Actuala campanie electorală, mai ales în ultima ei fază, când liniile de demarcație s-au conturat clar, ne oferă destule indicii despre caracterul concurenților și modul lor diferit de a opera. Știam că parlamentarii din „majoritatea absolută” pot anihila, prin boicotarea ședințelor, orice inițiativă care nu le convine. Este conduita fricoasă a celui ce se consideră puternic, înălțat pe scheme frauduloase, ticluite la miez de noapte. Scheme de care justiția, procuratura nu se ocupă, pentru că sunt parte din ele.
Strategia eschivei este aplicată pe larg și în campania electorală. „Marii bărbați ai națiunii” – i-am numit pe Marian Lupu din partea Partidului Democrat și pe socialistul Igor Dodon, zis și „inamicul de catifea” al oligarhiei – refuză să participe la dezbateri cu Maia Sandu. E o teamă față de un adversar curajos, care nu poate fi șantajat, ci poate pune întrebări incomode și insista să capete răspunsuri. În același timp, eschiva lor e și o manifestare a disprețului față de alegători, care vor să vadă tocmai dezbateri între candidații cu șanse să ajungă în fotoliul de președinte. „Statul captiv” însă nu admite confruntări libere de idei. Este contraproductiv pentru „betonul guvernării”, care ar putea să se fisureze.
Exact asta s-a întâmplat luni seara, la un post TV, a cărui invitație fusese ignorată de putere și de partenerii săi politici. Singurii interlocutori, jurnalista Natalia Morari și candidatul unic al Opoziției antioligarhice, Maia Sandu, au evoluat într-un studio alb-imaculat, precum imaginea generată de calculator din filmul „Matrix”, în care rebelul Morpheus îi povestea nonconformistului Neo ce este realitatea…
Or, realitatea e ascunsă în spatele unui paravan de vorbe și declarații demagogice ale concurenților care servesc actuala guvernare. Dacă Dodon se vede aproape calificat în etapa următoare, așa cum o sugerează sondajele, Marian Lupu ar fi trebuit să aibă interesul și onestitatea să dea fața cu adversarul cu care luptă pentru accederea în turul doi. Democrația e o competiție, nu poți câștiga prin neprezentare. Sau în Moldova e altfel?...
Partidul Democrat aplică modelul de comportament și atitudine consacrat de patronul său informal, oligarhul Plahotniuc, care operează din umbră. Este de neimaginat să-l vezi pe acesta într-un studio TV, la o dezbatere, și încă întrebările să nu fie elaborate din timp, în funcție de ceea ce poate formula el ca răspuns, pentru a nu nimeri în situații jenante. Marian Lupu colindă raioanele cu autobuzul său colorat și împarte pungi cu pomeni electorale. Candidatul PD e protejat de poliție, eventualii contestatari sunt împiedicați să intre în sălile unde au loc întâlnirile. Cu toate acestea, liderul PD n-a putut evita situații în care a fost fluierat și huiduit de cetățeni, fiind obligat să asculte reproșuri dintre cele mai neplăcute și contondente.
De altfel, gluma cea mai savuroasă, născută în urma acestor „primiri cordiale” ale candidatului Marian Lupu, este că oamenii n-au vrut să-l jignească, pur și simplu s-au gândit că autobuzul PD a venit din nou… la furat. Excelentă reputație, nimic de zis, pentru un partid de guvernământ!
Uniți prin aceeași frică și ostilitate față de Opoziția de centru-dreapta, ce mai rămâne din pretinsa rivalitate politică dintre PSRM și Partidul Democrat? Plahotniuc susținea în intervențiile sale programatice că Dodon ar fi, chipurile, marele lor adversar, pentru că militează pentru aderarea Moldovei la Uniunea eurasiatică, dar în fapt televiziunile oligarhului nu-l ating nici măcar cu o floare. Mai mult: Lupu și Dodon și-au aranjat niște „dezbateri”, în care să discute amical despre Moldova anului 2016. Spectacolul este regizat cu grijă, orice intervenție din partea unor ziariști incomozi se exclude, întrebările moderatorului sunt atent filtrate. Cum să nu-ți amintești că Dodon, Lupu și Plahotniuc sunt vechi tovarăși de drum, că au ieșit din „mantaua” lui Voronin?
Toate semnele vorbesc că puterea se pregătește să-l susțină pe Dodon în turul doi al alegerilor. Este o alianță firească, naturală. Drept dovadă, începând de ieri, 25 octombrie, televiziunile oligarhului au început să promoveze un așa-zis apel la unitate națională, emis de șeful PSRM. Citez din acest text: „Mandatul meu de preşedinte va trece sub semnul renunţării la vechile animozităţi istorice şi se va axa pe valorificarea unui rol geopolitic excepţional al Republicii Moldova în regiune”.
Interesant, va renunța Dodon, în spiritul acestui apel pacifist, la amenințările sale furibunde că va interzice unionismul, manifestațiile unioniste, nu va mai rupe nicio hartă în plenul parlamentului, nu va mai acuza Bucureștiul de amestec în treburile interne ale Republicii?... Pe lângă faptul că sintagma „rolul geopolitic excepțional al Moldovei” este de un comic enorm, manifestul lui Dodon confirmă direcția pe care s-a mișcat Republica Moldova în ultimii 25 de ani, condusă de fosta nomenclatură comunistă și de noii parveniți care i s-au asociat. Un apel menit să conserve status quo-ul convenabil Rusiei și mafiei locale.
Armonia tot mai evidentă dintre Dodon și regimul Plahotniuc se însoțește de atacuri și calomnii la adresa Maiei Sandu – singurul și adevăratul lor adversar în aceste alegeri. Prilej cu care este scos de la naftalină instrumentarul cel mai jegos, iar preoții de la Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei, nu au deloc crispări metafizice în a pune umărul la această campanie de denigrare. Mai ales că n-ar fi pentru prima dată…
Dacă marii lideri politici, „bărbații neamului”, cum spuneam, se tem să dea ochii cu alegătorii lor, aflați de cealaltă parte a ecranului, alegătorii se adună într-un număr mare la întâlnirile cu liderii Opoziției antioligarhice. Maia Sandu și Andrei Năstase au luat la pas, atât cât au reușit în aceste ultime zile, localitățile Moldovei. Este emoționant să vezi la aceste întâlniri fețele moldovenilor noștri de la sate, pe care potentații de la Chișinău le-au uitat cu desăvârșire. Oameni necăjiți, prost îmbrăcați, cu chipuri brăzdate de suferință, încearcă să înțeleagă și să pună întrebări esențiale despre viața lor candidatului Opoziției. Privirile lor spun mai mult decât cuvintele, spun că în cei 25 de ani au fost mințiți și trădați, li s-a promis de fiecare dată o viață mai bună, pentru ca ulterior proaspăt alesele „slugi ale poporului” să reintre în surzenia politicienilor ghiftuiți, instalați în fruntea bucatelor. Mai au puterea, moldovenii, să creadă în schimbare?
O altă revelație tristă, desprinsă din aceste imagini, e lipsa tinerilor. Nu pentru că aceștia nu ar fi vrut să vină la întâlnirile cu liderii Opoziției, ci pentru că majoritatea dintre ei și-au abandonat satele, vetrele, au plecat să muncească în străinătate, de unde trimit bani părinților lor cărora statul nu e în stare să le plătească, după o viață de muncă și chin, o pensie decentă. Acești tineri, viitorul Moldovei!, tocmai ei nu vor vota, chiar dacă mulți dintre ei figurează în listele electorale. Umflarea listelor electorale pe fundalul depopulării masive a țării reprezintă o metodă sigură de fraudare a scrutinului, despre care vorbește Opoziția antioligarhică.
Pentru că tinerii au plecat, schimbarea va trebui să o facă tot bătrânii noștri singuri și mult pătimiți. Vom vedea dacă votul de duminică, 30 octombrie, le va mai oferi o șansă. Lor și nouă, celor care, ca și ei, am rămas aici.
