Linkuri accesibilitate

Protestatari în centrul Chișinăului
Protestatari în centrul Chișinăului

LIVE BLOG Proteste la Chișinău împotriva Guvernului Filip

Chemați de liderii Platformei DA și ai formațiunilor PSRM și Partidul Nostru, mii de oameni cer din nou în stradă anularea învestirii Guvernului Filip și alegeri anticipate.

02:48 21.1.2016

Dorin Chirtoacă: „Se pare că nu vrem să învăţăm lecţia „7 aprilie 2009”

Vicepreședintele PL și primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă a spus că protestele sunt acțiuni democratice atâta timp cât sunt pașnice.

„Au fost agresaţi mai mulţi oameni. Am văzut că au avut de suferit şi din partea cealaltă, din tabăra protestatarilor, l-am văzut pe Chiril Moţpan care era cu faţa însângerată. Din câte cunosc, a fost agresată doamna Fusu, a fost agresat domnul Ghimpu. În cele din urmă, după a doua tentativă de a ieşi din Parlament, a reuşit să ajungă acasă în familie, evident cu o experienţă deloc plăcută. Însă spun, şi pe această cale, dacă dumnealui este considerat „Iuda”, atunci sunt şi eu „Iuda” şi toţi acei care vrem să aducem Republica Moldova pe o cale europeană ireversibilă”, a afirmat Chirtoacă.

03:01 21.1.2016

Aici încheiem, deocamdată, transmisiunea livetext pe blog. Revenim dimineața. Vă mulțumim că ne urmăriți.

10:00 21.1.2016

Procuratura Generală a intentat un dosar penal pe „cazul violențelor de la sediul Parlamentului”

Procuratura Generală a emis un comunicat în care anunță că pe cazul violențelor comise în seara zilei de miercuri la sediul Parlamentului Republicii Moldova este pornită urmărirea penală, faptele fiind investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de dezordini în masă (art.285 Cod Penal).

„Grupul de urmărire penală întreprinde toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cazului şi identificarea persoanelor implicate în comiterea și provocarea acţiunilor violente. În cel mai scurt timp, urmează a fi constatat legal prejudiciul adus sănătății persoanelor care au avut de suferit și au necesitat îngrijiri medicale (civili și angajați ai organelor de interne). De asemenea, vor fi evaluate pagubele materiale aduse Parlamentului prin distrugerea bunurilor acestuia şi Inspectoratului General al Poliţiei, prin sustragerea și deteriorarea echipamentelor poliţiştilor.

În cazul stabilirii vinovăţiei persoanelor în organizarea şi participarea la dezordini în masă, legea penală prevede o pedeapsă de pînă la 8 ani închisoare.”


10:02 21.1.2016

Socialiștii vor contesta la Curtea Constituțională procedura de învestire a Guvernului

Partidul Socialiștilor anunță că astăzi, 21 ianuarie, ora 14.00, Igor Dodon, liderul PSRM, va depune o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la contestarea procedurii de investire a Guvernului şi decretului Preşedintelui de numire a guvernului Filip.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG