Peste Moldova a pogorât o iarnă grea, promisă de meteorologi – cineva, iată, își mai ține cuvântul! – dezgolind, a câta oară, precaritatea serviciilor și confuzia instituțiilor statului. Avem de câteva zile un Sud și un Centru împotmolite în troiene, cu trasee blocate și vămi închise, iar gerul de peste 15 grade sub zero a pus la grea încercare sistemul de încălzire din blocurile de locuințe, prost izolate termic. Spectacolul iernii dezlănțuite a fost precedat de o agresivă epidemie de viroze, adumbrind cumva cavalcada sărbătorilor de iarnă, pe stil nou și vechi, întinse pe două săptămâni în Moldova.
Starea de hibernare cosmică, am zice, nu se regăsește deloc în titlurile de presă care reflectă activitatea politică la acest început de an. Avem o mare agitație, uneori ai spune chiar o adevărată furtună. Și-a intrat „în mână”, adică în mandat, Igor Dodon, președintele ales cu scandal al Republicii Moldova, care face ce știe mai bine: demagogie și populism pentru a smulge aplauzele fanilor săi, uitând că imediat după alegeri ne asigurase că va fi „președintele tuturor cetățenilor”. A avut declarații supărătoare și capitularde în legătură cu Transnistria, afirmând că moldovenii ar trebui să-și ceară iertare de la transnistreni pentru războiul din 1992, inițiat de fapt de Rusia. S-a grăbit să-l felicite pe noul lider separatist de la Tiraspol și s-a văzut cu el la Tighina – „întâlnirea marionetelor”, cum a numit-o un cunoscut comentator basarabean. A făcut gesturi de sfidare și inamiciție la adresa României și Uniunii Europene, schimbând limba română cu „moldoveneasca” lui Stalin pe site-ul președinției și înlăturând steagul Uniunii Europene de pe frontispiciul reședinței prezidențiale din Chișinău.
Și pentru că revanșa politică a lui Dodon trebuia alimentată cu alte efecte speciale, i-a picat cât se poate de bine conflictul intern din PL dintre Mihai Ghimpu și Anatol Șalaru. Demiterea unui ministru unionist, a unui ministru pro-NATO îi va fi prilejuit rusofilului Dodon un moment extatic. De cealaltă parte, umilința unui șef de partid care a recurs la serviciile președintelui pro-moscovit de la Chișinău – un „inamic ideologic”! – pentru a se răzbuna pe un camarad infidel le va fi lăsat adepților PL un gust amar. Dodon acum își face plăcerea de a întârzia numirea noului ministru al Apărării, propus de liberali, întrucât, după propria expresie, „nu obișnuiește să schimbe hârb pe oală spartă”. Disputa dintre socialist și PL, intrată în prelungiri, se va tranșa la Curtea Constituțională, acolo unde Dodon va fi verificat la împuterniciri, refuzuri și pasiuni.
Consecvent preceptelor sale ideologice, Dodon l-a lipsit prin decret de cetățenia moldoveană pe fostul președinte român Traian Băsescu, pe motiv că acesta ar amenința statalitatea Republicii Moldova. Dodon i-a pus gând rău și ambasadorului Mihai Gribincea de la București care, într-un interviu pentru presa românească, a admis că decretul de retragere a cetățeniei lui Băsescu ar putea fi declarat anticonstituțional (între timp, vizata Curte și-a declinat competența în materie, pasând această „bilă fierbinte” instanțelor judecătorești). Ca pedeapsă, Dodon a cerut guvernului să-l revoce din post pe ambasadorul Gribincea care, ca să-l cităm din nou pe socialist, „a cam uitat cărui stat servește”.
Toate aceste evenimente de răsunet sunt asistate de galeriile rivale și multiplicate în media cu titluri gongorice, făcute să dea impresia unei vieți politice dinamice, viguroase. Dacă Dodon se mai întâmplă să-și ia o pauză într-o zi în care n-ar mai emite „decrete de excomunicare” sau n-ar rupe vreun steag, agenda este completată de ceilalți actori de pe scena politică.
Părăsind Partidul Liberal, Șalaru promite lansarea unei formațiuni politice noi care să-i adune pe toți unioniștii risipiți din Republica Moldova, lipsiți de o umbrelă protectoare. Și-a „tras” o fotografie cu Traian Băsescu, iar unii comentatori s-au grăbit să afirme că proiectul lui Șalaru este unul îndreptățit, vizionar, că se va bucura de succes, în ciuda faptului că politicienii moldoveni care s-au declarat curat unioniști în alegerile prezidențiale au obținut scoruri ridicole. Alții sunt de părere că viitorul partid al lui Șalaru ar avea menirea să fărâmițeze electoratul dreptei, să reducă ponderea partidelor din opoziția antioligarhică, PAS și Platforma DA, al căror candidat comun la alegerile prezidențiale de anul trecut a acumulat 48% din voturi – un rezultat promițător, ca stare de spirit a cetățenilor, în perspectiva alegerilor parlamentare. Majoritatea unioniștilor (potrivit unor calcule aceștia ar alcătui peste 30% din electorat) votează cu partidele care au un discurs anticorupție, o plagă – corupția – care le sufocă viața aici și acum, nu doar cu cele care clamează niște valori identitare.
Să fie oare scandalul din PL și noua inițiativa politică a lui Șalaru un proiect al „coordonatorului executiv”?... Ce putem constata la această etapă e că fostul ministru liberal nu se referă deloc în declarațiile sale la corupția din Moldova, la „statul captiv”, la oligarhul Plahotniuc, cel care, în opinia majorității cetățenilor, deține controlul ocult asupra instituțiilor statului. Presa speculează că lui Anatol Șalaru i se pregătește chiar și o nouă fracțiune parlamentară, un soi de „oaste de strânsură” pentru a-i da mai multă greutate politică – inginerie ce nu poate fi realizată decât de o singură persoană, al cărei nume îl știe toată lumea.
Intuit, bănuit ca artizan al jocurilor de culise pe scena politică, Vlad Plahotniuc are în schimb o activitate publicistică la vedere. Scrisoarea sa adresată președintelui ales Donald Trump și poporului american este analizată minuțios în mass-media. Unii comentatori găsesc în ea dovada unei profunde gândiri geopolitice, alții, mai cusurgii, i-au depistat flagrante incoerențe logice, întrucât, pe de o parte, Plahotniuc reafirmă în misiva sa opțiunea Moldovei de a fi parte a spațiului european, de „a nu fi trasă înapoi pe orbita Moscovei” și, pe de altă parte, formulează dorința Moldovei de a fi „o punte între Est și Vest”. Colac peste pupăză, vorba românului! Trebuia să răsară pe firmamentul politicii de pe Bâc steaua noului lider PD ca să auzim aceeași caterincă răsuflată, amintind de „mielul blând”, de „Elveția” răsăritului, care e și cu unii și cu alții, interpretată de mai toți șefii moldoveni de la Snegur încoace cu rezultate dezastruoase pentru republică, dar benefice pentru politicienii corupți de la Chișinău?... Care va fi reacția lui Trump și a americanilor la acest apel răsărit ca o brândușă a speranței în Moldova noastră înzăpezită poate vom afla cândva. Sau poate nu.
Oricum, rămânem sub avalanșa titlurilor de presă care anunță o activitate prodigioasă în numele binelui public și, cum altfel?, de dragul intereselor personale ale celor implicați.
