Sub un titlu splendid, Pe trecerea timpului, Emil Hurezeanu publică la editura Curtea veche un „jurnal politic românesc”, de peste 500 de pagini, ce acoperă perioada dintre 1996 și 2015. Sunt incluse în carte comentarii rostite la posturile Europa Liberă și Deutsche Welle, articole din diferite publicații, câteva conferințe pe teme europene rostite la Teatrul Național din București precum și evocări ale Sibiului, ale scriitorilor din jurul revistei clujene Echinox ori ale anilor petrecuți în redacția Europei Libere. Jurnalistul, scrie în prefață Emil Hurezeanu, este un „ostatic al clipei”. Foarte adevărat, însă volumul ne arată că jurnalistica superioară reușește să depășească efemerul.
Retrăim, împreună cu Emil Hurezeanu, evenimente majore din ultimele două decenii, de la vizita la București a lui Ioan Paul al II-lea la intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, de la atacul terorist din 11 septembrie 2001 la schimbările din politica externă a Rusiei și a Chinei. Analizele sunt nuanțate, echilibrate, comentatorul stăpânește ireproșabil subiectul, introduce o foarte utilă perspectivă istorică și face, argumentat și prudent, previziuni. Diagnosticele sale sunt precise și se confirmă în timp. Cartea e un „jurnal politic” și pentru că personalitatea autorului se dezvăluie prin tușe succesive, cu discreție, dar conturând un portret atașant și reconstituind un itinerar existențial pasionant și exemplar.
O mențiune aparte merită interviurile cu Helmuth Kohl și Henry Kissinger, apoi, cum spuneam, superbele conferințe despre destinul Europei și evocările unor scriitori care l-au marcat și l-au însoțit în devenirea sa spirituală, un Mircea Ivănescu, un Ion Negoițescu, o Herta Müller. Trebuie amintit că Emil Hurezeanu a debutat ca poet, că este un scriitor de prim rang și că excepționala înzestrare literară îl singularizează, o dată în plus, printre ziariștii români.
În ce mă privește, așteptam săptămână de săptămână aparițiile sale la postul de televiziune Digi24, unde făcea cele mai penetrante și mai nepărtinitoare analize ale peisajului politic intern și internațional. M-am bucurat când a fost numit ambasador la Berlin, dar m-am întristat gândindu-mă că pierd șansa de a-l urmări ca ziarist. Regrete egoiste, firește, deoarece sunt sigur că, prin calitățile sale deosebite, Emil Hurezeanu, ca diplomat, își slujește strălucit țara. Așa cum a făcut-o când, departe de ea, la München, de la microfonul Europei Libere, ne dădea speranțe că, mai devreme sau mai târziu, vom ieși dintr-un sinistru coșmar al istoriei.