Candidatul autohton, care jinduieşte funcţia de primar sau de deputat, are în faţă un background vicios creat timp de aproape 24 de ani de precedenţii conducători. Din zorii tranziţiei o sumedenie de edili, cinovnici şi lideri partinici au potenţat prin conduita lor proliferarea mişmaşului şi a hoţiei ordinare. De aceea, candidatul autohton e într-o situaţie dificilă. Să părăsească acest trend e periculos, chiar şi pentru simplul fapt că formaţiunea care îl sprijină are suficienţi făcători de mişmaşuri.
Candidatul autohton ştie bine că sloganurile sînt nişte baloane de săpun, un soi de nadă pentru nătăfleţi. De aceea, el le aruncă în mase cu ardoare, dar fără gîndul că îşi va realiza promisiunile. Important e să urce în fotoliul mult rîvnit. Apoi se va vedea în ce măsură promisiunile pot fi realizate. Cel mai bine e să imite încercarea de a realiza ceva şi a-şi motiva eşecul prin beţele băgate în roate de oponenţii politici răuleni.
Pentru a urca în fotoliul jinduit, pot fi chiar ajutaţi nişte oameni în campania electorală. Ajutoarele acestea sînt mediatizate cu surle şi trîmbiţe, fireşte. După alegeri, va fi altfel. După alegeri, candidatul victorios se va ajuta pe sine.
Candidatului autohton nu-i plac deloc rivalii politici. El îi percepe pe rivali ca pe nişte lichele ordinare şi făţarnice, deşi recunoaşte în sinea sa că anumite apăcuturi ale oponenţilor îi sînt proprii. Dar parcă poţi să fii sfînt în jungla politică moldovenească?
Că pierde, că învinge, candidatul autohton nu-şi va felicita călduros oponenţii. Dimpotrivă, îi va bălăcări, îi va caricaturiza. Sau va vorbi despre sine. Numai el e cel mai merituos, cel mai bun! Ceilalţi, chiar dacă înving, nu au merite, principii şi valori. Dacă însă mîine candidatul va trece într-un alt partid, el ar putea să-i laude pe foştii oponenţi şi noii lui colegi. Dar asta e deja o altă poveste…
