Se împlinesc luna aceasta 35 de ani de la una din cele mai ample mișcări anticomuniste din țările fostului bloc sovietic. Se întâmpla în Polonia, la șantierele navale de la Gdansk, acolo unde, cu un deceniu înainte, o altă revoltă muncitorească fusese înăbușită în sânge. De data aceasta, scânteia care a declanșat greva a fost concedierea unei muncitoare, Anna Walentynowicz, care va deveni de altfel o figură emblematică a rezistenței anticomuniste. Dar liderul carismatic al grevei generale de la Gdansk este, bineînțeles, electricianul Lech Walesa, care va reuși să se impună drept interlocutor al puterii. În acele zile se naște sindicatul independent Solidarnosc (Solidaritea), alternativă la sindicatele obediente partidului comunist. Succesul Solidarității a fost atât de mare încât va ajunge mai târziu să numere zece milioane de membri.
Confruntat cu unitatea și hotărârea greviștilor, guvernul este obligat să se așeze la masa tratativelor. Acestea se vor finaliza, pe 31 august, printr-un acord ale cărui prevederi erau fără precedent într-un regim comunist: dreptul la liberă asociere sindicală, ameliorarea condițiilor de muncă, restrângerea atribuțiilor cenzurii. Walesa este purtat în triumf, ca un adevărat erou. Să nu-i uităm însă pe cei care l-au secondat și l-au consiliat: Bogdan Lis, Anna Walentynowicz, apoi grupul de intelectuali care a rămas alături de Solidaritatea de-a lungul anilor: Jacek Kuron, Adam Michnik, Borislaw Geremek, Tadeusz Mazowiecki, pentru a aminti doar numele cele mai proeminente. După cum nu trebuie uitat sprijinul venit din partea Bisericii Catolice și a primului Papă polonez din istorie, Ioan Paul al II-lea.
Puterea comunistă a crezut că și-a luat revanșa în decembrie 1981, când a interzis Solidaritatea și i-a arestat pe majoritatea liderilor ei. Se pare că regimul a făcut-o sub presiunea Moscovei, care se temea că exemplul polonez va fi molipsitor. Dar, deși interzis, sindicatul Solidaritatea continuă să trăiască în ilegalitate. Prestigiul lui Walesa crește și mai mult după ce i se acordă, în 1983, premiul Nobel. Solidaritatea va reveni în prim plan în 1989, anul marilor cutremure din lagărul socialist. I se recunoaște din nou legitimitatea și obține o victorie zdrobitoare la alegerile din luna iunie. Puțin după aceea, Walesa va deveni președintele țării.
Să mai spunem doar că Ceaușescu și clica lui urmăreau cu teamă tot ce se întâmpla în Polonia și dezaprobau vehement schimbările democratice. După victoria Solidarității în alegeri, Ceaușescu le trimitea un mesaj partenerilor săi din Tratatul de la Varșovia cerându-le să intervină în Polonia și să restabilească „ordinea socialistă”. Bătrânul stalinist Ceaușescu dovedea, o dată în plus, că este depășit de evenimente și că se îndreaptă, inexorabil, spre propriul sfârșit.
