Un tînăr explorator al Facebook-ului se întreba deunăzi: cum oare se simt indivzii care ignoră protestele, cei care nu au curajul să vină în PMAN şi să ceară demisia marilor guvernanţi? Nu le este ruşine pentru indiferenţă şi laşitate?
Da, cei care stau la o parte provoacă deja nemulţumire şi iritare. De aceea, mă grăbesc să precizez cîteva lucruri ca să mai domolesc spiritele încinse.
Mi se pare de domeniul evidenţei că cei care deocamdată nu dorm în corturile din PMAN nu formează un grup omogen şi nu pot fi băgaţi în aceeaşi oală. Să remarcăm apoi că există mai multe motive în stare să-l facă pe om circumspect, să-i anihileze avîntul protestatar.
În primul rînd, cea care te poate face anemic e chiar istoria Republicii Moldova. Guvernanţii de toate soiurile au fost preocupaţi aici, de la 1991 încoace, mai cu seamă de propriul lor viitor, mai puţin de modernizarea ţării. Şi mereu veneau politicieni şi cinovnici noi, cu sloganuri noi, care îi înlocuiau pe cei vechi, pe cînd decăderea morală şi hoţia au proiferat, devenind endemice. Prin urmare, este explicabilă şi suspiciunea unora în raport cu protestatarii de azi. Cine îi poate oferi garanţii omului de rînd că în urma protestelor la putere vor veni în sfîrşit nişte oameni drepţi şi buni la suflet, că „revoluţia” nu va fi confiscată de nişte şmecheri? Da, protestatarii declară lucruri frumoase, dar declaraţii frumoase, care s-au dovedit a fi ulterior sterile, au răsunat mereu.
La rigoare, un om simplu ar putea să devină ezitant şi dintr-un alt motiv. Pe tribuna protestatarilor au urcat cîteva personaje care pe vremuri s-au plimbat pe culoarele puterii, personaje care au muncit pentru vechii lideri partinici. Că ei au acum o altă retorică e limpede, dar de ce un cetăţean păţit nu ar putea să admită că ei au rămas fideli vechilor idealuri? Da, printre liderii protestatarilor există suficienţi oameni simpatici, credibili, dar istoria RM-ului ne-a demonstrat nu o dată că asta e prea puţin.
Am întîlnit zilele astea şi cetăţeni dezgustaţi de cuvintele urîte rostite de la tribuna protestatarilor. Da, guvernarea s-a compromis şi e vinovată de multe rele, dar chiar trebuiau rostite cuvinte ca „rahat” şi „rapăn”?
Spun toate acestea nu ca să apăr guvernanţii. Aceştia îmi displac de multă vreme, din zorii tranziţiei, dovadă sînt şi textele mele. Spun acestea ca unii moldoveni dornici de o schimbare rapidă să-şi privească cu mai multă înţelegere concetăţenii ezitanţi, suspicioşi şi descumpăniţi.