Hana Kulhankova, directoarea Festivalului, speră că filmele prezentate îi va determina pe vizitatori să-i înțeleagă mai mult pe cei care astăzi nu au un loc căruia să-i spună „casă”. „Evenimentele din ultimul timp ne determină se medităm asupra importanței căminului pentru noi. Ce înseamnă acasă? Suntem dispuși să-l împărțim cu alții sau, dimpotrivă, îl păstrăm doar pentru noi?”, s-a întrebat retoric Hana Kulhankova. Diana Răileanu a fost la proiecția a două filme ucrainene: „Șerifii ucraineni” și „Babuștele de la Cernobîl”:
În urmă cu două decenii, după accidentul nuclear de la Cernobîl, 160 de mii de oameni au fost evacuați din regiune. Trebuiau să-și lase casele pentru todeauna. Nu aveau de ales, explică Vita, ghidul regizoarelor Holly Morris din Statele Unite și Anne Bogart din Ucraina – autoarele filmului „The Babushkas of Cernobîl”.
Documentarul prezintă istoria a trei femei, toate trecute de 80 de ani: Hanna, Maria și Valentina. În ’86, ca mulți alții, s-au văzut silite să-și părăsească locuințele de frica radiației, a pericolului invizibil și asta pentru că aveau casele în așa numita Zonă de Excludere, de 30 de km, ce înconjoară Centrala Nucleară de la Cernobîl.
În scurt timp însă au revenit acasă, în pofida avertizărilor că își pun sănătatea în pericol din cauza radiației. „Nu voi pleca de aici nici sub amenințarea pistolului”, spune una dintre protagonistele filmului, Valentina. Radiația nu le sperie pe femei care, de altfel, duc o viață cât se poate de obișnuită în regiunea Cernobîl: lucrează pământul, culeg ciuperci din păduri, cresc păsări și nu uită să chefuiască pe la sărbători.
„Cele trei femei sfidează autoritățile, își pun în pericol sănătatea și demonstrează tuturor cât de puternică poate fi legătura cu locurile în care te-ai născut sau copilărit și ce influență are gândirea pozitivă. Nu le este frică de radiație, se tem mai mult de faptul că ar putea muri departe de casă”, se arată în descrierea filmului la proiecția căruia, de altfel, sala cinematografului Lucerna de la Praga a fost arhiplină.
Un alt documentar prezentat la a 18-a ediția a unui dintre cele mai mari festivaluri de filme documentare despre drepturile omului „One World” este „Șerifii ucraineni”, semnat de regizorul Roman Bondarchuk. Protagoniștii sunt Victor și Volodia, doi polițiști din satul Stara Zburyevka, asezat în sudul Ucrainei, în imediata apropiere a pensinsulei Crimeea și la scurtă distanță de regiunea Donețk. „Șerifi” se văd nevoiți să descopere infracțiuni mai puțin obișnuite și chiar nostime pe alocuri: furtul a două rațe, sau al televizorului de la primărie, să împace doi vecini care s-au luat la harță sau ... să sape groapa unei femei care s-a stins din viață. „Dacă la înmormântare ar fi venit toți bărbații cu care a trăit aceasta, ograda ar fi fost neîncăpătoare”, constată ironic Victor și Volodia.
Documentarul a fost filmat pe parcursul anului 2014, atunci când viața linistită a cătunului din sudul Ucrainei este tulburată de stirile despre referendumul din Crimeea și Euromaidanul de la Kiev. Localnicii își fac griji: ar putea scenariul să se repete și în satul lor?
Regizorul Roman Bondarchuk a participat și la ediția de anul trecut al Festivalului One World, cu pelicula „Euromaidan. Montaj Brut” – care prezintă imaginea Kievului transformat după protestele din centrul orașului.
După Praga, Festivalul One World se va muta în alte 33 orașe din Cehia. Evenimentul este unul popular printre cinefili, or, biletele la filme se vând ca pâinea caldă.
Între 21 și 27 martie se va desfășura și la București, România.
