La primele ore ale dimineții de luni, 1 decembrie, o dată cu limpezirea rezultatelor votului, fraza care a înflorit pe buzele multora a fost: „ne-a trecut glonțul pe lângă ureche”. Forțele pro-europene au reușit să acumuleze mai multe mandate decât adversarii lor de stânga, ceea ce le va permite să formeze guvernul. Acum, după ce emoțiile s-au mai estompat, să vorbim despre semnificațiile mai generale ale scrutinului din 30 noiembrie.
Este pentru prima dată în istoria post-sovietică a Republicii Moldova când partidele pro-Vest reușesc să obțină două mandate succesive de patru ani, două mandate pline la guvernare, întrucât până acum avuseserăm doar mici „secvențe respirabile”, urmate inexorabil de lungi perioade de dominație comunistă și rusofilă care anulau tot ce se prospectase înainte, fragil, în materie de reforme și emancipare democratică.
Se poate spune, așadar, că la 30 noiembrie 2014 a fost întreruptă o tradiție nefastă, că „blestemul locului”, al eternului început, a fost învins. Moldova avea nevoie de această continuitate, pentru ca marile proiecte economice, care să-i asigure independența și o apropiere ireversibilă de spațiul occidental, să fie duse la bun sfârșit. Și aici mă refer la gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, la interconectarea rețelelor electrice cu cele europene, la calea ferată Iași-Chișinău cu ecartament european ș.a.
O altă observație de principiu. Republica Moldova a trebuit să facă față unei ofensive rusești fără precedent care viza deturnarea cursului pro-european și chiar o schimbare de destin național. Dacă pentru a ține Ucraina în sfera ei de influență, Rusia a declanșat un război, a anexat teritorii, a produs mii de victime omenești, în Moldova s-a aplicat o altă tactică: au fost încropite partide pro-Putin și lansați concurenți electorali populiști, proveniți din lumea interlopă.
Moscova ne-a copleșit cu embargouri economice, oferind atuuri electorale socialiștilor lui Dodon, care i-au îndemnat pe moldoveni, inclusiv prin manifestări de protest înscenate, să-și canalizeze supărarea și resentimentele împotriva guvernanților pro-europeni, acuzați de pierderea pieței rusești – o manipulare cinică și grosolană. De asemenea, s-au fluturat amenințări cu expulzarea muncitorilor basarabeni din Rusia. Și toată această amplă operațiune de intoxicare și „înfeudare” a creierilor s-a putut desfășura în voie prin intermediul propagandei deversate de posturile TV rusești în Moldova.
Să mai adăugăm la acest abject arsenal incitarea spiritelor în regiunea găgăuză și diversiunile via Transnistria, care din fericire nu au funcționat. Republica Moldova a rezistat într-o luptă inegală cu un adversar temut și lipsit de scrupule. Am rezistat pentru că de data aceasta am avut aliați puternici: Uniunea Europeană și Statele Unite, care doresc sincer ca Moldova să se schimbe la față, să intre în familia țărilor civilizate. Și am rezistat pentru că ne este alături, total și necondiționat, România – izbânda Republicii Moldova înseamnă o împlinire pentru întreaga națiune română.
Factorul geopolitic trebuie luat în considerare și numai naivii l-ar putea ignora, însă dacă vorbim de problemele interne, cele care au determinat gustul amar al victoriei din 30 noiembrie, e obligatoriu să vorbim despre calitatea clasei politice.
Aburcată pe valul unei viguroase susțineri populare în 2009 și în 2010, actuala putere și-a sabotat șansele electorale prin concurența acerbă între componentele Coaliției, prin afaceri netransparente, prin fapte de corupție și scandaluri care, luate la un loc, explică rata scăzută a participării la vot pe 30 noiembrie, trădează crunta dezamăgire a populației față de modul în care s-a guvernat în ultimii ani în raport cu așteptările și speranțele învestite. Venalitatea, coruptibilitatea clasei politice autohtone a putut fi lesne speculată de inamicii cauzei europene în Moldova: le-au ridicat „mingea la fileu” chiar politicienii noștri proeuropeni.
De aceea, lecția pe care trebuie să și-o asume politicienii din vechea/nouă alianță de guvernământ de la Chișinău este că au fost votați nu de dragul lor, nu datorită performanțelor lor fascinante, ci pentru salvarea viitorului european al Moldovei. E o diferență esențială! Asta presupune că nu se mai poate guverna pe vechi, că reformele în justiție și întregul pachet de sarcini cu care s-a angajat Moldova prin semnarea Acordului de Asociere trebuie puse rapid și hotărât în aplicare chiar în primul an de guvernare.
Cine se simte vulnerabil, atacabil, slab ar fi bine să se retragă – să le-o ceară chiar colegii lor de partid! – pentru a nu șubrezi șansele de relansare a unei guvernări mai credibile și mai eficiente decât precedenta. Pe 30 noiembrie, moldovenii au penalizat corupția, exact cum au făcut-o și alegătorii din Ucraina și din România în această toamnă. Moldova nu poate să rămână o enclavă a fărădelegii și a mimetismului dizgrațios, continuând să pretindă a fi o „poveste de succes”. Succes pentru cine?...
O altă lecție a scrutinului se cuvine să o însușească
Cauza integrării europene nu poate fi lăsată doar pe seama guvernanților...
cetățenii. Ea sună în felul următor: cauza integrării europene nu poate fi lăsată doar pe seama guvernanților. Societatea trebuie să se trezească din letargie, să întrerupă obiceiul ultimilor două decenii, când singura manifestare de civism în Basarabia era votul supărat al moldovenilor o dată la patru ani, în ziua alegerilor. În rest – egoism, individualism și apatie generală! Să nu ne facem iluzii: politicienii n-au să-și schimbe niciodată năravul dacă nu vor simți privirea exigentă a poporului, dacă nu va exista o presiune constantă asupra lor.
Din acest punct de vedere, săptămânile post-electorale ar trebui să fie un moment de start și pentru clasa politică proeuropeană, și pentru societatea civilă.
