Cei care au ieşit la demonstrații au fost, în mare parte, studenți, elevi şi profesori. Dascălii au avut şi revendicări sociale, precum majorarea salariilor, achitarea restanţelor şi aprovizionarea şcolilor cu căldură, manuale şi materiale didactice. Potrivit „Jurnal de Chişinău”, nu doar reprezentanții populaţiei majoritare considerau neîntemeiată introducerea disciplinei obligatorii „Limba rusă”, dar şi reprezentanţii asociaţiilor ucrainenilor, grupul minoritar cel mai numeros.
Protestele au crescut în intensitate în februarie, după ce guvernul a decis înlocuirea obiectului „Istoria românilor” cu „Istoria Moldovei”. Ziarul oficial „Moldova Suverană” sugera că tinerii din piaţă sunt manipulaţi de profesori, care urmăresc scopuri politice, economice sau de alt ordin.
Parlamentul de la Chişinău, printr-o hotărâre specială, i-a calificat pe organizatorii protestelor drept „forţe extremiste sprijinite din afara ţării, care ameninţă ordinea constituţională şi independenţa statului”. Fruntași ai PCRM, citaţi de presă, au acuzat România de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova. Ministrul Justiţiei, Ion Morei, a suspendat timp de o lună activitatea PPCD, iar liderilor formaţiunii le-a fost retrasă imunitatea parlamentară.
„Cui îi arde acum de limba rusă şi programe şcolare, în timp ce oamenii mor de foame? E o speculaţie electorală, pentru ca alegătorul să nu-şi pună întrebări ce-au făcut comuniştii timp de un an, de când au venit la putere, sau de ce au distrus economia”, era opina ziariştilor de la „Jurnal de Chişinău”.
Anul 2002 văzut de presă
După ce a votat revenirea la raioane la sfârşitul anului 2001, majoritatea comunistă din parlament a decis să organizeze un scrutin local înainte de termen, fixat pe 7 aprilie, doar că această hotărâre a fost declarată neconstituțională, întrucât primarilor aleşi în 1999 li se întrerupea abuziv mandatul de patru ani.
Pentru ziarul de limbă rusă „Modavskie Vedomosti” decizia guvernanţilor de a modifica programa şcolară la mijlocul anului de studiu, de asemenea, avea, mai degrabă, conotaţii electorale. În articolul „Patimi lingvistice”, din 19 ianuarie, publicaţia susţinea că din această situaţie ar avea de câştigat formaţiunile ce reprezintă extremele eșichierului politic, respectiv PCRM şi PPCD.
„Chiar dacă sunt forţe antagoniste, atunci când au avut nevoie să-şi regleze conturile cu un oponent comun, au făcut echipă bună. Comuniștilor le convine să susţină mitul amenințărilor venite de la „naționaliștii români”, iar frontiştilor – să sperie oamenii cu „comuniştii filoslavi”. (…) Atâta timp cât „românii” şi „ruşii” se ceartă din cauza limbii, ei îşi vor pune mai puţine întrebări legate de promisiunile social-economice ale lui Voronin”, se menţiona în articol.
„Moldavskie Vedomosti” a demontat şi eventualul plan cu bătaie lungă, vehiculat de presa afiliată comuniştilor, precum că deciziile guvernului ar fi menite să-i apropie pe vorbitorii de limba rusă de peste Nistru: „Poate că Voronin se gândeşte că va câștiga cu ajutorul politicii lingvistice simpatia transnistrenilor, că va convinge Rusia de loialitatea sa totală şi aceasta îl va ajuta să scape de detestatul Smirnov şi să achiziționeze gaze mai ieftine. Ultimele articole publicate în presa rusă demonstrează că la Moscova tot mai mult sunt comentate în batjocură acțiunile președintelui comunist. Indiferent ce ar întreprinde Voronin, Rusia tot mai mult va ține la cetățeanul său, Igor Smirnov”.
Pe 25 februarie, ministrul Învățământului Ilie Vancea a ieşit în faţa protestatarilor şi a recunoscut că a greşit emițând ordinul ce prevedea introducerea limbii ruse ca disciplină obligatorie. El i-a chemat pe cei din piaţă să revină în sălile de clasă şi să reia procesul de studii. A doua zi, Vancea şi-a anulat ordinul şi a fost demis de preşedintele Voronin.
Cenzură la televiziune
La 26 februarie protestatarii ajung şi la televiziunea națională, unde, în opinia lor, a fost instituită cenzura şi unde exista un comitet de grevă căruia i s-au alăturat peste 400 de angajaţi. „Jurnal de Chişinău” a publicat rezoluția comitetului de grevă, condus de Mircea Surdu, Larisa Manole, Angela Aramă, Corin Fusu, Rodica Cucereanu ş.a. Jurnaliştii cereau respectarea libertăţii de exprimare şi a pluralismului de opinii. De asemenea, solicitau ridicarea interdicțiilor impuse de autorităţi la folosirea unor cuvinte gen „român”, „Basarabia”, „regim totalitar”, „deportări” şi „foamete”.
Proteste împotriva rusificării şi a înlocuirii cursului de istorie
Greviștii îşi exprimau indignarea faţă de rusificarea ce căpăta amploare la posturile naţionale de radio şi televiziune. În opinia lor, timpul programelor în rusă a început a depăși timpul celor în română, iar un spaţiu tot mai mare de emisie era alocat filmelor cu caracter ideologic, ce propaga modul sovietic de viaţă. În loc să rezolve conflictul de la televiziune, autorităţile au dispus înlocuirea prezentatorilor protestatari şi au suplimentat numărul forţelor de ordine, înăbușind astfel revolta.
Preşedintele Vladimir Voronin, citat de ziarul oficial „Moldova Suverană”, a afirmat că „dacă şi are cineva dreptul la grevă, aceştia suntem noi, telespectatorii”. „În zece ani, în afară de directori, aici nu s-a schimbat nimic”, potrivit lui Voronin, „iar programele sunt de calitate proastă şi din cauza jurnaliştilor”.
Tot mai multe instituţii internaţionale au condamnat practicile antidemocratice ale guvernării comuniste. Doar Federaţia Rusă a pledat ca avocat al autorităţilor moldovene, a notat BBC Chişinău. Preşedintele Dumei de Stat, Ghenadi Selezniov, a afirmat că guvernarea comunistă moldovenească nu trebuie „în niciun caz să cedeze în faţa opoziţiei”. Iar Dmitri Rogozin, președintele Comisiei pentru relaţii externe a Dumei, s-a arătat extrem de preocupat de ceea ce el a numit „românizarea Republicii Moldova”, a mai scris BBC.
„Misterioasa” dispariţie şi apariţie a lui Vlad Cubreacov
În dimineaţa zilei de 22 martie este anunţată dispariţia vicepreşedintelui PPCD Vlad Cubreacov. O bună parte a presei s-a arătat îngrijorată de acest caz. La mitingul din 25 februarie, Iurie Roşca a vorbit despre „răpirea” lui Cubreacov „ca despre o acţiune de intimidare a opoziţiei”. Ulterior, el a spus că ar fi implicate serviciile secrete ale Republicii Moldova şi ale Federaţiei Ruse.
„Senzaţia că suntem mințiți devine certitudine pe măsură ce trece mai mult timp din momentul găsirii lui Cubreacov viu şi nevătămat”, nota „Moldavskie Vedomosti”.
A fost deschis un dosar penal, iar oamenii legii susţineau că îl căutau pe dispărut, dar fără succes. Peste câteva zile, conducerea PCRM acuza „actorii din umbră şi executorii manifestaţiilor de protest de dispariţia deputatului creştin democrat”, potrivit oficiosului „Moldova Suverană”. Ziarul guvernamental, în mai multe articole, a susţinut că este vorba de o farsă.
Pe 25 mai, după două luni şi patru zile, Vlad Cubreacov a reapărut într-un mod la fel de misterios, după ce criza politică moldovenească a fost dezamorsată prin intervenţia Consiliului Europei, transmitea BBC. Multe semne de întrebare le-au trezit jurnaliștilor numai anunţarea locului în care deputatul a fost găsit de poliţie. S-au vehiculat localităţile Coşniţa, Pohrebea, Corjova (de pe malul stâng al Nistrului) şi Ustia (de pe malul drept), toate din raionul Dubăsari, dar aflate la distanţe mari una de alta, a scris „Moldavskie Vedomosti”.
Deputatul PPCD a declarat că a fost sechestrat de persoane neidentificate, care vorbeau o rusă elevată. La câteva zile de la revenirea lui Cubreacov la Chişinău, procurorii l-au acuzat că nu este interesat să conlucreze cu organele de anchetă, scria „Moldova Suverană”. „Senzaţia că suntem mințiți devine certitudine pe măsură ce trece mai mult timp din momentul găsirii lui Cubreacov viu şi nevătămat”, nota „Moldavskie Vedomosti”. Pe 30 mai, ziarul oficial sugera că Roşca şi-ar fi sechestrat colegul de partid şi l-ar fi ţinut într-un imobil din Chişinău. „Toată armata de dătători de părere şi-a îndreptat privirile spre Roşca, cel mai interesat de răpirea lui Cubreacov, deoarece dispariţia lui făcea să sporească interesul pentru proteste”, susţinea şi „Jurnal de Chişinău”.
Ancheta iniţiată de procurori a trenat mulţi ani. Abia în 2013, dosarul a fost clasat, iar concluzia oamenilor legii e că a fost o răpire înscenată.
Doi dintre liderii PPCD, Ion Neagu şi Sergiu Burcă, au depus mărturii precum că dispărutul şi-a dat acordul când scenariul s-a discutat la partid.
Pe 24 aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie prin care recomanda autorităților să renunţe la intenţiile ce au condus la declanșarea demonstrațiilor şi să continue reformele democratice. Totodată, Chișinăul urma, până la 31 iulie, să reorganizeze posturile naţionale de radio şi TV şi să înregistreze Mitropolia Basarabiei. De asemenea, protestatarii erau chemaţi să pună capăt demonstrațiilor.
Guvernarea comunistă s-a conformat unor cerinţe, nu a renunţat însă la „Istoria Moldovei”, iar din 12 iunie premierul Vasile Tarlev a interzis folosirea termenului „limbă şi literatură română” în actele oficiale, au mai relatat ziarele vremii.
Sfidarea instituțiilor internaționale
Pe fundalul protestelor, conducerea Republicii Moldova a avut o atitudine arogantă şi faţă de organismele internaţionale. „Nu-mi aduc aminte de niciun caz asemănător în care să existe o voinţă atât de clar exprimată de a nu ţine cont de recomandările Consiliului Europei”, declara, la începutul anului, vicepreşedintele Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, Claude Casagrande. Potrivit Basa-press, experţii Congresului au venit la Chişinău să înțeleagă logica amendării legii administrativ-teritoriale şi celei privind administrația publică locală. După câteva zile, ei au părăsit Republica Moldova îngrijorați şi umiliți de descoperirea că sunt mințiți, nota aceeaşi sursă.
În altă ordine de idei, Voronin a acuzat Banca Mondială şi FMI că „l-au inventat şi finanţat pe „fascistul” Roşca”. Asta în contextul în care reprezentanţii celor două instituții financiare internaționale erau îngrijoraţi de inițiativele contrareformă şi spuneau că nu au cu cine discuta la Chişinău. Fostul şef de la Finanţe Mihai Manole demisionase, iar ministrul Economiei Andrei Cucu a fost demis, „în momentul în care se cere un dialog intensiv cu instituţiile creditare”.
Banca Mondială îşi exprima nedumerirea faţă de iniţiativa de a controla activitatea ANRE, renaționalizarea a 25 de întreprinderi, ideea consolidării terenurilor de pământ, promovată de Ministerul Agriculturii, bazată, în opinia specialiştilor străini, mai degrabă, pe măsuri administrative decât pe mecanisme de piaţă.
Până la urmă, premierul Vasile Tarlev a recunoscut că multe lucruri nu merg bine în economie şi că sunt necesare noi măsuri de liberalizare şi debirocratizare. În vară, a fost deblocată finanţarea externă oferită de FMI şi Banca Mondială, „nu pentru că Republica Moldova şi-ar fi respectat angajamentele, ci pentru că cele două instituții au iniţiat programe împotriva sărăciei, iar Moldova este lider în Europa la acest capitol”, a ţinut să precizeze ziarul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti”.
După dezamorsarea protestelor, preşedintele Vladimir Voronin a insistat că Republica Moldova trebuie să se integreze în UE şi a dispus crearea unei comisii speciale, mulţi comentatori însă au avut rezerve că aceste declaraţii vor deveni acţiuni.
O analiză realizată de ziarul de limbă rusă „Ekonomiceskoie Obozrenie” arăta că în 2002 trei mari companii au fost cumpărate de oameni de afaceri din Rusia: uzina Topaz şi fabricile de şampanie şi divin Vismos şi Călăraşi-Divin. Totodată, pachetele de control ale fabricilor de zahar Cupcini, Glodeni şi Ghindeşti au fost preluate de investitorul rus Marat Safin, prin intermediul firmelor din zone offshore. Safin deţinea pachete importante de acţiuni la fabrica de zahăr Alexăndreni şi fabrica de bomboane Bucuria. „Acest proiect investițional putea fi considerat nu doar cel mai important, dar şi cel mai agresiv”, mai relata „Ekonomiceskoie Obozrenie”. Autorităţile au fost la un pas de a vinde operatorul de telefonie fixă tot ruşilor, la fel ca şi Terminalul Giurgiuleşti.
Un nou proiect de federalizare şi implicarea SUA
„La 3 iulie poporul moldovean s-a umplut de fericire, aflând cum că cineva la Kiev a propus şi, respectiv, cineva a acceptat ca aşa-numitul conflict transnistrean să fie rezolvat prin federalizarea Republicii Moldova. Cu zece ani în urmă, însuşi cuvântul „federaţie” era tratat la Chişinău ca un sacrilegiu şi niciun politician treaz la minte nu îndrăznea să pledeze pentru aşa ceva. Dar iată că azi, apar mai mulţi politicieni care, fără nicio jenă (şi fără argumente), se pronunţă în public pentru federalizarea Moldovei”, se spunea într-un articol din „Jurnal de Chişinău”.
„Modova Suverană” a publicat o adresare a preşedintelui Vladimir Voronin către cetăţeni, în care se spunea că „pentru prima dată se propune o soluţie pentru problema transnistreană, o soluţie ce nu lezează niciuna din părţi”. „Acest document conţine atât angajamente privind respectarea drepturilor legitime ale populaţiei vorbitoare de limba rusă, cât şi stimularea afluxurilor de capital din Rusia în Moldova. Iar în secolul XXI, prezenţa economică este un factor de influenţă mult mai puternic decât metodele de forţă”, mai afirma Voronin.
Proiectul mediatorilor a fost criticat de mai multe partide de opoziţie parlamentare şi extraparlamentare. Unii politicieni sugerau că problema transnistreană era negociată de marile puteri, alţii – că Occidentul ar vrea să cedeze Republica Moldova.
Proiectul mediatorilor - Rusia, Ucraina, OSCE - , propus la Kiev, a fost analizat în detaliu pentru Radio Europa Liberă de comentatorul Vladimir Socor, articole preluate de „Jurnal de Chişinău”. Prima chestiune ce trezește multe întrebări, constată Socor, este cu cine se federalizează Republica Moldova sau cu cine împart liderii de la Chişinău puterea - cu Igor Smirnov, adică cu un grup de cetăţeni ruşi instalați la putere cu sprijinul armatei şi serviciilor de securitate ruseşti? În acest caz, Republica Moldova federativă risca să devină „un stat decorativ, manipulat sută la sută din exterior şi privat de orice urmă de suveranitate”, afirma comentatorul.
Admițând că între Chişinău şi Tiraspol vor putea apărea conflicte dese, deoarece documentul propus lăsa loc de interpretări - opina Socor - Rusia, Ucraina şi OSCE, ce ar urma să fie garanţi, vor trebui să intervină. „Astfel, cu greu s-ar mai putea vorbi despre un stat independent şi democratic”, era de părere Vladimir Socor.
Proiectul mediatorilor a fost criticat de mai multe partide de opoziţie parlamentare şi extraparlamentare. Unii politicieni sugerau că problema transnistreană era negociată de marile puteri, alţii – că Occidentul ar vrea să cedeze Republica Moldova, iar în acest caz Chișinăul niciodată nu va reuşi să se apropie de UE şi NATO.
„Moldavskie Vedomosti” a scris, la începutul anului, că Voronin l-a rugat pe Putin să se „amestece în treburile interne ale Republicii Moldova, întrucât diferendul transnistrean nu poate fi rezolvat de reprezentanții Chișinăului şi cei ai Tiraspolului”. La sfârşitul lui 2002, ministrul adjunct de Externe al Federaţiei Ruse, Veaceslav Trubnikov, a declarat că „procesul de negocieri s-a împotmolit nu din dorinţa noastră, ci la inițiativa Tiraspolului”. Liderii republicii nerecunoscute din stânga Nistrului insistau să fie negociat cu ei statutul viitoarei regiuni şi spuneau despre proiectul propus de mediatori că nu este adoptat pe baza dialogului, mai nota aceeaşi publicaţie.
La un an şi jumătate după venirea la putere a partidului ce a mizat pe cartea transnistreană, Agenţia Infotag constata că nu se poate vorbi de progres în negocieri, dimpotrivă, situaţia s-a complicat. Tratativele au fost reluate, potrivit aceleiași surse, doar pentru că s-au implicat Statele Unite, în contextul luptei cu terorismul şi a depistării eventualelor baze de arme traficate.
În luna decembrie, președintele Voronin a efectuat o vizită la Washington, unde, potrivit BBC Chişinău, „a solicitat sprijinul Statelor Unite în soluţionarea conflictului transnistrean”.
La sfârşit de an, liderii comunişti au bifat două acţiuni populiste: înghețarea cenzului de pensionare la 62 de ani pentru bărbaţi şi 57 pentru femei (conform legii din 1998, el trebuia să crească gradual până la 65, respectiv, 60 de ani) şi indexarea depunerilor băneşti, devalorizate odată cu destrămarea URSS. Urma să li se returneze oamenilor câte o mie de lei pentru prima mie de ruble depusă, după care trebuia să se aplice o altă formulă. Potrivit „Moldavskie Vedomosti”, anume datorită măsurilor populiste comuniştii se bucurau de o încredere mare a populaţiei care mai rămăsese în ţară.
