Un punct de vedere săptămânal la Europa Liberă de scriitorul Vitalie Ciobanu.
Blocaj, neputință, exasperare. Cu aceste cuvinte am putea defini stările de spirit care domină în rândurile cetățenilor din Republica Moldova. Anul 2016 apare deocamdată ca o prelungire malignă a celui trecut, pierdut cu desăvârșire pentru reformă și dezvoltare. Guvernul Filip împlinește azi, 20 aprilie, trei luni de la învestirea sa… cu cântec, în „noaptea valpurgică” din 20 spre 21 ianuarie, și cred că ar merita să se facă o analiză a ceea ce s-a îndeplinit din revendicările înaintate guvernării de Forumul Civic. Mai ales că vorbim de o listă care se suprapune pe condițiile formulate de organismele europene pentru a relua finanțarea Republicii Moldova, atât de necesară pentru evitarea intrării statului în colaps.
Ce trebuie să subliniem este că în aceste trei luni, când totuși s-a reușit instalarea unui nou guvernator la Banca Națională și s-a votat o nouă Lege a Procuraturii, am avut mai mult reforme mimate, înecate într-un torent de vorbe și declarații fără acoperire. În schimb, asistăm la un proces foarte palpabil de concentrare a puterii: Partidul Democrat își plasează oamenii peste tot – la nivel central și local –, și presa a consemnat o lungă serie de scandaluri de acest fel.
Însă toate aceste malversațiuni aproape că nu mai contează când știm că investigarea miliardului de euro furat este în continuare neglijată de actualii guvernanți, care parcă țin să confirme suspiciunile că ar fi complice la monstruoasa devalizare bancară. Singura reprezentație ce ni se joacă în lunga piesă numită „În căutarea miliardului pierdut”, este cercetarea în stare de arest a fostului premier Vlad Filat. Ce-am văzut până acum? Discuții la infinit despre martorii acuzării/martorii apărării, despre graficul telefoanelor pe care încarceratul Filat le poate da familiei, despre postările acestuia pe Facebook, care oferă pretexte ridicole pentru prelungirea stării sale de arest. La aceste audieri secretoase, pentru că sunt simulate, se adaugă aparițiile principalului martor în această afacere – omul care conlucrează într-un mod foarte original cu justiția moldoveană. Ilan Shor vine la tribunal, coboară din mașini scumpe, însoțit de gărzi de corp, organizează conferințe de presă la care flutură câte o foaie cu grafice colorate, care-l ajută să explice cum și în ce saci a îndesat mita pentru cei care au devalizat băncile. Și după aceste mărturisiri senzaționale, Shor se retrage în codrii Orheiului până la o nouă înfățișare...
În această atmosferă de tensiune și așteptare nervoasă, protestul anunțat de Platforma DA pentru ziua de 24 aprilie este prezentat ca o bornă decisivă în lupta împotriva oligarhiei care sufocă Moldova. Televiziunile angajate politic de la Chișinău atacă înverșunat ideea protestului. În campania de descurajare s-a angajat și mitropolitul Vladimir care, în mod surprinzător, după ce lipsește cu desăvârșire din viața cetății, nefiind interesat de problemele grave ale poporului, face un apel la liniște, căință și credință de Florii. Nu știu cât de convingător va fi cuvântul Întâistătătorului Bisericii Ruse din Moldova pentru a-i face pe moldoveni să se cumințească, dar organizatorii protestului promit o mobilizare de proporții.
Revendicarea de bază a mitingului din 24 aprilie, formulată în comunicatul emis de Forumul Civic, va fi ținerea simultană a alegerilor prezidențiale și a celor parlamentare. Această cerință se regăsește și în programul principalei formațiuni pro-ruse din Moldova: Partidul Socialiștilor. Igor Dodon a declarat că va depune până la sfârșitul lunii mai o moțiune de cenzură împotriva guvernului Filip pentru a obține dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate combinate cu scrutinul prezidențial.
În pofida acestei confluențe de scopuri, observăm o întețire a polemicii dintre organizatorii protestului din 24 aprilie și Igor Dodon – ocazionalul partener de baricadă anti-oligarhică –, acuzat acum că a capotat în fața lui Plahotniuc. Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, dar și primarul de Bălți Renato Usatîi, susțin că Dodon, care a anunțat încă de săptămâna trecută că nu va participă la protestul de duminică, ar putea fi candidatul secret al „majorității absolute” la viitoarele alegeri prezidențiale, agentul „sub acoperire” al oligarhului… Pe ultimii metri, s-a răzgândit și Usatîi să se alăture manifestației din 24 aprilie, prilej deja pentru Dodon să-l acuze de duplicitate. Conspirațiile, trădările, jocul la două capete sunt o veche tradiție în politica moldovenească, așa încât nu merită să ne pierdem timpul încercând să le deslușim.
Mai important mi se pare altceva. Cerința privind simultaneitatea alegerilor, prezidențiale și parlamentare, avansată de Forumul Civic, poate trezi anumite îndoieli, pentru că surprinde opoziția proeuropeană nepregătită, cu structuri în proces de formare, cum este PAS-ul Maiei Sandu, care încă nu a fost înregistrat. În plus, toate sondajele ne arată că partidele pro-ruse conduc detașat în preferințele populației. Dodon a organizat proteste în mai multe raioane și declară că le va intensifica după sărbători. Socialistul vrea să demoleze actuala guvernare cu sprijinul Moscovei. Comentariile din presa rusă și invitații de la Moscova ai lui Dodon, apropiați Kremlinului (Prohanov, Starikov ș.a.), care au participat la marșul „antiunionist” de la Comrat, confirmă această intenție.
Sigur că niște alegeri care să conducă la un parlament dominat de pro-ruși și la un președinte cu aceleași viziuni ar însemna o lovitură grea pentru aspirațiile europene ale moldovenilor. PSRM promovează insistent teza federalizării, iar Moscova semnalizează la nivel diplomatic că vrea o Moldovă „integră”, dar fără să-și retragă trupele de ocupație. O eventuală participare a transnistrenilor la alegerile moldovenești va schimba radical raportul de forțe Est-Vest de la noi pentru mulți ani înainte. Pe de altă parte, liderii Platformei DA susțin că doar o schimbare radicală a întregului angrenaj al puterii poate scoate Moldova din captivitate, să anihileze schemele elaborate pe bandă rulantă în laboratoarele oligarhice pentru a diminua impactul alegerii unui președinte din afara sistemului…
Nu cred că există un răspuns tranșant la această dilemă, ci doar factori ce trebuie luați în considerare, atunci când se avansează un proiect de acțiune sau altul. Realitatea politică este foarte fluidă și impredictibilă în Republica Moldova. Dar avem și certitudini, de la care nu putem abdica. De pildă, este absolut vital să putem conta pe o unitate și o exigență sporită din partea Opoziției proeuropene prin susținerea unui candidat cu șanse, pentru a scoate de sub influență oligarhică, pentru început, măcar una dintre instituțiile importante ale statului – președinția. La fel, există în Republica Moldova o nevoie reală de coeziune a cetățenilor de diferite etnii, care să ne ajute să depășim faliile moștenite din perioada sovietică, exploatate cinic de toate guvernările de după 1991. Dar aceasta solidaritate trebuie clădită cu politicieni credibili, responsabili, nu cu indivizi care execută agenda unei puteri străine.
Să recapitulăm: riscuri geopolitice reale, o populație exasperată, ușor de manipulat, și o guvernare ce se pretinde singurul garant al europenității, deși în politicile sale interne face totul pentru a compromite această idee – prea multe complicații pentru o țară atât de mică. Cum ieșim din acest clinci?...
Oricât de mari ne sunt frustrările și indignarea față de șantajul la care suntem supuși, cred că nu trebuie să pierdem din vedere valorile fundamentale, perspectiva pe termen lung a Moldovei. E o temă de reflecție pentru toți cei care vor o schimbare adevărată.
