Parlamentarii români par deciși să revină la votul pe listă, după o experiență scurtă și nefericită în care a fost aplicat un sistem uninominal original. La Comisia de Cod electoral, reprezentanții tuturor partidelor refuză deocamdată să găsească o altă soluție. Deputatul PNL, Mihai Voicu a explicat că liberalii au votat în această Comisie pentru revenirea la votul pe liste fiindcă din analizele făcute ar rezulta că este singurul sistem electoral “care are un număr fix de parlamentari” și pentru că potrivit ultimelor sondaje românii preferă în proporție de 54 la sută votul pe listă.
Sondajul Inscop arată într-adevăr că doar 23 la sută dintre cei intervievați și-ar mai dori votul uninominal, care în versiunea românească a dus la creșterea numărului de parlamentari prin mecanismul aritmetic folosit, care prevede alegere uninominală și distribuție proporțională a mandatelor. Disfuncțiile au fost evidente și fiindcă au fost cazuri în care candidați situați pe primul loc într-un colegiu nu au intrat în Parlament, iar alții veniți de pe locul doi sau trei au devenit parlamentari.
Nu a fost vorba despre un sistem uninominal pur, care are în general două calități majore: formarea de majorități clare și întărirea legăturii între alegători și parlamentari. România nu a beneficiat de niciunul dintre aceste avantaje: guvernele au continuat să fie formate din coaliții, mai mult sau mai puțin funcționale, iar potrivit cercetărilor, în proporție de peste 60 la sută oamenii nu-și cunosc senatorul și deputatul din propria circumscripție.
Pe de altă parte elita politică tinde să uite dezavantajele votului pe listă, în care partidele își nominalizează candidații de la centru în funcție de criterii prea puțin transparente. Se vorbea până în 2008 de partitocrație, de puterea discreționară a partidelor, în care alegătorul nu are nimic de spus pentru că votul pe lista blocată le dădea doar posibilitatea de a opta pentru partide, nu și pentru persoane. E adevărat, pe de altă parte, că până în 2008 în parlament erau oameni ceva mai bine pregătiți, în comisiile de specialitate, erau deputați și senatori stăpâni pe domeniile lor de competență, dar în același timp conducerea centrală a partidului, acolo unde se făceau listele, era cea care avea ultimul cuvânt în toate.
Între sistemul uninominal și cel cu listă blocată există însă o serie de alte soluții, de la posibilitatea votului mixt, în care o cameră să fie aleasă prin vot uninominal și alta prin pe listă, până la posibilitatea listei deschise. În cazul Votului Unic Transferabil, spre exemplu, oamenii ar putea să-și ordoneze candidații în ordinea preferințelor și să răstoarne astfel oligarhia de partid.
Sistemul majoritar uninominal aplicat la ultimele două alegeri generale din România a mizat pe candidați oportuniști cu bani, iar rezultatul a fost un Parlament mai mare, cu politicieni mai predispuși spre traseism, decât înainte și care voiau odată ajunși în Legislativ să-și recupereze cumva investiția făcută în campania electorală.
Dacă în cele din urmă soluția va fi revenirea la lista de partid blocată, România va dovedi odată în plus că memoria nu este punctul forte al țării, că după 25 de ani de la căderea comunismului, nuanțele rămân lipsite de importanță și că în luarea deciziilor extremele contează mai mult, decât linia de mijloc.
