Există o formațiune politică în România care a ajuns, în scurt timp, al treilea partid ca număr de parlamentari, încât a devenit de neocolit atunci când se pune problema constituirii unei majorități guvernamentale. Este vorba de UNPR, adică de Uniunea Națională pentru Progresul României. Ea a fost creată în urmă cu câțiva ani, de către mai mulți fugari din diverse partide, și a continuat să fie un adevărat paradis al traseiștilor politici. Ultima ispravă a UNPR-ului este absorbirea unui partid fantomă, penibilul Partid al Poporului Dan Diaconescu, ocazie cu care uneperiștii au mai înrolat câțiva deputați și senatori. Președintele UNPR, Gabriel Oprea, care este actualmente ministru de interne și vice prim-minstru al guvernului, a anunțat că partidul ar avea 500.000 de membri; o cifră exorbitantă și, cu siguranță, falsă, doarece în sondaje partidul este creditat cu doar câteva procente în ce privește intențiile de vot.
Ceea ce mai caracterizează UNPR-ul este lipsa unui program cât de cât coerent. Documentele oficiale ale partidului sunt doar vorbărie goală. Un clișeu repetat până la sațietate este „interesul național”. În materie de dezvoltare economică și de politici sociale partidul are idei nici prea-prea, nici foarte-foarte. Se proclamă partid de centru stânga, respinge gândirea de dreapta dar și excesele și prejudecățile stângii. Uneperiștii sunt, firește, însuflețiți de patriotism dar – nota bene – de un „patriotism pozitiv”. Cuvântul-cheie este însă cel ce apare și în denumirea partidului: progresul. Aproape nu există frază din program în care să nu intre termenul de „progresist”; se vorbește până și de „politici demografice progresiste” Pe scurt, UNPR se definește, nici mai mult nici mai puțin, drept „primul partid progresist din România”. Regăsim aici ceva din însuflețirea lui Cațavencu, din O scrisoare pierdută :„…mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc (…) ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. (…) Progresul, stimabile, progresul !”.
Nucleul dur al partidului e format din câțiva generali în rezervă, în frunte cu Gabriel Oprea care, pe lângă talentele cazone, este și profesor universitar, conducător de doctorat, în ciuda faptului că asupra doctoratului său planează serioase suspiciuni de plagiat. Lista figurilor marcante din partid este foarte heteroclită, cu multe personaje pitorești. Preocupându-se de capitolul imagine, partidul l-a atras pe antrenorul Iordănescu, care și-a câștigat stelele de general pe terenul de fotbal. O recentă achiziție de marcă este fostul mare tenisman Ilie Năstase, care pe cât de strălucitor era când juca pe atât de penibil este de când s-a apucat de politică. Și Năstase este general, deși cu siguranță că n-a făcut armată adevărată nici o zi. Departamentul de tineret și sport e completat de încă un reputat profesionist al giumbușlucurilor, fostul portar al echipei Rapid Rică Răducanu. Iată cum se încropește un partid, și încă unul de care depinde soarta unui guvern.
