După ce câţiva activişti ai formaţiunii politice Patria, folosită drept trambulină de lansare în politică de către omul de afaceri Renato Usatâi, au ajuns în arestul organelor de drept, fiind cercetaţi, între altele, pentru o presupusă implicare în punerea la cale a unor tulburări de proporţii la Chişinău, dejucate de forţele de ordine, cum afirmă ele, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva acestor persoane li se incriminează, în mod deliberat, săvârşirea unor infracţiuni grave, de natură să pericliteze securitatea statului, astfel încât opinia publică să nu fie preocupată de drepturile lor, ci de gravitatea presupuselor fapte. În încercarea de a-i apăra de o asemenea stigmatizare, cu consecinţe grave, susţinătorii acestora i-au declarat deţinuţi politici, confirmând natura extrajuridică a litigiului intrat pe o traiectorie foarte complexă.
Între timp, tragicele evenimente de la Paris, care au declanşat sporirea măsurilor de securitate în toată Europa, pun presiune suplimentară pe dosarul presupușilor extremişti.
Iată de ce am încercat să aflu, discutând cu mai mulţi activişti pentru drepturile omului, dar şi cu reprezentanţi ai organelor de drept, cum se împacă rațiunile de securitate şi drepturile celor bănuiţi de a fi cercetați în condiţii umane.
Unul dintre fruntaşii Partidului Patria, Ilian Caşu, afirmă că doi dintre membrii formaţiunii ar fi ţinuţi în arest neîntemeiat, iar asupra altora s-ar exercita presiuni, procurorii încercând astfel să obţină probe pentru a-şi legaliza acţiunile, inclusiv pentru a justifica scoaterea din cursa electorală a formaţiunii lui Renato Usatâi:
„În raport cu membrii echipei lui Usatâi organele de drept au depăşit cadrul legal. Doi membri au fost luaţi de acasă în mod abuziv, cu mascaţii, dimineaţa la ora 6 s-a intrat în casă, s-a făcut percheziţie, cu un anumit pretext, dar s-au ridicat alte lucruri. Noi rămânem, deocamdată, în cadrul legal, folosim filierele care ne sunt la dispoziţie, legale, care ar fi instanţa de judecată, unde contestăm absolut totul, dar, deocamdată, fără niciun rezultat, fiindcă s-a format o coaliţie dintre procurori, judecători, poliţişti, care respinge toate probele şi argumentele bazate pe lege. Iar doi taţi, soţi, care sunt întreținătorii familiilor sunt închişi...”.
L-am întrebat pe procurorul Viorel Morari, şef al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi Serviciului Vamal din cadrul Procuraturii Generale, cât de întemeiate sunt reținerile şi perchezițiile la domiciliile membrilor organizaţiei Antifa şi ai Partidului Patria în contextul necesității de sporire a securităţii în ţară:
„După atentatele teroriste din Franţa, din alte state europene, între are Belgia, poliţia s-a pus pe jar şi a întreprins măsuri de securizare. Nu ştiu dacă e mai bine să fi lăsat să se fi întâmplat ceea ce se pregătea şi ulterior noi să spunem că am ştiut, dar n-am reacţionat. Atunci prima întrebare este: dar cine trebuia să răspundă? Oare nu eu, ca procuror, care aveam bănuiala rezonabilă şi nu am întreprins măsuri? Şi ce este mai important: viaţa unui om, a unui singur om, care să fi fost pierdută în rezultatul acţiunilor pe care nu aveam să le întreprindem noi sau menţinerea în arest a unor persoane timp de o lună-două, chiar dacă unii afirmă că acţiunile noastre au fost abuzive sau la limită. Dacă noi permiteam declanşarea acţiunilor violente sau manifestaţiilor de răsturnare a autorităţilor constituţionale, era pericolul eminent, că organele de drept nu ar fi fost în stare la moment să oprească avalanşa de nemulţumire a societăţii. Societatea acum este foarte dezbinată. Da, există o democraţie şubredă, pentru care încă trebuie de luptat, dar aceasta trebuie să fie făcut doar cu instrumente democratice, nu prin impunerea forţei şi acţiunilor violente”.
L-am mai întrebat pe Viorel Morari, ce garanţii au oameni aflaţi în arest că le sunt respectate drepturile şi nu este, aşa cum afirmă fruntaşii partidului, că organele de drept ar căuta astfel probe pentru a-şi justifica acţiunile:
„E foarte dificil să vorbeşti de administrarea probelor în asemenea cazuri de rezonanță, deoarece oamenii au fost foarte bine pregătiţi. Ei cunoşteau tactica şi metodica documentării acţiunilor criminale, că prin intermediul telefoanelor nu se discută. E foarte greu să arăţi probe convingătoare, care ar demonstra cert, sută la sută. Da, ele sunt indirecte care demonstrează intenţia - existenţa armelor, existenţa înţelegerii prealabile despre ce vroiau ei să întreprindă. Dacă e să ne referim la aceste două cazuri concrete, noi am reieșit din probele administrate în cauza penală şi din bănuiala rezonabilă că aflarea acestor persoane la libertate poate genera dezordine în mase... Poate noi i-am luat prea repede, dar eu personal am optat pentru asemenea măsuri pentru că aveam bănuiala că întârzierea avea să ducă la consecinţe mult mai negative decât reţinerea unor persoane, de aceea am mers la reţineri sau la percheziţii... Noi suntem ghidaţi de interesul general al societăţii - să nu permitem dezordine în mase...”
Experta Mariana Calughin consideră că drepturile cetăţeanului trebuie să primeze în tot ceea ce fac reprezentanţii organelor de drept, iar descinderea în casele oamenilor trebuie să fie echilibrată, proporţională cu acţiunile pe care le poate întreprinde cel bănuit:
„Atunci când mergi la reţinere, grupul care este implicat trebuie să cunoască profilul persoanei. Şi te duci acolo exact proporțional amenințării sau riscului pe care tu îl ai. Nu pot să intre 10-20 de persoane mascate cu pistoale automat în mână într-un apartament în care locuieşte o familie, cu copil mic. Lucrul acesta este disproporționat. Tu poţi să faci lucrul acesta, de exemplu, într-un apartament care servește o punte pentru criminali, unde tu ştii că acum, la moment, acolo sunt zece persoane, toate înarmate...”.
Directorul Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM), Vanu Jereghi, spune că monitorizările organizaţiei pe care o conduce, în locurile de detenţie, arată că drepturile omului aflat în arest în mare parte sunt respectate. El a avansat părerea că e mai bine să fie reţinut din greşeală un cetăţean, dar să aibă ulterior posibilitatea să-şi revendice drepturile, decât să fie destabilizată situaţia şi oameni nevinovați să aibă de suferit:
„Eu, ca şi cetăţean, de exemplu, aş fi de acord să stau în izolare vreo 72 de ore, din greşeală, ca pe urmă să am posibilitatea să atac decizia asta sau termenul pe care l-am stat eu acolo, să recuperez prejudiciile mele morale şi materiale, dacă au fost, în schimbul că ştiu şi sunt sigur că poliţia, autorităţile noastre sunt capabile să-l prindă pe cel care cu adevărat săvârșește sau intenţionează să săvârșească astfel de fapte grave”.
În ultimii ani, Republica Moldova a fost condamnată la CEDO în mai multe cauze pentru privare neîntemeiată de libertate şi condiţii inumane în locurile de detenţie. Toate cazurile de arest neîntemeiat ajunse pe rol la CEDO vizează, potrivit apărătorilor drepturilor omului, abuzuri ale reprezentanţilor statului comise până în anul 2009.
