Linkuri accesibilitate

Trump conduce parada inaugurală la Washington, 20 ianuarie 2017
Trump conduce parada inaugurală la Washington, 20 ianuarie 2017

BLOG: Președintele Trump. Învestirea

Donald Trump a devenit al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

-- Donald J. Trump, republican, 70 de ani, a depus jurămîntul ca al 45-lea președinte al Statelor Unite, împreună cu vicepreședintele Mike Pence.

-- În discursul său inaugural, Trump a spus că America „nu va încerca să impună felul nostru de viață nimănui, ci mai degrabă va lăsa acest fel de viață să lumineze ca un exemplu de urmat pentru toți”. El a promis, de asemenea, o „nouă viziune care să ne guverneze țara: de acum încolo, va fi numai America înainte de toate. Trump a mai promis: „Ne vom întări alianțele și vom face altele noi - și vom uni lumea civilizată împotriva terorismului islamic radical, pe care îl vom șterge de pe fața pământului.”

-- Trump a deplîns, pe de altă parte, un „sistem” care „s-a protejat pe sine însuși, și nu pe cetățenii țării noastre”, și a spus: „asta se va schimba începînd de aici și de acum, pentru că acest moment este al vostru: vă aparține”.

-- Măsurile de securitate rămân sporite, mii de persoane protestează la Washington, și se relatează că au fost operate zeci de arestări. Demonstranții au spart vitrine și au încercat să blocheze punctele de control pentru a nu permite spectatorilor să participe la eveniment.

-- Ziua a continuat cu parada inaugurală pe Pennsylvania Avenue, de la Capitoliu la Casa Albă.

Michelle Obama și Melania Trump au plecat de la Casa Albă pentru a participa la ceremonia de inaugurare, urmate de vice-președintele Joe Biden și succesorul acestuia Mike Pence.

Președintele Barack Obama și președintele ales Donald Trump au fost ultimii care au părăsit împreună Casa Albă.

Pentru soții Obama a fost ultima dată că au plecat de la Casa Albă. După ceremonia de inaugurare, vor pleca cu elicopterul spre noua lor adresa, în viața „civilă”.

Înainte de asta preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump și soţia sa Melania au fost primiţi la Casa Alba de preşedintele Barack Obama și de prima doamnă Michelle Obama pentru a lua împreună un ceai. Este o tradiţie a ceremoniilor de învestitură care se păstrează si astăzi, subliniind tranziția paşnică de la un preşedinte american la altul.

Familia Obama a primit familia Trump la Casa Albă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:53 0:00

Washington 20 ianuarie 2017
Washington 20 ianuarie 2017

Scena inaugurării celui de al 45-lea președinte al Statelor Unite, Donald Trump : colina Capitoliului, Washington D.C.

Washington, 20 ianuarie 2017
Washington, 20 ianuarie 2017

Sute de mii de simpatizanți ai președintelui ales Donald Trump s-au adunat la Washington pentru ceremonia inaugurării dar și mulți protestatari.

Unii demonstranți au aruncat cu pietre în ferestrele sediului Băncii Americane.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG