Linkuri accesibilitate

Vladislav Gribincea: „Fără o optimizare a sistemului judecătoresc nu putem vorbi de o justiție eficientă”


Interviul dimineții cu directorului Centrului de Resurse Juridice.

Notele de politici elaborate de partenerii pentru dezvoltare ai Republicii Moldova, un program, de fapt, care exprimă prin reformele şi acţiunile propuse aşteptările acestor parteneri, nu puteau să nu presupună capitole speciale consacrate combaterii corupţiei şi reformarea eficientă a justiţiei. De fapt, ca şi celelalte, capitolele respective seamănă mai degrabă cu un fel de inventar al restanţelor. Despre ce este vorba, de fapt? Despre reluarea reală și nu de ochii lumii a reformelor care nu mai suferă amânare?

O discuție cu juristul Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice.

Europa Liberă: Notele de politici elaborate de partenerii pentru dezvoltare ai Republicii Moldova şi prezentate guvernării. Vorbim în această dimineață despre lupta cu corupţia şi reforma justiţiei. De fapt, ce se constată şi, mai ales, se propune ca reformă, pe termen scurt şi mediu, inclusiv în domeniile respective e ceva din punctul Dvs. de vedere nou sau sunt lucruri vechi, asumate, dar haideți să spunem așa, ratate, mereu amânate sau zădărnicite premeditat?

Vladislav Gribincea: „Eu aș spune că 90% din cele propuse în domeniul combaterii corupției și reformei justiției sunt chestiuni asumate de Guvern încă din anul 2011, dar care încă nu au fost implementate.”

Europa Liberă: Dvs. cum explicaţi acest gest al partenerilor de dezvoltare de a pune, iată, pe masa de lucru a guvernării o listă de constatări dure şi măsuri punctuale pe care aceasta să le realizeze urgent pentru a continua, cum se sugerează, să se considere pro-europeană, adică, bunăoară, ataşată standardelor europene de justiţie și de combatere a corupţiei?

Vladislav Gribincea: „Chiar documentul menționează că în anul 2014 reforma justiției și combaterea corupției au încetinit. Şi probabil din acest motiv a venit acest document. Pe de altă parte, partenerii de dezvoltare s-au angajat să aloce sume substanțiale de bani pentru aceste două reforme și ei ar vrea să vadă că angajamentele asumate anterior vor fi urmate de către actualul Guvern. Prin asta se explică acest document. Mai mult ca atât, reformele trebuie să vină de la Guvern. Acestea sunt în mare parte reforme asumate deja.

Nu a sunat foarte ferm vocea actuală a Guvernului că el va continua reformele asumate de Guvernul anterior. Și probabil acest document vine să afirme sprijinul față reformelor anterioare și ca și cum încurajarea Guvernului actual să continue reformele Guvernului anterior.”

Europa Liberă: Dl Gribincea când a fost publicat pentru prima data programul de guvernare multă lume l-a găsit nemulțumitor în ceea ce ține lupta cu corupția. Se spunea atunci că din el rezultă o luptă pașnică cu acest fenomen. Ce puteți spune despre aceste note?

Vladislav Gribincea: „Pe hârtie pot fi scrise multe lucruri. Chiar și acum măsurile scrise în planul de activitate a Guvernului sunt suficiente pentru a combate efectiv corupția, dacă activitățile sunt implementate în mod adecvat. Practica a arătat din anii anteriori că lucrurile, deși erau scrise, multe nu erau realizate, iar altele erau realizate doar pe hârtie, din acest motiv nu se vedea efect.”

Europa Liberă: Acum, despre ce sunt cele circa 80 de pagini de note? Despre instrumente de reformă alese prost, fără inspiraţie? Despre nereuşite sau despre sabotare premeditată?

Vladislav Gribincea: „În ceea ce privește reforma justiției și combaterea corupției, documentul reiterează în cea mai mare parte angajamentele adoptate de Parlament în anii 2011-2012. Adică nu este ceva nou, este doar o reiterare pentru Guvern și Parlament că angajamentele asumate anterior trebuie duse până la capăt. Cum ar fi, spre exemplu, optimizarea hărții judecătorești, asigurarea unui sistem eficient de selecție a judecătorilor și promovarea acestora, asigurarea unui mecanism adecvat de distribuire aleatorie a dosarelor și înregistrarea audio a ședințelor judecătorești, combaterea veritabilă a corupției mari etc.”

Europa Liberă: Optimizarea hărții judecătorești este ceva pe ce insistă și organizația pe care o reprezentați. S-a început acest lucru?

Vladislav Gribincea: „Organizația pe care am onoarea și plăcerea să o conduc a elaborat un studiu privin optimizarea hărții judecătorești la solicitarea Ministerului Justiției și în colaborare cu Consiliul Superior a Magistraturii. Fără o optimizare a sistemului judecătoresc, noi nu putem vorbi de o justiție calitativă și eficientă. Guvernul s-a asumat prin punctul unul al strategiei, adică prima activitate de strategie, să optimizeze harta judecătorească. Până la moment nu s-au făcut foarte multe lucruri.”

Europa Liberă: Adică să închidă niște judecătorii, să le fortifice pe altele?

Vladislav Gribincea: „E foarte greu să contezi pe o justiție calitativă atunci când în acea instanță sunt trei sau patru judecători, unul dintre care unul este președinte, al doilea este judecător de instrucție, adică se ocupă doar de o categorie specifică de cazuri, iar ceilalți doi - examinează toate categoriile de cauze.”

Europa Liberă: Deci, cu alte cuvinte, dacă acum se insistă pe aceste reforme, se insistă în primul rând din motiv că multe s-au făcut de ochii lumii sau nu s-au făcut deloc, deși s-a declarat intenția fermă de a realiza ceva în acest sens. Dvs. ce aţi remarca drept cele mai importante reforme propuse, în documentul respectiv, spre realizare pe termen scurt, mediu cum vedem în această privință - revigorarea combaterii corupţiei şi reforma credibilă a justiţiei?

Vladislav Gribincea: „În ceea ce privește combaterea corupției, eu aș scoate în evidență adoptarea legislației în ceea ce privește finanțarea partidelor politice, înăsprirea regulilor cu privire la declararea veniturilor proprietăților și intereselor, fortificarea capacităților Comisiei Naționale de Integritatea și a CNA, unificarea și eficientizarea activității procurorilor în ceea ce privește investigarea cazurilor de corupție, aplicarea sancțiunilor pe măsura persoanelor corupte, aplicarea altor măsuri alternative celor penale cum ar fi confiscarea proprietăților dobândite prin corupție etc.

În ceea ce privește reforma justiției, aici am menționat deja câteva activități, dar mai este încă reforma procuraturii, mai este transparentizarea activității Consiliului Superior a Magistraturii, unificarea practicii judecătorești.”

Europa Liberă: Teme despre care se discută intens și organizația pe care o reprezentați le-a abordat deseori și cu maximă intensitate. Mergând iarăși pe această cale de concretizare, cât de realistă ar trebui să ni pară nouă recomandarea sau mai degrabă imperativul privind faptul că „funcţionarii de rang înalt, implicaţi în acte de corupţie, trebuie aduşi în faţa justiţiei?

Vladislav Gribincea: „Probabil acest deziderat rezultă din faptul că nu am avut funcționari de rang înalt care ar fi fost condamnați pentru corupție sau ar fi fost condamnați cu sancțiuni adecvate. CNA, spre exemplu, sau Procuratura Anticorupție examinează cauze mărunte care nu combat în esență fenomenul. Se știe că „peștele de la cap se strică, dar se curăță de la coadă”. Se insistă acum pe o altă abordare - abordarea de combatere a corupției mari. Pentru că dacă nu există corupție la nivel înalt nu va fi corupție nici la nivel mic.”

Europa Liberă: Voi cita din nou: „Toţi reprezentanţii guvernului să-şi ia angajamentul public de a respecta principiile transparenţei şi integrităţii”. Acum nu se ia un asemenea angajament? Sau e vorba de formalizarea unui asemenea gest?

Vladislav Gribincea: „Formal acest lucru există, însă în practică multe lucruri nu sunt realizate. Spre exemplu, în ceea ce privesc veniturile și proprietățile, multe lucruri sunt declarate în mod general, fără a putea descifra în termeni practici care sunt conflictele de interese ale unui funcționar sau altul. De asemenea sunt probleme în ceea ce privesc banii publici, acordarea contractelor etc.”

Europa Liberă: Atunci când cazurile de judecată sunt audiate în oficiile judecătorilor, acest fapt facilitează corupţia, un nou citat - „Utilizarea sălilor de judecată trebuie să fie obligatorie în toate localităţile” - am continuat citatul. Pare a fi simplu dle Gribincea. Nu este? Sau nu a fost până acum, ce e aici de reformat atât de grav, încât să nu se poate realiza?

Vladislav Gribincea: „Ca întotdeauna, „diavolul se ascunde în detalii”. Eu cred că multe din măsurile care sunt puse acum sunt destul de simplu de realizat dacă există voință politică. Nu am auzit o voinţă politică fermă în realizarea multor activități. Unele sunt mai complicat de realizat, spre exemplu efectuarea ședințelor de judecată în săli de ședințe speciale, în Chișinău mai ales, dar totuși sunt posibile. Practica a arătat că chiar aceste săli din Chișinău care sunt puține nu sunt suficiente pentru judecători, ele și așa nu sunt folosite. Judecătorii preferând să examineze cauzele în birourile proprii, izolând astfel examinarea cauzei și nepermițând publicului să asiste la ședință.”

Europa Liberă: „Anularea imunităţii parlamentarilor pentru cazurile de urmărire penală”. De ce nu a fost posibilă până acum? Iată o altă problemă vizată de partenerii…

Vladislav Gribincea: „Eu am fost stupefiat de modul cum s-a abordat acest subiect în Parlamentul anterior. Unele din partidele politice de la guvernarea de atunci și-au asumat angajamentul ca prima lege votată să fie înlăturarea imunității deputaților. În ultima instanță, deși era conștient de faptul că nu are voturi necesare, a scos chestiunea la vot, special pentru a o respinge, astfel încât o anumită perioadă de timp subiectul să nu poată fi discutat în Parlament. Practica confirmă în multe țări: cu cât este mai mare imunitatea deputaților, cu atât este mai mare tendința de a abuza de funcția pe care o dețin. Recent chiar și în Ucraina, în care situația era mult mai sensibilă decât în Republica Moldova, s-a renunțat la imunitatea parlamentară.”

Europa Liberă: Dle Gribincea, în primele apariții publice noul ministru al justiției, care a fost avansat din funcția de vice-ministru trebuie să precizăm, se pare că a stăruit mai ales pe o asanare din interior a sistemului. În general parcă nu poți pune pe cineva să se scoate singur de chică din mlaștina corupției. Cum să realizezi reformele dacă domină situația asta „o mână spală pe alta”, iar autoritățile pe de altă parte vor asanarea din interior?

Vladislav Gribincea: „Eu am înțeles mesajul Ministerului Justiției un pic altfel - că reformarea trebuie să aibă loc pe toate direcțiile. Și într-adevăr e foarte greu să ai o justiție eficientă atunci când cei din sistem nu acceptă multe din inițiative. Dar sunt de acord și cu Dvs. că dacă lași reforma justiției la cheremul judecătorilor, reformă veritabilă nu va fi. Trebuie și la nivel legislativ, și la nivel de Guvern să se intervină plenar, dar și să încercăm să convingem judecătorii că reformele sunt necesare. În cazul când judecătorii nu acceptă aceste reforme, atunci probabil fie trebuie de schimbat judecătorii, fie trebuie de discutat cât de eficiente sunt măsurile propuse de către Guvern, poate chiar nu sunt corecte.”

XS
SM
MD
LG