Centrul atenției reconstitutive în Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a fost individul cu ale sale drepturi inalienabile. Membrii CPADCR au refuzat impunerea vinovăției colective şi nu au prescris în recomandările documentului său vreo pedeapsă de aceeași natură (colectivă). Ion Iliescu, aparatcik impenitent, s-a opus vehement Raportului, încă înainte de a-l fi citit. I-au ținut isonul șefii PSD (mai ales Mircea Geoană), precum şi delegații la Congresul acestui partid care au votat, probabil în orb, o Rezoluție care condamna „utilizarea politică” a dezbaterii despre regimul comunist. Avem de-a face în această situație cu o teribilă ironie: Raportul omagiază victimele comunismului şi oricine a studiat un pic de istorie rusă sau istorie est-europeană, sau chiar istorie europeană, știe că primele victime ale partidului comunist din Rusia nici măcar nu au fost partidele politice clasice, tradiționale, ci menșevicii, socialist-revoluționarii şi anarhiștii. Iar printre primele victime ale comunismului est-european, inclusiv în România, au fost social-democrații.
Partidul lui Ion Iliescu face parte din Internaționala Socialistă. Oricine a studiat un pic istoria Germaniei știe că, după ce Buchenwald a fost un lagăr de concentrare pentru comuniști şi social-democrați în timpul Germaniei naziste, la instaurarea dictaturii în RDG a devenit un lagăr de concentrare pentru aceiași social-democrați, adică cei care au refuzat să accepte dictatul totalitar al lui Stalin şi al lacheilor săi. Spre a relua sintagma lui Milan Kundera despre Gustáv Husák, Iliescu este un „președinte al amneziei”. Vrea ca noi să uităm şi asta ar fi pentru el şansa de a obține ceea ce el numește reconciliere națională. Într-un interviu din Chronicle of Higher Education, îl numeam un „Deng Xiaoping al României” (evident, mă refer la represiunea din Piața Tiananmen, la mineriade, și la capacitatea spectaculoasă de supraviețuire politică a liderului chinez şi a emulului său român). Problema pe care Ion Iliescu a refuzat să şi-o pună în timpul mandatelor sale poate fi formulată astfel: cum poate avea loc reconcilierea, atât timp cât autorii crimelor continuă să se bucure de privilegii şi își sfidează fostele victime fără nicio urmă de remușcare?
Mă gândesc la oameni care au fost găsiți vinovați în Raport de crime împotriva umanității, foști membri în ultimul Comitet Executiv al lui Ceaușescu, direct implicați în decizia de a folosi violența împotriva demonstranților în Timișoara şi București. Unul dintre aceștia, Ion Dincă, fost secretar al CC al PCR şi prim-vicepremier, mâna dreaptă a Elenei Ceaușescu, a fost înmormântat, după apariția Raportului, în ianuarie 2007, cu onoruri militare, fiind general politic în armata comunistă română (responsabilii pentru această gafă au fost ulterior demiși). Marius Oprea, în calitate de președinte al IICCR, a propus atunci un proiect legislativ prin care „pensiile securiștilor, mai exact ale celor împotriva cărora există decizii definitive de poliție politică, ar urma să fie reduse până la nivelul pensiilor pentru muncitorii necalificați. [...] se va opta pentru pensiile muncitorilor necalificați, întrucât cei vizați sunt foștii torționari, a căror meserie nu era nici în perioada comunistă, nici acum în nomenclator. IICCR va propune ca fondurile obținute în urma reducerii pensiilor foștilor securiști să fie alocate victimelor regimului comunist.” Acțiunea lui Marius Oprea a fost conformă uneia dintre recomandările făcute de Raport (secțiunea III „Legislație şi justiție”, p. 637).
După aproape doi ani, acest proiect a părut complet îngropat din lipsă de voință politică a majorității membrilor parlamentului. Trebuie notat faptul că atunci când a fost promovată, partidul sub egida căruia a fost propus, PNL, se afla la guvernare. Un alt demers care a dispărut în clarobscurul politico-judiciar al României este demararea, de către IICCR, a procedurii de trimitere în judecată a 210 comandanți de penitenciare comuniste. Ei au fost „acuzați că au folosit sistemul de detenție ca principal instrument de realizare a politicii de extremism social pentru categorii largi de persoane”, faptele lor putând „constitui şi obiectul unor infracțiuni distincte, cum ar fi omorul deosebit de grav”.
Un alt eveniment conform recomandărilor din concluziile Raportului a fost numirea lui Dorin Dobrincu (membru al CPADCR, unul dintre autorii Raportului şi coordonator al CPCADCR) în funcția de director al Arhivelor Naționale ale României. La puțin timp după numirea în funcție, el a cerut desecretizarea întregii arhive a fostului CC al PCR.
