Simon Leys – eseistul, romancierul, eminentul specialist în politica și cultura Chinei – ar fi împlinit luna aceasta 80 de ani. Pe numele său adevărat Pierre Ruyckmans, a făcut prima oară să se vorbească despre el în 1971, când a apărut cartea Hainele noi ale împăratului Mao. Simon Leys demola acolo mitul lui Mao așa cum era el întreținut, cu orbire fanatică, de bună parte a intelectualității occidentale.
Cartea a stârnit reacții furibunde, autorul fiind acuzat, printre altele, că e agent al americanilor plătit, firește, de CIA. S-a mers până acolo încât i-a fost blocată o posibilă carieră universitară în Franța, Leys optând, ulterior, pentru o universitate australiană.
Au trecut destui ani până când, invitat de Bernard Pivot la celebra emisiune Apostrophes, a înfruntat-o pe binecunoscuta, atunci, adoratoare maoistă Maria Antonietta Macciocchi, acoperind-o de ridicol. Hainele noi ale împăratului Mao au fost urmate de alte două cărți, Umbre chinezești și Imagini frânte, acest triptic reprezentând una din cele mai necruțătoare radiografii ale dezastrului uman, social și cultural provocat de ideologia lui Mao și de uneltele acestuia, sinistrele „Gărzi Roșii”.
Simon Leys a fost comparat, pe bună dreptate, cu George Orwell, căruia i-a consacrat de altfel pătrunzătoare pagini de analiză: aceeași independență a spiritului, aceeași vocație a adevărului, aceeași rigoare a demersului. Se adaugă, la Simon Leys, fantezia asociativă și expresivitatea discursului, ceea ce i-a determinat pe unii comentatori să-l considere cel mai mare eseist de limbă franceză din ultima jumătate de veac. Stau mărturie în acest sens textele, strălucitoare prin vervă și inteligență, din volume ca Proteu și alte eseuri, Studioul inutilității, Îngerul și cașalotul sau Fericirea peștișorilor. Am scris despre câteva din aceste cărți, cucerit de fiecare dată de jocul superior al ideilor și de inventivitatea mereu proaspătă, dublată de un umor care, în cazul unor texte polemice, putea să aibă efecte devastatoare.
Iar acum, la un an de la dispariția lui, ne dăm seama cât de mult ne lipsesc luciditatea și verticalitatea lui Simon Leys.
