S-a născut la Chișinău în 22 august 1978. A absolvit Facultatea de Biologie a USM, în 2000. Este etolog, doctor în biologie. Autorul cărții „Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența”, prima carte de etologie umană și psihologie evoluționistă din Republica Moldova.
Luni
Am revenit azi de la țară, din nordul republicii, unde mi-am vizitat bunica. Pe fundalul zilelor reci și ploioase, satele moldovenești arată și mai deprimant, și mai supuse ruinării.
În sate vedem mai mult decât o depresiune economică; găsim acolo o depresie socială. Oamenii se simt nedreptățiți, obijduiți, părăsiți.
Satele noastre, țara în ansamblu trăiesc ceea ce în limbaj științific se numește „tragedia comunelor” – o situație nu rareori întâlnită în istorie, când ambițiile și egoismul celor puțini, de sus, provoacă declinul și dispariția celor mulți, de jos.
Dacă e să o spunem pe șleau, distrugem satele cu propriile mâini, prin noi înșine, pe timp de pace. Fără război, fără potop, fără cutremur, transformăm în epave ceea ce-am avut și am moștenit.
Și nu se vede lumină la capătul tunelului, fiindcă satele sunt pustiite și demografic. Fără tineri și fără nașteri, nu are cine le ridica, nu are cine le da viață în anii și deceniile care vin.
Veșnicia, dacă s-a născut la sat, l-a părăsit demult…
Seara am redactat un interviu de-al meu pentru portalul AllMoldova. Un interviu desfășurat pe 10 pagini, în limba rusă, despre agresivitatea umană, despre cum politicienii exploatează instinctele noastre și de ce este atât de dificil de combătut violența socială.
Marți
Astăzi este ziua de naștere a bunicii mele. A împlinit 83 de ani. Am vizitat-o în week-end și am felicitat-o. Și am ascultat amintirile ei extraordinare despre anii tumultoși din tinerețea ei.
A avut o soartă dramatică, bogată în evenimente. A trecut prin război, prin foamete, prin deportare, împreună cu întreaga familie, în Siberia, în 1949.
Acolo însă a reușit să supraviețuiască, să întemeieze o familie, acolo s-au născut ambii copii, inclusiv mama mea. Apoi, la mijlocul anilor ’50, a revenit în satul ei natal, în Moldova.
Seara am fost invitat la un interviu pentru emisiunea „Tema Zilei”, de la Canal 2.
A fost o discuție pe marginea cărții mele, lansată recent, „Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența”. Gama subiectelor abordate a fost largă: etnopsihologia poporului nostru, de ce este necesară testarea psihologică a politicienilor, rolul personalităților autoritariene din mediul protestatar și cum Sindromul Weimar, o stare generalizată de frustrare la scara națiunii, afectează psihic societatea moldovenească.
Am explicat că avem un context psihosocial care favorizează accederea la putere a liderilor politici populiști și radicali.
Miercuri
E Hramul orașului Chișinău. Un oraș care îmi este natal, față de care am porția mea de emoții și sentimente. Dar, nu mă pot mândri nici cu acest oraș, așa cum este el acum, nici cu felul de a fi al majorității locuitorilor lui.
În general, îmi par nițel deplasate sloganele de genul „Mă mândresc cu Chișinăul meu”, „Mă mândresc cu țara mea”, „Mă mândresc că sunt moldovean”. Să iubești țara și să-ți respecți identitatea e firesc, dar oare ai cu ce să te mândrești?
Când țara asta, împreună cu societatea care o umple, bate cele mai rușinoase recorduri continentale și mondiale, la consumul de alcool, la consumul de tutun, la corupție, la drumuri sparte, la trafic de ființe umane, la depopulare, la morbiditate, la lenevia față de carte, oare ai cu ce te mândri?
Eu nu am. Aș vrea să mă mândresc cândva cu această țară și societate, dar acum nu am motive. Eu unul nu le găsesc. Dar, fiecare cu criteriile sale și cu scara sa de valori.
Azi am înregistrat un interviu pentru emisiunea „EuroDicționar”, cu Cristian Tabără, la Publika TV. Am vorbit despre geopolitică și despre cum clivajele identitare stau la originea violenței în lume. Am încercat să argumentez că secolul XXI va fi un secol al revendicărilor identitare, un secol al conflictelor intrastatale, din cadrul națiunilor. Tendința de autoafirmare etnică și regională este în ascensiune și va crea premise pentru un lanț lung de tulburări, animozități și violență în deceniile care vin.
Ne vizează și pe noi, cei din Republica Moldova, unde clivajele identitare nu se șterg, ci, din contra, se adâncesc. Suntem tot mai divizați și înstrăinați, identitar, ideologic, ca viziune geopolitică. Nu e de bine. I-am zis lui Cristian Tabără că nu pot fi optimist, că văd prea mulți indicatori care semnalează confruntarea.
Joi
În această zi de pomină, toată țara a stat cu ochii la televizor și calculator. Procurorul General a cerut ridicarea imunității parlamentare a deputatului și ex-prim-ministrului Vlad Filat, pentru, citez: „punerea sub învinuire și ulterioară trimitere în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de corupție și implicare directă în fraudele financiar bancare”. Un asemenea caz este o premieră istorică pentru Republica Moldova. Iată că saga miliardului furat a ajuns la un fel de climax politic.
Ceea ce s-a întâmplat joi reprezintă o „lebădă neagră” (în sensul lui Nassim Taleb) – un eveniment care schimbă pe neașteptate și brusc construcțiile, planurile și strategiile din politica moldovenească. De acum încolo, lucrurile o pot lua razna, fiind greu de anticipat și prognozat. Pășim pe nisipuri mișcătoare.
Evenimentul de joi a fost și o lecție de învățat pentru toți liderii politici de la noi, care adeseori se consideră invincibili. Am scris pe pagina mea de Facebook: „Cu cât mai vertiginos este urcușul, cu atât mai teribilă poate fi căderea. Pe vârf, e dificil să-ți menții echilibrul...”.
Acum, să vedem ce va urma. Filat a avertizat că poate face „să sară naibii în aer tot sistemul politic din Moldova”. Iar dacă nu va putea vorbi, va scrie ce știe și ce crede. Dacă e așa, știm deja ce carte va fi bestseller-ul anului viitor.
Tot azi, Vlad Plahotniuc a anunțat că se retrage de la conducerea PDM și pleacă din politică. Încă un gest surprinzător, din categoria „lebedelor negre”.
Cea mai importantă știre a venit în a doua jumătate a zilei. Importantă pentru familia noastră. Am devenit, pentru prima dată, unchi. Sora mea a dat naștere un fiu sănătos și simpatic.
De acum înainte, în genealogia familiei nostre ziua de 15 octombrie va fi scrisă în culori aprinse. În ce culori va rămâne scrisă această zi în alte calendare, politice și geopolitice, urmează să vedem.
Vineri
O surpriză plăcută. Un articol de-al meu despre agresivitatea umană a fost publicat în primul număr al primului „Almanah de Antropologie” din Croația. Apare alături de nume mari în psihologia evoluționistă la nivel mondial, ca Steven Pinker și Leda Cosmides. Nu e prima oară când am articole traduse în alte limbi, dar totuși selecția cercetătorilor croați îmi face cinste.
Feciorul meu, Răzvan, și soția au venit de la plimbare și au adus o frunză. Câtă bucurie poate avea un copil de nici doi ani de la o simplă frunză, care îl uimește și îi trezește curiozitatea. Probabil încă în fragedă copilărie se naște cercetătorul din noi.
Astăzi continuu să citesc din învățăturile lui Confucius, din „Analecte”. Ce frază superbă are: „Înțeleptul nu se întristează din pricină că oamenii nu îl cunosc, ci pentru că el nu îi cunoaște îndeajuns pe oameni”.
Frumoasă viziune asupra lucrurilor.
