Doamnelor și domnilor, fila de astăzi a dicționarului de sunete rare are ca subiect o trupă cu totul neobișnuită, cel puțin pentru formula clasică a trio-ului de jazz.
Neobișnuită pentru că e construită în jurul unei absențe care e, în sine, un fel de declarație politică.
Mammal Hands e un trio înființat în 2012 la Norwich, Marea Britanie, de Nick Smart, pian, Jesse Barrett, tobe percuție, și Jordan Smart, saxofoane.
Formula clasică a trio-ului de jazz are de obicei în componență două instrumente de bază, care alcătuiesc ceea ce se numește secția ritmică: basul și tobele. Indiferent care anume e al treilea instrument (pian, ghitară, saxofon, trompetă etc.), trioul clasic are întotdeauna în componență basul și tobele, care au o funcție similară cu mortarul ce lipește cărămizile unei case.
Așadar: pian, tobe, percuție, saxofoane. Ce fel de „mortar” muzical e însă acela din care lipsește bass-ul?
Eu cred că această absență, cel puțin în cazul celor de la Mammal Hands, este similară cu pauza dintre cuvintele unui poem (acea tăcere de fapt), care e cel puțin la fel de semnificativă/semnificantă, ca toate cuvintele („cărămizile”, nu?) din care e construită „casa” numită poem.
Iar la Mammal Hands acest proces se traduce prin aceea că funcția, misiunea bass-ului nu e preluată de vreunul din celelalte instrumente: frecvența joasă a sunetelor specifice basului e construită în mod egal de pian, tobe, percuție, saxofoane.
Ceea ce vrea să spună că o parte a „mortarului” care ține lalolaltă această construcție muzicală e ...„invizibilă”: deși se aude, nu e acolo.
Noi ascultăm acum piesa „In the Treetops”, de pe albumul „Floa”, lansat în 27 mai 2016, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol, ea va fi urmată de „The Eyes That Saw The Mountain”.
