Linkuri accesibilitate

Sabina Fati
Sabina Fati

Noul președintele al României este Klaus Iohannis. LiveBlog

Sabina Fati, care a relatat în direct în primul tur al alegerilor prezidențiale din România din 2.11.2014, își continuă blogul cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin din 16 noiembrie.

16:44 17.11.2014

Senatorul Mircea Geoană, care a pierdut prezidențialele din 2009 în fața lui Traian Băsescu susține că rezultatele scrutinului de ieri deși sunt similare, situația din 2014 e mai gravă decât cea din 2004. Geoană crede că PSD are datoria să asculte mai mult vocea străzii și vocea diasporei și să învețe din greșelile făcute.

16:38 17.11.2014

Promisiune: PSD va respinge mâine legea amnistiei și grațierii

Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat astăzi că este dispus să renunțe la funcția sa din Parlament dacă nu va fi susținut în demersul de a respinge legea amnistiei și grațierii și în cazul ridicării imunității deputaților cercetați de DNA. Declarația lui vine după ce Klaus Iohannis le-a cerut parlamentarilor să "pice" această lege și să-i lase pe parlamentarii cercetați de procurorii anticorupție fără imunitate. Victor Ponta la rândul său a acceptat solicitarea lui Iohannis și a precizat că "maine toata coalitia va vota pentru respingerea definitiva a legii amnistiei si pentru incuviintarea legilor justitiei"

16:00 17.11.2014

Simona Halep, jucătoarea de tenis care a fost felicitată de Victor Ponta pentru locul 2 WTA (Women's Tennis Association) în urmă cu trei săptămâni i-a răspuns acestuia printr-un mesaj pe Facebook: "De-acum știma amândoi cum e pe locul 2! BIG LIKE"

15:38 17.11.2014

Ponta: "mâine toți cei din coaliția de guvernământ vom vota împotriva legii amnistiei"

"Trebuie ca o vreme să tăcem din gură. Toți trebuie să avem decența și bunul simț să înțelegem că PSD e partidul care atrage cel mai mult "

"Peste o săptămână sau două alături de Liviu Dragnea și de colegii noștri din țară vom trage concluzii în direcția pe care oamenii le așteaptă"

"Voi avea grijă să păstrăm partidul unit"

"Primul mesaj trebuie să-l dăm chiar mâine: mâine toți cei din coaliția de guvernământ vom vota împotriva legii amnistiei și pentru ca justiția să-i poată cerceta pe cei cu probleme, pentru că aș ne-a cerut electoratul"

"Le transmit celor 5 milioane de români care m-au votat că mă simt obligat față de ei, voi încerca să-i apăr și să-i protejez"

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG