Chiar dacă învățământul obligatoriu este gratuit în Republica Moldova, la fiecare început de an școlar unii părinți se văd siliţi să achite tot felul de taxe, majoritatea la limita legalului şi mult peste bugetele istovite de procurarea de haine şi tot ce se cuvine să fie în ghiozdane.
Doar taxa de închiriere a manualelor este prevăzută în lege, restul plăților percepute în folosul şcolii, formal, sunt benevole şi ajung la asociaţiile de părinţi. În ultimii ani, în spaţiul public au apărut mai multe cazuri când taxele neformale erau colectate de dascăli. Şi atunci despre ce fel de gratuitate mai poate fi vorba?
Potrivit profesorului universitar Alexandru Arseni, dreptul la educație este încălcat în mare parte, fie prin inacțiunea autorităților vizavi de aceste taxe, fie prin neșcolarizarea unor copii.
„În toate țările există învățământ obligatoriu, pentru că fără cunoștințe omul nu poate să fie activ şi atunci dacă noi nu-i cream condițiile din start, din partea statului, el nu se dezvoltă şi atunci noi îi încălcăm dreptul lui fundamental la evoluție. Din punct de vedere juridic, statul este obligat. Dacă conducerea nu percepe aceste lucruri şi nu le poate asigura, e dată într-o parte şi vine altă conducere şi asigură”.
Chiar dacă statul şi-a asumat această obligație, prima grijă a educării copiilor este totuși a părinților, mai afirmă Alexandru Arseni. O opinie similară împărtășește şi experta în psihologie Daniela Terzi-Barbăroşie, care remarcă: una este constituția şi alta realitatea din Republica Moldova.
Ea crede că fenomenul taxelor neoficiale se datorează mai ales părinților, care aleg premeditat o școală chiar dacă instituția are această faimă şi tolerează ulterior fenomenul ba îl şi perpetuează prin participare.
„Cunosc părinți care dau bani profesorilor să mărească nota copiilor fără ca aceștia să cunoască lucrul acesta. Din păcate, mulți aleg școala după false criterii: după criteriul prestigiului, după criteriul elitismului. Or acestea, după mine, sunt criterii false. Eu, ca părinte, poate şi meseria mi-a fost oarecum de folos aici, m-am gândit mai bine: merg într-un context prietenos copilului meu şi mai puțin mă interesează top cât este școala respectivă. Știu cazuri aproape dramatice în care copiii suferă din cauza unor diferențe dintre copii sau tratamente inegale din partea profesorilor, tocmai pentru că există aceste plăți neoficiale. Știu, dar asta este vina părinților pentru că ei sunt cei care au pâinea şi cuțitul”.
Daniela Terzi-Barbăroşie recunoaște că şi ea plătește contribuții la școala publică unde învață fiicele ei, dar zice că primește bon de casă şi întotdeauna a cerut transparență pentru modul în care sunt cheltuiți banii. Ea zice că majoritatea părinților nu se implică în procesul educațional al odraslelor lor, manifestându-se mai degrabă ca o mulțime mută şi așteptând ca altcineva să vină să le rezolve revendicările pe care le discută doar la bucătărie.
„Nu am avut norocul să ne naștem într-o țară foarte bine din punct de vedere financiar. Este nevoie de acest parteneriat, inclusiv financiar, cu familia. Eu nu văd o problemă atâta timp cât banii sunt cheltuiți în văzul tuturor. Pot face diverse alte lucruri aşa încât să-ţi aduci contribuția chiar dacă nu o poți face cu bani. Dar lumea nu face nici asta”.
În opinia expertului economic Dumitru Budianschi, care a realizat un studiu despre fondurile publice din educație, banii neformali care ajung în sistemul școlar denotă o dorință a părinților de a îmbunătăți serviciile existente. Budianschi vede mai degrabă un cinism din partea guvernanților, indiferent de culoarea politică.
„Noi nu suntem sinceri cu noi. Noi spunem aşa: dăm un serviciu gratuit, dar nu spunem exact ce intră în acest serviciu gratuit şi chiar dacă nu-l putem oferi, noi totdeauna spunem că noi îl oferim. Mai bine este atunci când se spune clar că noi nu putem oferi serviciul gratuit la nivelul pe care ni l-am dori, din această cauză noi oferim asta, restul dorim foarte mult să participe părinții. Eu înțeleg că asta din punct de vedere politic este foarte grav, însă noi trăim în sistemul acesta mixt deja de 20 de ani. Decât să distrugi realitatea existentă prin scheme abstracte este mai bine să utilizezi mijloacele acestea sau posibilitatea părinților de a contribui într-o formă civilizată”.
Experții cu care am stat de vorbă spun că şi pasivitatea părinților este dezarmantă. În condițiile în care se discută atât despre limitarea dreptului constituțional la o educație obligatorie gratuită, prea putini dintre cei care se simt cu drepturile lezate au apelat pentru explicații la autoritățile responsabile ori au avut tăria să-şi apere drepturile în judecată. Dar şi mai grav e că mulți părinți habar nu au ce se întâmplă în general în școala în care-şi dau copii şi așteaptă ca la finalul anilor de studii să ia în primire o persoană lustruită ca piatra de râu.
