Echipa Europei Libere a sosit sîmbătă la Basarabeasca, fapt care mi-a oferit ocazia să discut cu mai mulţi localnici. Cea mai mare problemă a orăşelului e ţevăria putredă, fisurată, din care cauză oamenilor li se livrează apă cu ţîrîita.
M-a întristat niţel nedorinţa multor locuitori ai orăşelului de a contribui la realizarea unui eventual proiect de înlocuire a ţevilor vechi. Cîţiva oameni mi-au spus răspicat că sînt săraci, că nu au bani pentru aşa ceva, şi că Primăria ar trebui să găsească în altă parte toată suma necesară, deşi se ştie bine că finanţatorii occidentali, dînd bani, cer şi implicarea populaţiei în realizarea proiectului.
Pe o stradă prăfoasă din Basarabeasca am discutat cu doamna Larisa, o femeie de circa 55 de ani, cu o pălărioară cochetă. Ea mi-a spus tranşant: „Numai Rusia ne-ar fi putut ajuta, numai Rusia! Dar Rusia nu ne va mai ajuta pentru că noi i-am scuipat în faţă!”
Încrederea asta de nezdruncinat, aceea că numai Rusia poate făuri ceva aici, are rădăcini adînci şi vine din epoca sovietică. Încrederea asta e şi ciudată niţel, dacă ne gîndim la sumele uriaşe pe care Occidentul le-a investit aici, de la 1991 încoace, în primenirea drumurilor, şcolilor, grădiniţelor, spitalelor, tehnicii agricole. Nu cred să se fi făcut atîta pe banii veniţi din Rusia. Dar ideea că numai Rusia ne poate ajuta e mai tare ca betonul armat.
E un lucru pe care cu greu îl va înţelege cineva de pe alte meridiane: să nu observi banii ociidentali cu care s-au făcut lucruri palpabile, de o necesitate stringentă.
Îmi amintesc deseori şi de omuleanul din Cîmpia Sorocii care, la auzul ştirii că şoseau Sărăteni-Soroca a fost făcută pe banii poporului american, a strecurat nervos printre dinţi: „Dacă e aşa, nu am nevoie de drumul acesta!”
Ciudate, foarte ciudate reflexe. Reflexe care diminuează considerabil contribuţia financiară evidentă a Occidentului la modernizarea ţării.
