Linkuri accesibilitate

A apărut peștele, dar au dispărut cumpărătorii


Piaţa de peşte din Tiraspol
Piaţa de peşte din Tiraspol

Aproape jumătate din tejghelele sectorului de pește din piața de la Tiraspol au fost goale toată luna ianuarie. Antreprenorii refuzau să lucreze în condițiile în care au fost ridicate taxele vamale pentru importul de pește proaspăt, și asta pentru că noile taxe au făcut această mică afacere neprofitabilă.

Din 1 februarie unii comercianți de pește proaspăt au revenit la locurile lor de muncă, afișând prețuri noi, care s-au dovedit a fi mult prea mari pentru o bună parte dintre cumpărători. Iată ce povestește o vânzătoare:

„Acum vindem peștele mai ieftin decât înainte, dar având în vedere că s-au adăugat taxele vamale, iese oricum scump pentru oameni. Știți, fiecare lege are diverse portițe. Așa și în această lege cu privire la reducerea taxelor există o virgulă care permite o interpretare diferită. Nu ne-au spus nimic concret. La televizor au transmis că taxa de 10 la sută și a fost redusă la 5 la sută. Dar de fapt acolo scrie că reducerea e „de la 5 la sută”, așa că s-a micșorat doar cu câteva copeici. Avem caras viu, mare, abia scos din apă, o frumusețe – doar 20 de ruble. Dar oamenii oricum vin și ne spun că e prea scump...”

La piaţa din Tiraspol
La piaţa din Tiraspol

De cele mai multe ori, cumpărătorii privesc tejghelele, compară prețurile și pleacă. La piața de la Tiraspol nu mai poți vedea abundența de acum câteva luni de oferte de pește la preț accesibil. Iată ce spune în acest sens o vânzătoare cu o experiență de 30 de ani:

„Stăm fără să vindem nimic. Oamenii nu au bani. Unul sau doi oameni pe oră, și atunci dacă îi strigi, te rogi de ei să se apropie, să cumpere pește. Oamenii au dispărut. Unde? Nu înțeleg! Pensionarilor nu li se mai dă suplimentul de 200 de ruble, au trecut sărbătorile, Revelionul și oamenii au rămas chiar fără bani”.

Colegele vânzătoarei au și ele un punct de vedere:

„Da, autoritățile au reacționat, au redus un pic taxele vamale, peștele a apărut, dar oricum s-a scumpit cu 5-10 ruble. Am obținut doar o mică reducere. Iată că stăm de o săptămână și vindem, oamenii vin, se uită și ne întreabă: „De ce peștele e atât de scump?” Mai ales carasul e scump, 25-30 de ruble. Oamenii întreabă de ce nu am redus prețul. Nimeni nu înțelege că prețul a crescut pentru că a fost pusă această taxă vamală”.

„Prețurile nu sunt foarte mici. Oamenii umblă, se uită, vindem puțin, slab de tot. Prin piață în general vine puțină lume, nici nu-mi dau seama unde au dispărut cu toții. Trebuie să ne gândim ce facem mai departe”.

„Merge prost. Cum am stat, așa și stăm. Mai vin doar cei care mai aveau câte o rezervă de bani”.

„Nu avem deloc de lucru. Nu sunt cumpărători. Doar oameni în vârstă, care nu au bani, și atât”.

Piaţa din Tiraspol
Piaţa din Tiraspol

„A fost redusă taxa vamală nesemnificativ, foarte nesemnificativ, cu doar câteva copeici. Da noi lucrăm așa: am vândut – am adus marfă nouă, nu ni se întâmplă să stea același peste zile întregi. Nu am lucrat o lună întreagă, am ieșit doar pe 1 februarie. Eu stau în piață, dar am diabet zaharat și trebuie să mănânc pește. Am cumpărat trei pești, am plătit 30 de ruble. Și am luat doar caras simplu, nu cine știe ce soiuri nobile. Taxele nu au fost reduse atâta cât s-a promis”.

Iată ce cred despre noul preț la pește și cumpărătorii:

„Sigur că simțim majorarea de prețuri. Vom cumpăra mai puțin, dar oricum trebuie să luăm ceva, că nu putem sta flămânzi. Cândva carasul și crapul erau la 12 ruble, 12,50. Acum nu ne mai putem permite”.

„Noi preferăm peștele adevărat, viu. Dar nu găsim acum așa ceva. Acolo este caras, dar arată rău. Și costă tocmai 30 de ruble, vă imaginați ce prețuri! Foarte scump”.

„Prețul este accesibil, inclusiv pentru pensionari, cred. Și peștele e destul de bun: și barbun, și caras – ceea ce luăm de obicei”.

„Carasul era 12 ruble, dar acum ce prețuri au pus! Idioți!”

„Desigur că e scump. Suplimentele la pensii au fost reduse, așa că mi se pare scump”.

Рыбное дело
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:02:19 0:00

Previous Next

XS
SM
MD
LG