Consiliul Superior al Magistraturii vrea să afle cum a fost posibil ca mai mult de 60 de foști magistrați să primească pensii de peste 25 de mii de euro. Șeful CSM spune că vrea să știe ce calcule, ce criterii, ce bază legislativă s-a folosit atunci când s-a ajuns la aceste sume. Întrebările, altminteri legitime, nu au la bază doar sentimentul că pensiile acelea rușinos de mari ar reprezenta o nedreptate față de masa celorlalți pensionari, ci par mai degrabă legate de conflictul deschis între magistrați, minister și Consiliul Superior al Magistraturii.
Este vorba despre un atac la imaginea publică și portofelul judecătorilor. La începutul lunii trecute, magistrații inițiau un fel de insurecție împotriva oficialilor din sistem pe care-i acuzau de destabilizarea justiției. Una dintre țintele în mișcare era însăși ministrul Justiției, Raluca Prună. La adunările generale ale magistraților care au avut loc în prima jumătate a lunii septembrie, s-a propus spre aprobare un Memorandum care critica vehement activitatea ministerului și a Consiliului Superior al Magistraturii, de la modul în care erau promovații șefii Înaltei Curții de Casație, la eterna problemă a sărăciei de resurse umane și materiale care subminează actul de justiție. Expunerea de motive a acestui Memoriu este una dintre cele mai lucide radiografii ale sistemului juridic și disfuncțiilor acestuia că a stârnit furia oficialilor. Magistrații cereau, în concluzie, o reformă profundă și nu de fațadă a justiției, ”revizuirea competențelor Inspecției Judiciare pentru a se înlătura posibilitatea afectării independenței magistraților și vicierea actului de justiție prin exercitarea/declanșarea unor verificări similare controlului judiciar,” ”garantarea independenței funcționale a procurorului, atât față de Executiv cât și în raport de ierarhia internă.” Magistrați mai vor, de asemenea, ca Consiliului Suprem de Apărare a Țării să spună ce procedură a urmat pentru a verifica existența unor persoane infiltrate în sistemul judiciar, angajați/colaboratori/informatori ai serviciilor de informații. Sunt cereri care merg în miezul conflictului dintre puterile în stat, război în urma căruia justiția a fost mereu subordonată și nu egală între egali.
Răspunzând zilele trecute întrebărilor pe care i le-au adresat cititorii unui site de știri, ministrul Justiției Raluca Prună spunea cu ironie că e dezamăgită. Se aștepta să afle din memoriu mai multe informații financiare. De pildă, să fi pomenit de banii pe care-i primesc lunar magistrații (chiar și grefierii) pentru locuință, sume care se ridică, se pare, la vreo 600 de euro, să fie pomenite diurnele grase primite de cei care se deplasează în altă localitate, dar și celelalte multe prime și beneficii pe care le-au adunat de-a lungul timpului. În subtext, ministrul voia să le transmită judecătorilor că au primit mai mult decât alții, că pensiile lor umflate au depășit limita bunului simț și că ar face bine să fie mai modești și mai docili.
Deși spălatul rufelor în public nu folosește prea mult nici justiției, nici aplanării conflictului, Raluca Prună cumva are dreptate, măcar din acest punct de vedere. Judecătorii, care știu prea bine sutilitățile legilor și cum să se folosească de ”măreția dreptului”, au profitat acum zece ani cu cinism de lacunele legii care prevedea că pensia reprezintă 80 la sută din salariul din anul retragerii. Astfel că judecătorii s-au servit din larga paletă de recompense pe care le-o permitea legea: au luptat să-și adauge sporuri de confidențialitate, de pericol etc. adunând, de multe ori, încă un salariu din aceste prime, pe lângă cele șapte indemnizații medii la care au dreptul în momentul pensionării. S-a spus în 2004, când a fost adoptată legea, că oamenii lui Adrian Năstase îi mituiau astfel pe judecători de care, bănuiau ei, pe bună dreptate, vor avea nevoie. Și au avut, cu asupră-de-măsură. Curiozitatea de acum a Consiliului Superior al Magistraturii este teatrală, dacă nu cumva cu totul ipocrită: conform legii referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor, CSM-ul este cel care stabilește modalitatea de calcul. Așadar nu CSM ar trebui să investigheze de ce stau lucrurile astfel. CSM ar trebui, eventual, să dea socoteală pentru această situație.
Toate proiectele de legi pentru pensii și indemnizații speciale au fost întâmpinate cu critici vehemente de opinia publică și respinse de magistrații Curții Constituționale. Aceștia au invocat mereu principiul echității și solidarității. Principiu care a fost aplicat cu insistență în toate cazurile de majorări, mai puțin în cazul majorării salariilor unei categorii reduse de demnitari și în cel al pensiilor magistraților. Când aleșii, preocupați de faptul că după ce li se termină mandatul li se subțiază veniturile, și-au votat pensii speciale, președintele Iohannis a refuzat să aprobe legea retrimițând-o în Parlament, iar guvernul a contestat-o la Curtea Constituțională. Aceasta a respins-o la rându-i invocând mereu necesitatea evitării discriminărilor salariale, dar a tăcut când s-a pus problema instaurării unui regim special pentru pensiile judecătorilor. În fapt, morala este că atunci când se pune problema propriilor interese, unii sunt mai egali ca alții în fața legii. Mai ales cei care au ultimul cuvânt, în acest caz, magistrații. Legea pensiilor s-a umplut de derogări și excepții iar la Casa de Pensii, atât de vulnerabilă când e vorba de golit pușculițele pentru cine știe ce capriciu politic, au rămas înscriși doar oamenii de rând care cotizează fără a spera să mai primească acești bani. Armata, serviciile secrete sau magistrații sunt protejați în fața viitoarei crize a pensiilor de propriile lor Case de pensii.
Conflictul între mai-marii justiției și magistrați e abia la început. Este posibil ca sistemul de pensionare să fie restructurat substanțial și, astfel, judecătorii să plătească devizul insubordonării de acum. Dar timpul până la schimbarea de garnitură în Parlament și guvern nu mai permite ca ministrul Justiției să le dea lovitura de grație magistraților. Schimbarea sistemului este reportată în contul viitorului legislativ. Este una dintre explicațiile posibile pentru paradoxala prezență a judecătoarei Viorica Costiniu la conferința pe tema reformei în justiție inițiată și coordonată de Călin Popescu Tăriceanu. Acesta, un personaj politic cu mari probleme penale, a invitat alți penali să vorbească despre necesitatea unei reforme în justiție. L-a avut alături pe Adrian Severin, condamnat în primă instanță la trei ani cu executare pentru mita cerută unor jurnaliști sub acoperire, să le susțină afacerile fictive în cadrul comisiilor din Parlamentul European. Severin susținea că, dacă legile sunt încălcate de multă lume, ele trebuie schimbate. ”Dacă toți suntem corupți înseamnă că nimeni nu e corupt,” mai spunea el în aplauzele colegilor. Folosind algoritmul deresponsabilizării care le-a permis atâtor foști comuniști să treacă în barca democrației și să facă acum pe profeții revoluției, Severin reușește să transforme ideea, altminteri valabilă și importantă, a independenței justiției, într-un soi de deculpabilizare generală.
Președintele Senatului ar vrea ca viitorul Parlament să reia discuția și să le dea magistraților independența de care au nevoie pentru a lua decizii juste, imparțiale. Dar nici ministrul Justiției nu vrea altceva: reforma justiției, independență pentru magistrați. Așadar, cu toții vor o nouă justiție, independentă, cu condiția să răspundă la comanda lor.
