Linkuri accesibilitate

Premierul turc Ahmet Davutoglu la Sofia: Bulgaria este principala poartă a Turciei spre UE


Șeful guvernului turc a făcut o vizită de lucru în Bulgaria.

Primul ministru al Turciei Ahmet Davutoglu s-a întîlnit cu omologul său Boiko Borisov și cu președintele Rosen Plevneliev.

Este cea de a treia întîlnire Borisov-Davutoglu în decurs de numai două luni. Declarațiile celor doi prim-miniștri au fost o dovadă a relațiilor foarte bune între Sofia și Ancara. Davutoglu l-a numit pe Borisov „prietenul meu cel bun” și a promis ca în cei patru ani în care va conduce guvernul turc conlucrarea cu Bulgaria să se afle printre prioritățile sale.

O altă promisiune se referă la dublarea volumului comerțului bilateral care acum este de 5 miliarde de dolari. Davutoglu a menționat proiecte de infrastructură în valoare de 3 miliarde de dolari precum linia de tren de mare viteză Istanbul-Sofia, autostrada Edirne-Veliko Tărnovo-Russe și legătura transfrontalieră a sistemelor de gazoducte. Ultimul proiect a devenit actual cu eșecul așa-numitului Turk Stream.

În aprilie la Sofia va avea loc o ședință comună a guvernelor bulgar și turc. Davutoglu i-a mulțumit lui Borisov pentru sprijinul acordat integrării europene a Turciei. El a declarat că Bulgaria este principala poartă a Turciei spre Uniunea europeană.

La rândul său, Borisov a anunțat că Sofia va conlucra atât cu Atena cât și cu Ankara în vederea diversificării livrărilor de gaze naturale în Balcani. „Cu 6-7 luni în urmă am avut alte planuri”, a adăugat Borisov facând aluzie la proiectele eșuate cu Rusia – South Stream și Turk Stream.

Premierul bulgar a mulțumit Turciei pentru eforturile depuse în ultimele luni în vederea slăbirii presiunii migranților la frontiera cu Bulgaria. „De cîteva săptămâni datorită autorităților turce nu mai avem probleme”, a spus Borisov, adîăugînd însă că situația impune ca Bulgaria să continuie construcția instalației de sârmă ghimpată dealungul frontierei cu Turcia. Guvernul de la Sofia sprijină propunerea Ankarei pentru crearea unei zone de securitate în Siria.

Cei doi prim-miniștri au comentat relațiile încordate între Turcia și Rusia. Davutoglu a exprimat dorința țării sale de a dezbate cu Moscova toate problemele existente. El a spus – „Nu noi, Rusia a impus sancțiuni și a tensionat situația. Rusia este cea care bombardează Siria generând valuri de refugiați.” Borisov a spus că Rusia și Turcia, care au fost în relații de prietenie ani la rând, vor găsi în final modalitatea de a-și normaliza relațiile.

Căteva sute de simpatizanți ai partidului Ataka au protestat în piața parlamentului împotriva vizitei premierului turc. Deputați socialiști au depus într-un mod simbolic coroane de flori la monumentul țarului rus Alexandr care a condus trupele ruse în războiul de independență.

XS
SM
MD
LG