Linkuri accesibilitate

Filat pe Facebook


Vlad Filat
Vlad Filat

Fostul premier întemnițat publică o lungă mărturie despre culisele arestării sale.

Pe pagina de Facebook a fostului premier Vlad Filat, întemnițat pentru corupție, a apărut astăzi, înaintea unei noi ședință de judecată, o amplă postare în care este explicată din perspectiva învinuitului suita de evenimente care au dus la arestarea lui.

Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00
Link direct

Fostul premier Vlad Filat anunţă prin intermediul celor care administrează pagina sa de Facebook că ar urma să fie condamnat la 16-18 ani de închisoare. „Sentința este scrisă demult”, scrie fostul premier. „Până la sfârșitul acestei luni aceasta trebuie anunțată. Așa a fost comanda. PD-ul trebuie sa meargă in alegeri cu un „ţap ispășitor” în cazul miliardului furat. Iar cel care a decis pedeapsa este Plahotniuc”, mai afirmă Filat în postarea sa.

Fostul premier susţine că a ajuns pe banca acuzaţilor pentru că a „îndrăznit să lupte” cu democratul Vlad Plahotniuc şi cu „sistemul lui diabolic”.

De asemenea, se descrie rivalitatea dintre Filat şi Plahotniuc începând cu atacurile raider din 2011, continuând cu pădurea domnească şi, în final, furtul miliardului. „Cu cât mai mult insistam eu pe reforme, cu atât mai mult scria Plahotniuc aceasta sentință”, declară politicianul, care, la fel, recunoaşte că a fost „complice” la tot ce s-a întâmplat şi regretă că a dat dovadă de „laşitate politică”.

Vlad Plahotniuc deocamdată nu a reacţionat la noile acuzaţii ale lui Vlad Filat. Nu este pentru prima dată când Filat îl acuză pe Plahotniuc că i-ar fi comandat ancheta. Plahotniuc de fiecare dată a respins aceste acuzaţii.

Mesajul lui Vlad Filat a fost postat pe Facebook cu cîteva ore înainte de o nouă şedinţă de judecată.

Procuroarea Adriana Beţişor a refuzat să-l comenteze:

„Eu comentez declaraţiile învinuitului, inculpatului făcute în cadrul şedinţei de judecată sau la faza de urmărire penală. De ce nu se fac declaraţii ample la ceea ce este învinuit? Dacă vor fi făcute aceste declaraţii la şedinţă eu am să mă expun. Am să comentez.”

Adriana Beţişor a evitat să răspundă la întrebarea jurnaliştilor când ar putea fi pronunţată senţinţa în cazul lui Vlad Filat. Ea, însă, a acuzat avocaţii că ar încerca să tergiverseze procesul. În replică, avocatul Igor Popa a spus că, dimpotrivă, se doreşte o pronunţare în grabă a senţinţei, aşa cum sugera Vlad Filat în mesajul său pe Facebook.

Judecătorii au respins astăzi cererea avocaţilor de a audia silit mai mulţi martori, inclusiv de a-l audia repetat pe martorul Ilan Shor.

Judecătorii au anunţat că încheie astăzi cercetarea judecătorească, ceea ce înseamnă că etapa de analiză a probelor şi de audiere a martorilor s-a sfârşit.

Unor jurişti li se pare că, ţinând cont de complexitate, dosarul s-a examinat prea rapid.

De săptămâna viitoarea vor începe dezbaterile judiciare - o procedură mai curând formală în timpul căreia, spun juriştii, magistraţii de obicei ştiu deja ce sentinţă vor pronunţa.

Dacă, însă, vor apărea circumstanţe sau probe noi, atunci judecătorii pot, la solicitarea apărării sau acuzării, să revină la cercetarea judecătorească.

Previous Next

XS
SM
MD
LG