Cum bine stiu samsarii si negustorii, promisiunile de vânzare nu au nici o valoare pana cand nu se bate palma, se semnează contractul sau se obține obiectul promis.
Anunțurile triumfaliste făcute la summitul de la Riga al Parteneriatului despre „aspiraţiile europene şi opţiunea europeană” ale unora sau altora din țările ex-sovietice nu sunt pentru moment decat simple formule ritualice care evită in realitate o promisiune fermă.
In primul rand, asa cum s-a anunțat încă de anul trecut, de la intrarea in funcție a noii Comisii europene, in actualul mandat de cinci ai al prezentei Comisii nu va exista nici o extindere a Uniunii Europene. Nici una din țările candidate, nici macar dintre cele din Balcani, sau Turcia, care și-au inceput deja negocierile nu va fi primită in UE până în 2020.
„Participanţii la summit au luat notă de aspiraţiile europene şi opţiunea europeană a ţărilor partenere, aşa cum sunt acestea exprimate şi în acordurile de asociere” - aceasta este formularea negociată acum pentru declaraţia finală a reuniunii de la Riga.
Republica Moldova, Ucraina şi Georgia erau dezamăgite de variantele anterioare, care nu vorbeau despre aspiraţiile lor europene. S-a atras deja atenţia că prin acea formulă de compromis, Riga nu este un pas înapoi faţă de summitul de la Vilnius, dar nici un pas semnificativ înainte.
In condițiile in care Uniunea Europeană este departe de a fi ieșit din criză, lucru combinat cu incertitudinile politice, precum direcția pe care o va lua Marea Britanie in urma referendumului pe tema Europei, pe care premierul David Cameron il va organiza anul viitor, este de neconceput ca actuala Comisie Europeană să le sugereze capitalelor continuarea procesului extinderii.
Moldova, Ucraina si Georgia vor putea doar sa isi consolideze avantajele potentiale din cadrul Acordului de asociere deja semnat cu UE. Acordurile de Asociere, deși urmează un model comun, sînt croite pe măsura fiecărei țări asociate. Moldova a obținut unul foarte bun, mai bun chiar decât al Georgiei sau Ucrainei.
Uniunea Europeană are cu terțe țări mai bine de două duzini de asemenea Acorduri de Asociere. Aceste acorduri, însoțite și de un acord al liberului schimb, nu garantează în niciun fel o integrare politică ulterioară și nici statutul de candidat la UE.
Dacă e adevărat că un acord de asociere nu garantează obținerea statutului de candidat, în schimb statutul de candidat nu poate fi obținut în absența acordului de asociere. Este vorba de etape obligatorii. Cel mai probabil este însă că Moldova nu va putea obține statutul de candidat pînă în anul 2020. Motivele sînt multiple. Bugetul UE pe anii 2014 - 2020 tocmai a fost adoptat și este un buget de criză, cu mult sub pragul pe care îl ceruse Comisa Europeană. Asta înseamnă că nu se vor găsi așa numitele „fonduri de preaderare“, la care are dreptul orice candidat care începe să negocieze cu Comisia Europeană.
Pe deasupra, UE traversează de mai multă vreme ceea ce se numește „oboseala extinderii“. Populația UE, capitalele, partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, în special țări sărace est-europene foste comuniste.
Apoi, nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, iar teoretic chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este unul extrem. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE acum 50 de ani: în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005.
Pînă acum, însă, în zece ani, doar 13 capitole au fost deschise, din cele 35 acoperite de negocieri, și doar un singur capitol a fost închis: știința și cercetarea. Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact in același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră in UE.
7-8 ani de negocieri a fost pînă acum media, odată primit statutul de candidat, pe care, dacă Moldova l-ar primi în 2020, ar însemna să intre în UE, în cel mai bun caz, undeva spre 2030.
In aceste condiții, promisiuni cum sunt cele făcute la Riga rămân simple formule retorice pentru liniștirea potențialilor candidați.
***
Valoarea declarației finale a summit-ului de la Riga este sub angajamentele legale ale Moldovei şi UE care rezulta din Acordul de Asociere, notează într-un comentariu expertul Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, cu sediul la Paris, Nicu Popescu. Or, caietul de sarcini pe care îl are în faţă guvernarea de la Chișinău este foarte explicit.
Nicu Popescu notează că şi Acordul de Asociere „stipulează, chiar pe prima pagina, că Moldova este o ţară europeană, făcând aluzie directa la art. 49 al Tratatului UE care spune ca orice stat european poate depune o cerere de aderare la UE.” Expertul susţine că Moldova a obţinut cam tot ce era de obţinut din Parteneriatul Estic, iar acum trebuie să se concentreze pe aplicarea prevederilor Acordului, proces care ar putea dura vreo zece ani, estimează expertul.
Analistul de la Chişinău Dionis Cenuşă este de părere că pentru Republica Moldova summit-ul de la Riga nu e un pas înapoi faţă de cel de la Vilnius, dar nici un pas semnificativ ascendent:
„După summit-ul de la Vilnius orice summit în parteneriatul Estic va fi unul similar cu cel de la Riga, adică va fi unul pragmatic, bazat pe aspecte foarte practice cum ar fi infrastructură, cooperare energetică, mobilitatea, chestii foarte practice care au puţine în comun cu agenda de aderare la UE. Summit-ul de la Riga nu poate fi considerat nici succes, nici eşec. El este o evaluare a stării lucrurilor după summit-ul de la Vilnius când a fost parafat Acordul de Asociere. Ţările şi-au asumat foarte multe angajamente. Ceea ce încearcă să facă UE prin asemenea summit-uri este să puncteze, să bifeze care sunt succesele, unde urmează să se lucreze mai mult şi care sunt paşii pentru perioada de până la următorul summit. Un fel de agendă de lucru pentru ambele părţi.”
În opinia expertului Dionis Cenuşă după summit-ul de la Vilnius Republica Moldova a înregistrat progrese, cum ar fi obţinerea regimului liberalizat de vize, dar şi multe regrese la capitolul reforme structurale, în special, în sectorul justiţiei sau în lupta împotriva corupţiei.
Dionis Cenuşă e de părere că declaraţia finală a summit-ului este un document important din punct de vedere politic,:
„Declaraţia trasează o strategie pe termen mediu cu paşi concreţi, obiective ce urmează a fi atinse. Totodată, declaraţia face expres referinţă la Acordul de Asociere. Chiar şi mult râvnita solicitare din partea Georgiei, Moldovei şi Ucrainei ca să fie recunoscute aspiraţiilor europene este menţionată în declaraţia în legătură cu Acordul de asociere. Acordul prevede expres că Republica Moldova este un stat european, ceea ce oferă posibilitatea de a solicita, în orice moment, demararea negocierilor privind acordarea statutului de candidat. Nu e logic să cerem de la UE ceea ce ea într-adevăr nu poate oferi la moment şi nici Republica Moldova nu este capabilă, în calitate de partener care şi-a asumat foarte multe angajamente pe care din păcate nu le poate deocamdată realiza.”
Fostul premier şi fostul şef al diplomației moldoveneşti în perioada în care Moldova s-a reorientat spre vest, Iurie Leancă a declarat astăzi că Summitul de la Riga este „un simplu eveniment cotidian, fără impact pentru viitorul Moldovei, este un motiv pentru a constata anumite lucruri triste. Țara merge într-o direcție proastă.” Iurie Leancă susţine că relația Moldovei cu UE era în trend ascendent, iar acum este falimentară şi că summit-ul de la Riga ar trebui să fie „un duş rece” pentru actuala guvernare.
