Două doamne: Eve (voce, țambal, clarinet), Ela (trombon), și doi domni: George (tobe, producție) și Sam (trompetă) fac împreună trupa numită Byzantine Time Machine (prescurtat BTM, și în traducere Mașina de călătorit în timp bizantină), despre care se spune că e unul din grupurile veterane ale scenei world music din orașul american Chicago.
Aflăm de pe pagina lor de internet că, avînd actualmente rezidența în secolul 21, BTM au un fel propriu de a combina ultimele noutăți în materie de tehnologie audio cu stiluri muzicale din era bizantină.
E vorba mai precis de sunetele unor instrumente tradiționale reale din Orientul Mijlociu, darbuka, de exemplu, sau din Grecia (țambalul) și din Turcia (clarinetul) procesate cu ajutorul tehnologiei moderne, și trimise înapoi în lumea sonoră analogă.
Un element esențial în această muzică este studio-ul de înregistrări, care, exact ca în tradiția sunetului dub, este un alt instrument ce poate fi folosit în timp real de către un inginer de sunet (de aceea poate în mod cu totul bizar, membrii trupei poartă halate albe în concertele lor).
De unde poate și noțiunea de time machine, adică o mașină care aduce sunetele din trecut ale percuției, instrumentelor de suflat și vocii (un trecut, evident, „bizantin”) în era modernă.
De aici vine poate și eticheta de science-fiction ethno dub pusă acestei muzici. Adică instrumente reale la care se cântă live, dar modulate de către mașini, și linii grele de bass cântate de au automaton.
Noi ascultăm acum piesa „Adventure in Istanbul”