Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: „R. Moldova sau există sau se transformă într-un bantustan ghidat de la Kremlin”


Interviul dimineții și opiniile unui analistului politic.

Secretarul de stat, ministrul adjunct de Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin, a sosit în Republica Moldova într-o vizită de două zile. Ce motive şi ce efecte poate avea această vizită la Chişinău, în condiţiile în care până acum, pe parcursul unei perioade îndelungate, înalţii oficiali ruşi au ocolit Chişinăul?

Oazu Nantoi
Oazu Nantoi

Punctul de vedere al analistului politic Oazu Nantoi în această emisiune.

Europa Liberă: Vizită a ministrului adjunct de Externe, Grigori Karasin, la Chişinău. Vizită după o perioadă destul de îndelungată în care oficialităţile ruse au cam repudiat dialogul cu cele moldovene. Mulţi văd în această prezenţă la Chişinău a dlui Karasin o confirmare a faptului că pentru Moscova a sosit oarecum timpul considerat potrivit pentru redresarea comunicării cu moldovenii. Dvs. cum vedeţi această vizită oarecum întârziată a oficialului rus?

Oazu Nantoi: „În ceea ce privește redresarea comunicării, eu, în calitate de cetățean al Republicii Moldova și consumător de programe televizate, pot constata că Republica Moldova se află în stare de război informațional cu Federația Rusă. Prin urmare, avem o mostră de comunicare unilaterală. Altă mostră de comunicare unilaterală este introducerea absolut nemotivată a embargoului pentru produsele moldovenești pe piața Federației Ruse. Și totodată noi putem observa că odată cu împotmolirea agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, pentru Rusia s-a complicat situația legată de așa-zisa Transnistrie, raioanele de est ale Republicii Moldova. În special a apărut problema supraviețuirii acestui regim sub mai multe aspecte. Ucraina a întrerupt acordurile privind comunicarea în domeniul tehnico-militar și Federația Rusă are probleme cu rotația militarilor ruși care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, nu e vorba de pacificatori, dar de cealaltă componentă ilegală a prezenței militarilor ruși pe teritoriul Republicii Moldova.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:49 0:00
Link direct

Regimul din stânga Nistrului este falit din punct de vedere economic și social, agenții economici din stânga Nistrului care au avut contracte cu companiile din Rusia au dat faliment din cauza devalorizării dramatice a rublei rusești și în raioanele de est crește tensiunea. Așa-zisul lider gen Șevciuk a pierdut orice autoritate și în luna decembrie acolo ar trebuie să fie alegeri pentru așa-zisul președinte al acestui regim anticonstituțional. Din stânga Nistrului au apărut mai multe rumori precum că Federația Rusă ar vrea cumva să scape de această Transnistrie. Dar noi cunoaștem care este scenariul Rusiei, așa vrea să scape de Transnistria încât Republica Moldova pe urmă să nu poată scăpa de ea, nu în sens teritorial, ci în sensul șantajului politic din partea acestei regiuni. Și aici culmea este că dacă să îl credem pe dl Octavian Calmâc, ministrul economiei condițiile contractului privind livrarea energiei electrice de pe maul stâng al Nistrului prin intermediul unei companii interfață, condițiile acestui contract tot au fost negociate la Moscova. A fost dat peste cap tenderul anunțat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Moldova practic a salvat regimul din stânga Nistrului prin semnarea acestui contractul care este singura sursă de valută forte pentru administrația din stânga Nistrului.

Eu presupun că aici mai există și componenta Germană și anume Germania este țara care a preluat președinția OSC și în asemenea situație, dacă în special este o țară importantă cum este Germania, se străduie să aducă ceva nou, fie și simbolic în problemă conflictului. Probabil este vorba de reluarea procesului de negocieri care nu va aduce la nimic în ultima instanță, însă acest proces de negocieri ține de simbolismul legat de această problemă. Și iată acest pachet de confuzii și de neclarități cred că este la baza vizitei dlui Karasin. Și ne rămâne doar să regretăm că clasa politică din Republica Moldova cu nepăsare și cu ignoranță tratează problema conflictului, dar asta este explicabil dacă ne uităm la acele scheme de corupție care unesc oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului.”

Europa Liberă: Ministerul rus de Externe nu a lăsat loc pentru ambiguitate privind nivelul relaţiilor moldo-ruse, într-un anunţ privind vizita lui Karasin se anunţă un schimb de opinii privind înlăturarea factorilor care împiedică activizarea dialogului politic, raporturilor economice, „soluţionarea problemelor umanitare”. „Se planifică să se atragă atenţia părţii moldoveneşti” asupra lipsei de temei pentru interdicţiile tot mai frecvente de intrare în ţară aplicate unor categorii de cetăţeni. Cum priviți Dvs. aceste avertismente în ajunul vizitei?

Oazu Nantoi: „La 29 martie 2014 din inițiativa președintelui Rusiei, Vladimir Putin, a avut loc convorbirea lui telefonică cu Barack Obama, președintele Statelor Unite. Și atunci, Vladimir Putin, care și-a dat seama că proiectul Novorusia s-a prăbușit și nu poate fi realizat, a atenționat că problema Transnistriei trebuie să fie rezolvată la masa de negocieri. Ceea ce înseamnă că Federația Rusă a înțeles că așa-zisa Transnistria a devenit vulnerabilă în situația când proiectul Novorusia nu a fost realizat, iar Ucraina nu are niciun motiv să tolereze riscurile din partea acestui regim unde sunt prezente ilegal trupele Federației Ruse, de aceea Federația Rusă firește că forțează nota. Noi, cetățeni ai Republicii Moldova în repetate rânduri am văzut cum prin intermediul posturilor de televiziune din Rusia practic se intervine în procesele politice interne.

Cine, de exemplu, a uitat procedura de alegere a Bașcanului în autonomia Găgăuză când practic Moscova prin politicile sale a determinat cine va fi ales? Cum am spus eu, fiind la Comrat la un post de televiziune „vouă vi s-a părut că voi votați, dar în realitate voi ați fost violați”. Și iată, în Republica Moldova în calitate de stat care își dă seamă de riscurile existente, în mod normal trebuie să se apere și nu trebuie să permită ca ostașii din armata ce provoacă războaie informaționale împotriva țărilor suverane să circule liber pe teritoriul Republicii Moldova. Firește că Rusia se simte deranjată, dar aici Republica Moldova are de ales sau rezistă sau noi ne transformăm într-un bantustan care va fi ghidat de la Kremlin.”

Europa Liberă: Deci, din ce spuneți Dvs. rezultă că ar fi o încercare a Kremlinului de a salva Transnistria şi în plus o „forțare de notă” pe acest subiect. Pe de altă parte, actuala guvernare creează aparenţele unei perioade foarte bune pentru apariţia unor noi soluţii în reglementarea transnistreană. De ce nu se spun totuşi lucrurile pe șleau din partea Chișinăului?

Oazu Nantoi: „Nu se spun lucrurile pe șleau, deoarece dacă ne uităm în primul rând la Parlamentul nostru, în acest Parlament pe durata existenței problemei conflictului transnistrean nicicând nu a existat o coeziune în ceea ce privește soluționare problemei Transnistrie. Acea coeziune din 22 iulie 2005 când a fost votată Legea privind principiile de bază ale Statutului juridic al localitățile din stânga Nistrului a fost bazată pe planul Iușcenko care a apărut la 16 mai 2005 la Vinița și deloc nu era bazată pe propriul potențial intelectual și politic în ceea ce privește reîntregirea Republicii Moldova. Și aici, nouă nu are cine ce să ne spună, deoarece doar nu o să ne spună acei care au profituri din schema această ilegală de furnizarea energiei electrice din stânga Nistrului pe dreapta Nistrului.

Sunt investigații realizate de jurnaliști care presupun că în spatele acestei scheme stau acele offshore-uri care au fost implicate în furtul secolului din sistemul bancar al Republicii Moldova, dar firește că făptașii acestor crime economice împotriva Republicii Moldova nu caută mare publicitate.

În rest, sub aspectul reîntregirii Republicii Moldova niciun politician din Republica Moldova nu are viziuni coerente și clare, și realiste în ceea ce privește realizarea unui asemenea scenariu. Din această cauză Chișinăul tace și Republica Moldova se zbate neputincios în așa-zisul format de negocieri pentalateral care a fost impus de Federația Rusă pentru a exercita controlul asupra acestui proces și nicidecum nu pentru rezolvarea conflictului. Cine nu este de acord de mine nu are decât să se uite la faptul că în februarie 2000 a fost oficializat formatul pentalateral al procesului de negocieri. Acum suntem în 2016, timp de 16 ani situația doar a degradat, a regresat, iar Republica Moldova neputincios se zbate în această capcană, totodată nefiind în stare să elaboreze o alternativă.”

Europa Liberă: Deci, nu împărtășiți punctual de vedere a dlui Vasile Șova, fostul reprezentant al Chișinăului la negocieri, care zicea că există într-adevăr premise favorabile externe pentru un mod de reglementare a conflictului transnistrean?

Oazu Nantoi: „Premise externe favorabile există. În primul rând grație faptului că Ucraina și Republica Moldova au semnat Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană. Asupra malului stâng se extind fără mare publicitate prevederile Acordului privind Zona de Liber Schimb și Ucraina este gata să ajute Republica Moldova, în special dacă ne uităm pe harta geografică, așa-zisa Transnistria este o fâșie îngustă de pământ între Ucraina și restul teritoriului Republicii Moldova.

Însă problema problemelor este în situația internă a Republicii Moldova, problema problemei constă în faptul că noi avem formațiuni politice și lideri care aleargă la Moscova după indicații și Republica Moldova în primul rând nu este capabilă să profite de conjunctura externă favorabilă. Aici dl Șova are dreptate că această conjunctură există, dar nu are dreptate în sensul cela că Republica Moldova ca stat nu este gata și nu este capabilă, dacă ne uităm la politicienii de azi, să realizeze un scenariu ferm, univoc cu rezultate clare de demontare pașnică a acestui regim și de transformarea Republicii Moldova într-un stat de drept funcțional pe întreg teritoriul său. Noi nu suntem capabili să asigurăm acest lucru nici pe malul drept, ne jucăm cu stat captiv, stat falit etc.”

XS
SM
MD
LG