Materiale extrase din arhiva Institutului Hoover de la Universitatea Stanford, California, de istoricul Sergiu Musteață
Fragment din „Programul politic” din 11.08.1991. Editor: Mircea Carp
La începutul lunii, a fost în vizită oficială în Japonia ministrul de externe român. Adrian Năstase a vorbit cu acest prilej, la o conferință de presă, și despre relațiile dintre România și Republica Moldova.
(Radio București a relatat la timp, ca și noi, de-altfel. Credem totuși că în lumina ultimelor evenimente în relațiile dintre București și Chișinău, merită să le reamintim).
Năstase a spus că Bucureștiul anticipează o unire cu Moldova în trei etape: mai întâi, prin formarea unei confederații culturale, apoi a unei federații economice și, în cele din urmă, o reunificare după modelul german. Năstase a mai spus că dacă Uniunea Sovietică dorește să aibă „o țară prietenoasă la frontieră, trebuie să țină seama de preocupările, dorințele și așteptările ei!”.
Din câte știm, este pentru prima oară când un înalt demnitar de la București a enunțat public și oficial o strategie pentru unirea Moldovei cu Patria-mamă. Până acum, Bucureștiul profesase o acceptare necondiționată a conceptului moldovean de „două state românești independente”. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe din București, Teodor Melescanu, a fost citat, la 8 august, de agenția de știri TASS, ca reafirmând acest concept.
(RFE/RL DAILY REPORT/Aug.9, 1991, Vladimir Socor)
Cum adică: să nu știe stânga ce face dreapta la Ministerul de externe din București? Nu este, dealtfel, singura contrazicere în sânul guvernului, și-apoi, desigur, mai au și moldovenii de spus ceva. La ultimul sondaj de opinie publică, 71 la sută s-au declarat pentru „două state independente”. Pentru moment, cel puțin, căci știu ei ce știu.... (IDEM)
Între timp, președintele R.Moldova, Mircea Snegur, a dezmințit zvonurile potrivit cărora președintele sau primul ministru al republicii ar intenționa să semneze Tratatul Unional. Actuala conducere a Moldovei – a subliniat Snegur – rămâne fidelă până la capăt idealurilor de independență și suveranitate și nu intenționează în nici un caz să cedeze de la linia pe care a pornit.
(Radio Bucharest, August 10, 1991)
Radio Moscova a anunțat astăzi că alte două republici s-au hotărât să semneze Tratatul Unional: Bielorusia și Tadjikistanul - după ce în prealabil își exprimase aceeași intenție Kazahstanul. Alte republici - Moldova (după cum știm), cât și Estonia, Letonia și Lituania - rămân ferm în opoziție. (CN 045.8.11)