Linkuri accesibilitate

Victor Neagu: „Cred că mobilizarea pe parcursul zilei va fi una foarte bună”


Alegători la consulatul R.Moldova de la București
Alegători la consulatul R.Moldova de la București

Dintre cele 11 secții de votare, două sunt în București, una la sediul misiunii diplomatice a Republicii Moldova în România, iar cealaltă la Secția Consulară, unde în dimineața zilei a votat și Victor Neagu, un moldovean stabilit în România.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:07 0:00
Link direct

Victor Neagu: „Am votat la Consulatul Moldovei la Bucureşti. În jurul orei 10.00 erau vreo 60-70 de oameni la coadă. Sper să fie o participare foarte bună.”

Europa Liberă: Prin ce sunt importante aceste alegeri de astăzi? Şi de ce e atât de mare miza pentru vot, mai ales votul celor din diasporă?

Victor Neagu: „Alegerile acestea sunt importante, în primul rând, prin faptul că pentru marea majoritate a cetăţenilor noştri acesta e fost un test de demnitate şi de bun simţ. Sper că noi, chiar dacă suntem o ţară mică şi cu foarte multe probleme şi greutăţi economice şi sociale, să demonstrăm, în primul rând, nouă înşine, dar în al doilea rând lumii că avem un spirit civic şi putem face o diferenţă, atunci când suntem uniţi.”

Europa Liberă: Şi tineretul de ce, până acum, a fost mai indiferent? Şi de ce nimeni nu reuşeşte să motiveze tânăra generaţie că şi de votul lor multe depind? Tu reprezinţi generaţia tânără, cum îţi explici faptul că semenii tăi sunt mai indiferenţi, atunci când trebuie să meargă la vot?

Victor Neagu
Victor Neagu

Victor Neagu: „Cam peste tot în lume participarea tinerilor la vot este mai scăzută. Eu cred că este important ca mobilizarea aceasta să crească în turul doi. Şi este evident faptul că mulţi au aşteptat să vadă ce se va întâmpla după turul întâi, ca să iasă şi ei la vot.”

XS
SM
MD
LG