le materializăm. Asta mă face să cred că vom izbândi şi de data asta, chiar dacă e multă ceaţă şi scepticism în jur. În caz contrar, nu am mai avea nici un motiv să începem o nouă săptămână.