Linkuri accesibilitate

Prietenii Moldovei, după eșecul „poveștii de succes”


Lazar Comanescu (stânga), Andrei Galbur (centru) și Harlem Desir
Lazar Comanescu (stânga), Andrei Galbur (centru) și Harlem Desir

Șeful diplomației române promite la Chișinău că de îndată ce guvernul moldovean își va onora angajamentele, banii nu vor întârzia să vină.

Grupul pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova este un forum creat în 2010 pentru discuții între miniștrii de externe ai țărilor care considerau Moldova o potențială „poveste de succes” și sprijineau apropierea ei de Uniunea Europeană. Astăzi, când apropierea Moldovei de UE nu mai este atât de sigură, la o întâlnire a acestui grup de prieteni la Chișinău s-au prezentat numai țările care l-au inițiat: România și Franța.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00
Link direct

Prietenul la nevoie se cunoaște și acum Chișinăul e la mare ananghie. Ministrul afacerilor externe al României Lazăr Comănescu promite că, de îndată ce Chișinăul își va onora angajamentele, banii nu vor întârzia să vină:

„Modul în care evoluează punerea în aplicare a condiționalităților care privesc un asemenea împrumut, dialogul strâns care are loc cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar Internațional (FMI) toate acestea sunt în evaluarea mea premise care să permită disponibilizarea primei tranșe de 60 de milioane din acest credit de 160 de milioane într-un timp cât mai scurt. Este foarte important că la începutul lunii viitoare are loc o misiune de negociere a FMI și eu sunt optimist în privința creării condițiilor pentru a se disponibiliza acest credit.”

Oficialii europeni insistă mai ales pe necesitatea implementării unor reforme profunde.

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Desir:

„Prioritățile sunt bine cunoscute. Ele vizează în primul rând reforma justiției și independența acesteia, lupta împotriva corupției. Există și reforme economice imperios necesare, ele sunt cerute de FMI și, după cum bine știți, acordul cu FMI este important pentru a debloca ajutoarele europene. Mai rămâne reforma sistemului bancar, reforma sistemului care permite reglementarea prețurilor la energie. Implementarea acestor reforme va permite Moldovei să beneficieze din plin de toate prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, consolidându-i principiile statului de drept și modernizându-i economia.”

Nu e prima dată când partenerii externi cer înfăptuirea acestor reforme. Într-o fotografie postată joi pe rețelele de socializare, ambasadorii europeni la Chișinău au arătat un simbolic „cartonaș roșu” corupției din țară, în toiul Campionatului European de Fotbal.

Demnitarii s-au înțeles să se întâlnească într-un format mai larg în viitorul apropiat, și anume în cadrul unei noi reuniuni a Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), inițiat acum șase ani de România şi Franţa.

Previous Next

XS
SM
MD
LG