„Experimental, jazz, rock, pop franțuzesc, și tot ce v-ar mai putea trece prin cap” - asta scrie, doamnelor și domnilor, în dreptul rubricii „gen” din pagina de Facebook a ghitaristului american Marc Ribot.
Ordinea în care sînt înșiruite aceste cuvinte nu e întîmplătoare, pentru că în cazul muzicii pe care o face Ribot e vorba despre exact asta - experimental și jazz, și exact în ordinea asta, celelalte cuvinte de după nemaicontînd aproape deloc, deși eu aș adăuga după experimental și jazz cuvintele satiră, parodie, ironie și poate... metafizică.
S-a născut în 1954 la Newark, New Jersey, în tinerețe a cântat în cîteva trupe garage, în 1978 s-a mutat la New York, unde fost instrumentist de acompaniament pentru muzicieni cum ar fi organistul de jazz Jack McDuff sau cântărțul de soul Wilson Picket.
În 1984 intră în trupa de jazz postmodern Lounge Lizzards a saxofonistului John Lurie, cu care cântă timp de cinci ani.
Asta a fost perioada în care sunetul ghitării sale, care amesteca blues-ul clasic cu estetica ironică a perioadei New Wave, a atras mai mulți muzicieni interesați de amalgamarea unor tradiții muzicale complet diferite - între ei marele, eternul și irepetabilul Tom Waits, cu care Marc Ribot a cântat pe cinci albume.
A mai cântat cu Bill Frissel, Medeski, Martin & Wood, John Zorn și cu multe alte nume sonore ale scenei muzicale mereu în mișcare a New-Yorkului, dar și cu Maria Răducanu, pe albumul „Ziori”, despre care am vorbit deja la microfonul Europei Libere.
Marc Ribot și-a făcut și propriile sale trupe, între care le amintesc aici pe Spiritual Unity, cu care a cîntat free jazz, Los Cubanos Postizos, cu care a cântat piese ale lui cubanezului Arsenio Rodríguez, și Ceramic Dog (câinele de porțelan, în traducere românească), trupa post-rock pe care o să o ascultăm astăzi, și al cărui nume e o trimitere directă la satira, parodia și ironia amintite la început.
Mai țineți minte porțelanurile kitsch, câinele sau peștele, pe care le țineau unii pe mileu, pe televizor în sufragerie, în comunism? Exact ăsta e câinele de porțelan de care e vorba aici.
„Todo el mundo es Kitsch”, deci, cu Marc Ribot’s Ceramic Dog, de pe albumul „Party Intellectuals”, lansat în 2008.
