1 august 1981
Transmitem editorialul săptămânal. La microfon, Noel Bernard, directorul postului nostru de radio.
În raportul prezentat Congresului Extraordinar al Partidului Comunist Polonez, primul secretar Stanislaw Kania a declarat că cele ce s-au întâmplat în Polonia în ultimul an ar trebui să constituie o bogată sursă de învățăminte pentru celelalte țări comuniste est-europene.
La cele spuse de Stanislaw Kania, am adăuga doar că nicăieri aceste învățăminte nu sunt mai actuale decât în România. Polonia lui Gierek a fost, în fond, o țară infectată de exact aceleași boli ca și România. Cu singura diferență că, în ciuda revoluției pașnice care bântuie Polonia de un an încoace, bolile de care suferea Polonia lui Gierek, deși similare cu cele care afectează România, erau mai puțin acute.
Cultul personalității lui Gierek era mai puțin absurd decât cel al conducătorului de la București. Voluntarismul economic al conducerii Partidului polonez era mai puțin absolut decât cel exercitat de domnul Ceaușescu. Corupția, deși foarte răspândită, era ceva mai pudică decât în România. Nepotismul domnului Gierek era mai limitat decât al domnului Ceaușescu. Și, totuși, revolta s-a produs în Polonia, și nu în România. Aceasta din motive istorice, din motive de caracter și experiență națională, pe care le cunoașteți la fel de bine ca noi, și asupra cărora nu e nevoie să insistăm.
Un bine cunoscut ziarist polonez, Henrik Bratkowski, vorbind la Radio Varșovia în ziua de 18 iulie, a conturat cu o deosebită claritate vina Partidului Comunist Polonez pentru dezastrul economic din Polonia. Voi reproduce cele spuse de Bratkowski, rugându-vă ca, ascultându-le, să vă gândiți dacă cele spuse de el nu se aplică și la România.
„Acum, a declarat Bratkowski, când sistemul directivelor de sus în jos a încetat practic să mai existe, când noile mecanisme economice și financiare mai sunt încă în fază embrionară, partidul trebuie să regândească întreaga situație și să recâștige controlul, dar în mod eficace și cu înțelepciune. Modul în care partidul a dirijat economia poloneză, a declarat Bratkowski, s-a dovedit ineficace, fapt confirmat de nenumărate exemple din viața de toate zilele a Poloniei din ultimele 11 luni, exemple bine cunoscute, însă, și înainte de aceasta. Lipsa de pâine, cozile pentru lapte, investițiile greșite, birocrația absurdă, toate acestea, a declarat Bratkowski, sunt vina partidului, deoarece partidul este acela care a jucat și continuă să joace rolul conducător în Polonia. Planurile cincinale, a declarat el, au fost o completă ficțiune. Comitetul de planificare, a adăugat Bratkowski, nu a fost niciodată somat să explice dacă planurile au fost îndeplinite sau nu. Nici congresele partidului, nici ședințele Comitetului Central ale Biroului Politic sau ale Parlamentului nu par să fi fost prea interesate să afle ce se întâmplă în realitate cu cincinalele.”
Toate problemele care au măcinat viața Poloniei, ducând la faliment economic, cât și politic, sunt prezente în România. Ce lipsește în România este o Biserică independentă și o muncitorime conștientă care să ceară socoteală Partidului și să insiste să se lepede de incompetenți și corupți. Să-și recunoască greșelile și să pună bazele unei vieți noi și democratice în care autoritățile superioare de partid și de stat să poate fi controlate și trase la răspundere de cei în numele cărora guvernează.
Ce învățăminte ar putea să tragă domnul Ceaușescu din cele petrecute în Polonia? O posibilitate ar fi să preîntâmpine o evoluție similară în România, pregătind terenul și luând măsurile necesare pentru o democratizare a țării de sus în jos. Acțiunea de revizuire a cadrelor, de restabilire a unei scări de valori și competențe, de descentralizare economică și politică, de liberalizare a mediilor de informare a opiniei publice, de transformare a ziarelor din fițuici de propagandă în surse de informații, de respectare a prevederilor constituționale referitoare la drepturile omului. Toate acestea ar putea să pornească chiar de la domnul Ceaușescu. Deși actuala sa putere absolută ar descrește considerabil, este mai mult decât probabil că popularitatea sa personală ar crește, în sens, cel puțin, invers proporțional.
Domnul Ceaușescu ar putea să tragă și învățăminte opuse din întâmplările din Polonia. Ar putea să-şi zică: pe moșia mea, nu am să permit așa ceva. Ar putea să înăsprească și mai mult măsurile de securitate și de oprimare, să accentueze și mai mult terorizarea morală a unei țări întregi, nimicind fără milă orice urmă de rezistență sau de opoziție, încercând ca în așa fel să împiedice o evoluție de tip polonez în România. Dacă domnul Ceaușescu ar alege această din urmă metodă, ar fi două lucruri de spus.
În primul rând, că succesul nu este deloc garantat, am spune chiar, dimpotrivă. Apatia oamenilor ar crește și mai mult, odată cu ea dezinteresul față de muncă și, concomitent, criza economică în care se zbate țara s-ar adânci și mai mult. Și, după cum s-a văzut în Polonia, foamea poate să digere, nu numai mai multe conduceri ale unui partid comunist, dar chiar și un partid întreg. În al doilea rând, ar fi de spus că, în acest caz, domnul Ceaușescu va fi dat definitiv arama pe față, demonstrând, în mod concludent, că patriotismul său se reduce în mod exclusiv la dragostea de puterea sa personală. S-ar vedea atunci clar că nu bunăstarea țării îl interesează, nu demnitatea cetățenilor, ci, pur și simplu, păstrarea puterii personale absolute.
Ce învățăminte ar fi de tras de către populația României, de către Dvs., care ascultați acest editorial? La această întrebare este extrem de greu de dat un răspuns, deoarece una este să te afli în cușca leului și alta - să te dai cu părerea de departe. Postul nostru de radio a adoptat de mai mulți ani de zile, principiul ferm de a nu-și permite luxul să vă dea sfaturi Dvoastră. Nu avem autoritatea morală să o facem. Nu suntem în pielea Dvs. și nu putem suporta consecințele pe care sfaturile noastre l-ar putea avea pentru Dvs. De aceea, ne abținem cu încăpățânare și fermitate. Dvs. sunteți aceia, fiecare în parte, în lumina conștiinței sale și a situației în care se află. Dvs. sunteți aceia care trebuie să trageți sau să nu trageți învățăminte din evenimentele din Polonia.
Mulți din țară ne spun că există acolo certitudinea larg răspândită că în Polinia lucrurile se vor isprăvi rău și că rușii vor pune capăt experienței poloneze, așa cum au pus capăt în trecut revoluției din Ungaria și Primăverii de la Praga. Posibilitatea rămâne întotdeauna deschisă. Dar, până acum, invazia sovietică nu s-a produs. Aceasta, deși presa poloneză este astăzi o presă liberă. Deși 90% din cadrele superioare ale partidului au fost măturate. Deși există în Polonia un sindicat liber și care are de patru ori mai mulți membri decât are partidul. Deși la radio și la televiziune se transmit liturghii duminicale ale Bisericii catolice, deși țăranii s-au organizat și ei într-un sindicat independent. Deși Congresul partidului de la Varșovia a fost cel mai democratic văzut vreodată în Europa răsăriteană. Deși Polonia, astăzi, pe scurt, e o altă țară, decât era Polonia de acum un an. Și, totuși, rușii se freacă la ochi, fac presiuni, dar, până acum, nu au invadat. Cert este un singur lucru: că cele ce s-au întâmplat în Polonia în ultimul an au schimbat fundamental parametrii situației din Europa-răsăriteană și au o profundă semnificație pentru fiecare țară est-europeană în parte, ca și pentru toate laolaltă.
Americanii au o zicală: „Nimic nu e mai puternic decât o idee bună a cărei vreme a venit”. S-ar putea ca zicala să se adeverească mâine în Europa răsăriteană. La București, circulă deocamdată gluma că datorită evenimentelor din Polonia s-a interzis ca piesa „Hamlet” de Shakespeare să mai fie jucată pe scenele țării, deoarece e vorba acolo de un personaj numit Polonius. Gluma e foarte bună, dar Polonius nu va dispare nici din Hamlet și nici din Europa răsăriteană. Piesa se va termina probabil altfel decât cu asasinarea lui Polonius.
Am transmis editorialul săptămânal. V-a vorbit Noel Bernard, directorul postului nostru de radio. Aici e Radio Europa Liberă.
[Textul integral al editorialului a fost publicat în vol. Noël Bernard, Aici e Radio Europa Liberă, Ion Dumitru Verlag, München, 1982 și ed. 2-a, Editura Tinerama, 1991. Arhivă sonoră păstrată în colecția și prin curtoazia dnei Ioana Măgură-Bernard].
