Aseară pe la 11.30, când începuseră să apară știrile despre puciul armatei, tocmai îmi luam la revedere de la un înalt ofițer într-o cafenea din Samsun. Îmi vorbea despre drumul greșit pe care merge Turcia, despre un prieten foarte apropiat, colonel, care a fost trimis la închisoare fără motiv, despre judecătorii și polițiștii corecți care n-au nicio șansă să-și păstreze locurile și despre faptul că
„recentele atacuri teroriste s-au întâmplat din cauza lui Erdogan, care nu are încredere în adevărații profesioniști ai serviciilor secrete, ai armatei și ai poliției”. Instituțiile de forță conduse de oamenii lui Erdogan - îmi spunea militarul - „ne monitorizează mai mult pe noi, decât pe teroriști”. Despre problemele pe care Turcia le are cu aproape toți vecinii, ofițerul răspunde prompt că „Turcia nu are inamici” și că întreg „haosul” politicii externe se întâmplă din cauza președintelui, care vrea să aibă totul sub control și nu-i lasă pe cei care se pricep să-și facă treaba.
„Sunt optimist că lucrurile se vor schimba în viitor, dar turcilor nu le-a ajuns cuțitul la gât. Deocamdată e doar la genunchi”. Nu-și încheie bine propoziția, că primește un telefon, de la un confrate, căruia îi răspunde militărește și din convorbirea lor înțeleg doar că îl întreabă dacă se uită la televizor. Nu părea, însă, nici alarmat, nici grăbit să plece, dar a adus în discuție greșeala pe care a făcut-o generalul Kenan Evren în septembrie 1980, când a dat lovitura de stat, care a pus capăt conflictului armat dintre stânga și dreapta.
În Turcia, oamenii își pot cumpăra oricând cu ușurință pistoale și arme de vânătoare, iar în Ordu, un orășel situat între Trabzon și Samsun am văzut în centru, aproape de bazar un magazin care arăta ca un adevărat arsenal. De altfel, la nunți, îmi dă exemplu înaltul ofițer, s-a păstrat obiceiul ca toți bărbații să tragă în aer focuri de armă pentru a sărbători și nu de puține ori, se întâmplă accidente, iar unii care sunt amețiți, în loc să tragă în aer, își omoară prietenii sau rudele.
Pe la unu noaptea, după ce mesajul președintelui Recep Tayyip Erdogan prin care le cerea oamenilor să iasă în stradă, fusese difuzat, moscheea din centrul Samsun-ului i-a chemat pe oameni la rugăciune, vapoarele din port și-au pornit sirenele, iar puținele mașini aflate pe stradă au început să claxoneze. Orașul a rămas, însă, în expectativă.
Dimineața oamenii s-au strâns în Meydan, centrul tradițional al oricărei localități turcești, să urmărească discursurile oficiale pe un ecran uriaș. Cei mai mulți dintre cei aflați acolo erau susținători ai președintelui. La autogară, unde am căutat un autoboz spre Istanbul, dar nu mergea niciunul, un șofer de autobuz mi-a spus că revenirea lui Erdogan, nu e „cel mai rău lucru posibil, dar nici cel mai bun”. Mai târziu, o profesoară lângă care am călătorit spre Sinop, mi-a făcut apologia președintelui, care „le-a oferit turcilor o viață mai bună”. În fața primăriei din Sinop, vreo 20 de oameni au ieșit cu steaguri, răspunzând în acest fel chemării prezidențiale.
Ali, un om de afaceri și membru al Partidului Mișcarea Naționalistă (Milliyetçi Hareket Partisi, MHP), filiala din Sinop crede că încercarea de lovitură de stat de astă-noapte este doar „o piesă de teatru prin care Erdogan își ascunde greșelile, care-l face acum partener credibil al americanilor și care îi va da
posibilitatea să curețe armata de toți înalții ofițeri care nu-l plac”. Ali nu crede în virtuțiile loviturilor de stat și vrea ca Erogan să fie dat jos în mod democratic, n-ar vrea ca băiatul lui care va fi luat în curând în armată să fie trimis să lupte împotriva fraților lui. La cafeneaua cea mai mare de pe Meydan, Eymen, de 25 de ani îmi spune înainte să-mi ia nota că „ambele părți sunt de partea greșită: și militarii și Erdogan”.
Majoritatea turcilor era însă de partea lui Erdogan și înainte de încercarea de lovitură de stat și va continua să fie, cu atât mai mult, acum când a devenit eroul care a salvat țara. Președintele Erdogan a eliminat presa independentă, i-a scos din sistem pe toți cei care i se opuneau, iar adversarii lui politici, chiar și cei din orașele îndepărtate de Istanbul și Ankara, nu au curajul să spună lucruri prea dure despre el, fiindcă se tem să nu ajungă la închisoare.
