Maxim Cârlan, este un tânăr regizor și scenarist de film care a plecat din Moldova mai bine de zece ani în urmă. A făcut mai întâi a Facultatea de Litere în Grecia, după care a ajuns în Praga, la o școală de cinema. De ceva timp, locuiește și muncește în Berlin. În această vară a revenit acasă, în Moldova, pentru a pregăti prima ediție a festivalului internațional de film documentar Moldox, care urmează să aibă loc la sfârșitul acestei luni în Cahul.
Maxim Cârlan: „Cinematografia m-a interesat de mai mult timp, înainte ca eu să mă apuc să decid să învăț cinema în Praga. Când am văzut un film genial de Bertolucci, și eram pierdut, eram în trecerea asta de vârste: „Ce să fac, să devin una sau alta, a treia sau a patra…” atunci am văzut un film foarte frumos și mi-am spus că asta vreau să devin sau la un așa rezultat vreau să ajung. Anume capodopera asta de cinema m-a făcut să vreau să fac cinema.”
Radio Europa Liberă: Cum se numea?
Maxim Cârlan: „The Dreamers” de Bertolucci.
Radio Europa Liberă: Ai revenit în Moldova după ani buni de absență…
Maxim Cârlan: „Printr-un grant câștigat de echipa mea o să facem un festival de film documentar la Cahul, Moldox. Festivalul este unul internațional și e în prima ediție și își propune foarte multe. De exemplu filme de clasa A, care au participat și au câștigat premii în toată lumea, la festivalul importante. Vor fi invitați regizorii acestor filme, ateliere de instruire a filmului documentar, mai ales cu o relevanță pentru schimbare socială, fiindcă acesta este și scopul festivalului, master-class-uri cu tutori vestiți, din diferite colțuri ale lumii, paneluri de discuții cu moderatori foarte puternici și invitați reprezentativi, interesanți, actuali în Republica Moldova.”
Radio Europa Liberă: Te-ai născut la Cahul, dar nu cred că asta a fost motivația principală atunci când ai ales anume acest oraș pentru organizarea festivalului de film documentar.
Maxim Cârlan: „Cu toate că am trăit în capitale până acum: Berlin, Atena, Praga și altele dar nu prea mă încântă centralizarea. Îmi place decentralizarea, consider că provincia ar trebui să aibă multe lucruri care se întâmplă, diferite evenimente unde nu se plictisește lumea și Cahul e un oraș la mijloc, destul de mare, dar totodată și destul de mic, cu o infrastructură destul de bună pentru un festival, are universități, are multe instituții de învățământ. Situația fiind acolo benefică, venind și eu de acolo, născut acolo, am considerat că e cel mai bun loc pentru un festival. După cum se vede și sponsorii noștri tot așa au crezut, donatorii tot așa au considerat.”
Radio Europa Liberă: Spuneai că unul din scopurile acestui festival este schimbarea socială. Ce urmărește să schimbe la modul practic acest eveniment și cum poate filmul să te ajute să privești de la distanță realitatea în care trăiești?
Maxim Cârlan: „Filmele alese nu sunt filme de victime. Sunt filme despre oamenii care își iau destinul în propriile mâini și pur și simplu merg înainte. Totul vine de la creativitate și totul vine de la noi înșine. Nu cred că trebuie să ne oprim la faptul că „acela ne-a făcut așa, noi suntem săraci” etc… cel mai simplu și mai frumos exemplu din film, un film care va fi proiectat: e un scurt metraj din Egipt de o regizoare din Irlanda, care trăiește în Egipt apropo, „The Orchid Keepers”, e un film despre o femeie beduină, care trăiește undeva în munți, în Sinai, nu are apă. Nimeni nu mai trăiește pe acolo sau trăiesc foarte puțini, era are 90 de ani și trăiește cu caprele ei și are un petic de pământ de 4 metri pătrați. Nu are apă, nimic, trebuie să se ducă undeva ca să aducă apă printr-o modalitate de irigare din timpul faraonilor și femeia asta e atât de fericită că pe peticul ei de pământ crește ceva pentru că ea folosește o modalitate veche de a iriga. Ea e atât de fericită, și ea vorbește cu plantele ei, pentru că ea consideră că încă din timpurile vechi trebuie să vorbești cu plantele și trebuie să le susții, să fii în jurul lor pentru ca ele să crească.
Filmul acesta m-a inspirat foarte mult pentru că ei nu au pământ. Dar pentru ei e atât de important că nu e fertil pământul că ei sunt mulțumitori pentru ceia ce au și mulțumesc cumva pământului că au atât cât au. Și în antiteză cu Moldova, m-am gândit că avem atâta pământ și nu cred că vorbim cu plantele noastre. Sau cu florile. Nu cred că vedem în același mod pământul și acesta e un film și o metaforă foarte importantă pentru mine.
Radio Europa Liberă: Din Berlin, cum se vede cinematografia moldovenească?
Maxim Cârlan: „Nu știu foarte bine, nu am o imagine foarte clară, dar din prezența internațională la festivalurile internaționale a filmelor din Moldova și eu am fost, slavă Domnului, la multe festivaluri, eu nu am văzut multe filme, sau chiar niciunul. Să spun sincer e și unul din motivele pentru care am vrut să organizez un festival care ar încuraja oamenii să facă filme. Moldova ar putea fi numai film documentar, e foarte bogată în subiecte și eu cred că regizorii sau nu numai regizorii dar și oamenii simpli ar trebui să ia o cameră în mână și să învețe cum să construiești un film documentar care să fie și interesant și să îi dea drumul.”
Radio Europa Liberă: Ce merge altfel aici, în Moldova, după părerea ta, decât în țara în care trăiești acum, Germania – țara în care de fapt ai reușit să devii om de cinema. Care e marea diferență?
Maxim Cârlan: „Cândva Moldova era ca și Germania, eu de exemplu am auzit, deja trăind în Germania, că în sudul țării, acolo de unde provin, în sec. XIX, XX, dacă nu greșesc, 120 de mii de germani și elvețieni, trăiau în sudul Moldovei și în Bugeac. Germanul și elvețianul nu era să vină la o sărăcie, unde să nu poată să producă, ei fiind fermieri de felul lor și cred că e ceva mai recent.
Cred că trecutul nostru a impus unele reguli: „Fă și o să ai”, dar „fă” fără să asculți și fără să gândești. Cred că asta există și în firea noastră, de a face dacă asta e o soluție mai bună. Cred că asta și-a lăsat rădăcini și noi acuma așteptăm ca cineva să ne spună: „Fă, taci din gură și fă și ai să ai bani” dar nu suntem în momentul dat în așa circumstanțe și nici nu vrem. Eu cel puțin nu cred că asta e soluția ca pur și simplu să efectuăm lucruri care ne sunt spuse. Să nu așteptăm ca cineva să ne spună să facem, dar să facem pentru că e mult mai interesant când faci singur.”
