În capitala germană vor fi reluate negocierile în formatul „5+2”. În perioada 2-3 iunie își va ține lucrările Conferința permanentă pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană. Formatul de negocieri „5+2” este reprezentat de Chişinău şi Tiraspol, Federația Rusă, Ucraina și OSCE, precum şi Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană (observatori). Ultima rundă de negocieri în formatul „5+2” a avut loc acum doi ani la Viena. Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control, spune că acest format nu ar mai fi viabil.
Europa Liberă: Discutăm în ajunul reluării negocierilor în formatul „5+2”, care vor avea loc în Germania, ţară care deţine preşedinţia la OSCE pe parcursul acestui an. De doi ani nu s-au mai întrunit mediatorii şi observatorii în acest format. Ce speranţe legaţi de această nouă rundă de negocieri?
Ion Leahu: „De la acest format nu aştept nimic. Din moment ce şi observatorii, şi mediatorii, şi participanţii şi-au permis să fie duşi cu fofârlica de Tiraspol şi de Moscova şi să „patineze” cu totul pe alte probleme, din momentul dat, acest format, practic, a decedat. El nu mai este viabil.”
Europa Liberă: Dar nu s-a născut un alt format, mai bun, decât acesta care există, „5+2”. Şi reluarea negocierilor totuşi înseamnă un pas înainte.
Ion Leahu: „În niciun caz nu înseamnă că reluarea negocierilor, purtarea negocierilor este mai bine decât abandonarea acestora. Anume în cadrul acestui format au fost adoptate decizii foarte şi foarte negative pentru noi. Eu am în vedere procesul-verbal prin care Transnistria a primit grad egal la masa de tratative cu restul participanţilor.”
Europa Liberă: Dar subiectele de actualitate şi interes major pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să fie abordate şi soluţionate în cadrul unui format de negocieri?
Ion Leahu: „Pentru aceasta există formatul „1+1”, conducătorii de la Tiraspol şi de la Chişinău pot să se întâlnească măcar în fiecare zi. Este formatul grupurilor de lucru, pot să se întâlnească. Acum Tiraspolul înaintează o idee ca în cadrul acestor întruniri ale grupurilor de lucru să participe şi reprezentanţii politici. E o idee nu ştiu cât de năstruşnică, în orice caz, eu nu o susţin. Dar, mă rog, dacă aceasta ar avea un efect pozitiv, poftim.”
Europa Liberă: Dumneavoastră chiar credeţi că „1+1”, adică reprezentantul Chişinăului şi cel al Tiraspolului, ar putea să ajungă la un compromis?
Ion Leahu: „În niciun caz. Însă eu vorbesc despre ceea ce aţi întrebat dumneavoastră. Tiraspolul insistă, în principiu, pe două blocuri de probleme legate de transport, transportul feroviar şi transportul auto. În cadrul grupurilor de lucru să fie elaborate unele scheme, dar să fie reciproce, să aibă şi Moldova ceva de la aceasta, Chișinăul.”
Europa Liberă: Există sau nu pericolul presiunilor pentru ca cei de la Chişinău să facă nişte concesii inadmisibile? Şi care ar mai putea fi aceste cedări din partea Chişinăului în favoarea Tiraspolului?
Ion Leahu: „Asemenea pericole sunt permanent. Şi eu sunt ferm convins că, în cazul dat, reluarea negocierilor nu este luată de bună voie de Chişinău. S-au îmbinat două torente de opinii, să spunem aşa. În primul rând, Rusia cu Tiraspolul au nevoie de un pas oarecare în direcţia respectivă. În al doilea rând, Germania, fiind preşedinte în OSCE, are nevoie şi ea de ceva palpabil, de un rezultat pozitiv. Dar în situaţia noastră, unica ce poate fi hotărât de urgenţă este convocarea formatului. Cu atât mai mult că şi cei de la Tiraspol, şi de la Moscova, dar şi cei de la Kiev nu au nimic contra pe banii Uniunii Europene şi OSCE să plece la Viena, să stea acolo două-trei zile să servească cafea şi bere şi să se întoarcă acasă.”
Europa Liberă: Una dintre declaraţiile reprezentantului special al OSCE pentru soluţionarea problemei transnistrene era că nu se va insista asupra negocierilor de dragul negocierilor, pentru că ar fi nevoie de discuţii mai substanţiale şi mai constructive.
Ion Leahu: „Dacă ar fi fost atins un acord de a discuta ceva la subiect esenţial şi constructiv ar fi fost declarat. La moment se declară de Tiraspol, în exclusivitate, că tratativele în formatul „5+2”, runda respectivă din iunie 2016, probabil că va fi influenţată de iniţiativa non-paper a Moscovei, care prevede trei probleme: libertatea circulaţiei, îndeplinirea deciziilor adoptate anterior şi neîntemeierea dosarelor penale pe temei politic.”
Europa Liberă: Plăcuţele de înmatriculare, numerele de telefon...
Ion Leahu: „Adică nu este vorba nici pe departe de ceea ce ţine de subiectul adevărat legitim al formatului „5+2” – problema reintegrării, problema soluţionării diferendului. Atunci care e sensul de a convoca totuși formatul cu o asemenea agendă?”
Europa Liberă: Şi care e concluzia dumneavoastră? Cum ar trebui să se comporte Chişinăul, care trebuie să dea dovadă şi de diplomaţie, şi de pragmatism, şi să nu cedeze, ca lumea să ridice multe semne de întrebare?
Ion Leahu: „În situaţia în care Chişinăul este dependent absolut, începând de la aspectele politice, şi terminând cu cele financiare, el nu poate singur să promoveze o politică oarecare, chiar şi în acest domeniu care ţine în exclusivitate de Moldova. Chişinăul este nevoit să ţină cont de părerea participanţilor, a partenerilor, cum se spune astăzi. Dar de parteneri v-am spus, ei au nevoie de ceva. Şi în cazul dat s-a decis să fie promovată această rundă. Evident că ea va fi fără efect, fără rezultat.”
Europa Liberă: Unii experţi sunt de părere că ultimele evoluţii ale conflictului din estul Ucrainei, dar şi situaţia grea prin care ar trece Federaţia Rusă ar putea totuşi să favorizeze rezolvarea conflictului transnistrean. Pentru că despre acest conflict se zice că e unul dintre cele mai uşoare care poate fi soluţionat în favoarea cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Ion Leahu: „Fiecare observator, fiecare comentator are dreptul la opinie. Însă situaţia de la noi este de aşa natură că nu poate fi uşor soluţionată, orice s-ar spune. Comentatorii care spun: conflictul nostru ar fi unul mai uşor de soluţionat, probabil, au în vedere că în temeiul său el nu are momente confesionale, profund interetnice, cum, spre exemplu, în Karabahul de Munte.”
Europa Liberă: Se compară cu conflictele din Georgia, din Ucraina, Crimeea.
Ion Leahu: „Cu toate acestea, motivele care sunt la noi sunt destul de suficiente să nu fie soluţionat conflictul cu metodele şi cu formele care au fost până astăzi abordate.”
Europa Liberă: Ce e de făcut?
Ion Leahu: „De a convoca comunitatea experţilor şi a elabora un plan real, dar un plan care este bazat pe realităţile acestui conflict. Eu nu vreau să deschid acum parantezele, că nu e situaţia, însă există posibilitatea.”
Europa Liberă: Ce paranteze nu pot fi deschise?
Ion Leahu: „Acesta este totuşi un plan strategic. Şi dacă ar fi el elaborat, nu neapărat Tiraspolul trebuie să cunoască toate nuanţele. Noi le-am făcut lor în ultimul timp cedări peste cedări, inclusiv de transport, de circulaţie a trenurilor, deciziile anterioare prin care ei erau obligaţi ca trenul transnistrean să iasă din Moldova la Edineţ, acum iese tot la Pervomaisc. Ei au favoruri peste favoruri. Ce am primit noi?
Noi putem pentru aceasta măcar să obţinem libertatea şcolilor din stânga Nistrului, că să nu-i supravegheze în aşa măsură, să nu le pună sârma ghimpată chiar la intrare? Nici măcar aceasta nu am obţinut. Ideea care e? Dacă vreţi voi să existaţi ca o autonomie în cadrul Republicii Moldova, atunci împreună să hotărâm problema. Dacă vreţi să fiţi separatişti, înseamnă că Moldova trebuie să pună punct, să spună că regimul este unul secesionist, cu care nu se poate de ajuns la un consens, şi pentru un timp oarecare noi în genere oprim orice relaţie cu această regiune. Atunci ar fi situaţia alta.”
Europa Liberă: Dialogul moldo-ucrainean ar putea cumva să influenţeze asupra urgentării soluţionării crizei transnistrene?
Ion Leahu: „Anume datorită dialogului moldo-ucrainean, de la 2014 încoace, de când preşedinte a devenit Poroşenko, clar că el a schimbat situaţia. Nu mai vedeam noi schimbările de la Tiraspol care au loc acum. În primul rând, s-au diminuat la zero practic torentele de contrabandă. Tiraspolul se confruntă cu aceea că, dacă Chişinăul nu-i plăteşte pentru energia electrică, el în genere nu are nimic venit la buget. Însă, iarăşi, aceeaşi problemă, la Chişinău nu are cine valorifica asemenea posibilităţi. Ne dă mur în gură, ne pune în coş: „Na, domnule, realizează, fă ceva’.”
Europa Liberă: Cine dă mur în gură?
Ion Leahu: „Kievul. În situaţia în care ne-a favorizat Kievul, noi am putea demult să fim în situaţia în care nu nouă să ne spună care problemă să o discutăm, dar să ne roage să ne aşezăm şi să discutăm problema respectivă.”
Europa Liberă: Rolul pe care continuă să-l joace Federaţia Rusă în identificarea unei soluţii pentru criza transnistreană cum îl vedeţi acum? A reapărut în actualitate subiectul federalizării, dar viziunile de federalizare ale Rusiei de altădată nu prea corespund cu ale Chişinăului şi chiar cu ale Kievului, care are problema anexării Crimeei.
Ion Leahu: „Da, eu sunt de acord cu dumneavoastră. Vreau să menţionez un singur lucru, că Federaţia Rusă nu vede soluţionarea diferendului transnistrean într-un alt mod decât a văzut-o în 2003, cu memorandumul Kozak. Dar acum nici acea variantă nu o interesează. Acum o interesează soluţionarea problema în forma venirii aici la guvernare a unui partid categoric pro-rus, care ar realiza a doua zi propunerile despre care vorbeşte un lider al unui partid, de federalizare.”
Europa Liberă: Domnul Dodon?
Ion Leahu: „Da. Adică separarea completă şi posibilitatea Rusiei de a-şi extinde teritoriul deplasării bazelor militare nu numai în stânga, dar şi în dreapta Nistrului. Iată atunci, posibil, nouă chiar ni se va permite să vindem nişte vin în Rusia.”
Europa Liberă: Dialogul, negocierile trebuie continuate?
Ion Leahu: „Sigur că trebuie continuate.”
Europa Liberă: Dar când discuţi şi nu ajungi nici la un rezultat comun? Acum a devenit un termen de ocară şi cuvântul „negocieri” şi „soluţii” pentru criza transnistreană, pentru că lumea pierde încrederea că cineva se mai gândeşte serios şi poate fi rezolvată această problemă.
Ion Leahu: „Cine poate să numească un an când ultima dată a fost clar stipulat: iată o delegaţie din Republica Moldova, condusă de prim-ministru sau de ministrul de Externe pleacă la Moscova la negocieri în cadrul cărora se va discutat problema unu, doi, trei, specificat concret, franc şi noi să ştim că ei au plecat încolo? Nu s-a atins un efect scontat. De ce? Chişinăul a propus una, două, trei.
Noi singuri nu ştim, totuşi, este o viziune în casa aceasta a noastră a guvernului sau nu este o viziune? Sau, în funcţie de situaţie, ni s-a spus una, fugim cu aceasta. Nu am reușit, repede schimbăm pe altceva. Trebuie să fim consecvenţi, să avem o părere, să avem un punct de vedere şi să-l promovăm. Nu reușim astăzi, vom reuși mâine. Nu reușim mâine, vom şti că am promovat, că am fost insistenţi, am fost consecvenţi.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, dacă aţi fi la guvernare, în fruntea Republicii Moldova, aţi avea un plan de soluţionare a problemei transnistrene?
Ion Leahu: „Evident.”
Europa Liberă: În cât timp s-ar rezolva şi care ar fi preţul acestei soluţii?
Ion Leahu: „Nu vreau să speculez cu termenii, aceasta nu e corect. Însă, cel puţin, ar fi clar care este tactica, cine este duşmanul, cine este adversarul, cine este prietenul şi cine este partenerul. La noi nici măcar aceasta nu este clar până la urmă.”
Europa Liberă: Costul soluţionării crizei transnistrene e mare?
Ion Leahu: „Da. Costul este foarte mare, însă nu atât de mare cum spun unii politicieni. Trebuie să ţinem cont de mai multe lucruri, dar, ca să fie clar, vă amintesc de anul 2011, când a fost ales preşedinte Şevciuk. În detrimentul unui atac extraordinar de puternic al Moscovei, totuşi a fost ales Şevciuk pentru opiniile sale neapărat pro-moscovite.
Înseamnă că în Transnistria există un anumit potenţial care trebuie folosit – umanitar, economic, politic ş.a.m.d. – dar el trebuie folosit, el trebuie înviorat, el trebuie atras de partea noastră, lucru despre care se vorbeşte, însă real nu s-a făcut nimic.”
