M-am întîlnit zilele astea cu un coleg de breaslă decepţionat din cale-afară. Omul e un fan al Partidului Liberal Reformator şi mi-a vorbit despre îngrijorarea lui. Vasăzică, a aflat omul cu stupoare că 20 de membri ai PLR au părăsit partidul şi au intrat într-o altă formaţiune, PDM, care li se pare mai viguroasă şi mai frumoasă.
„Dar nu-i nimic de mirare, amice. Atîţia traseişti au existat în politica moldovenească, încît nu ar mai trebui să te surprindă o nouă abandonare a unui partid…” i-am spus colegului de breaslă.
Însă remarca mea nu l-a liniştit pe coleg. El a început să-mi demonstreze că această plecare nu e ca celelalte. În opinia lui, liberalii reformatori s-au desprins de liberalii lui Ghimpu ca să primenească partidul şi să relanseze ideea liberală în Moldova. Iar colegul meu urmărea cu interes munca de reformare a partidului liberal ca să constate acum că reformarea asiduă a generat abandonarea formaţiunii.
„Cum naiba poţi să reformezi un partid, să fii reformator, şi apoi să abandonezi brusc partidul? Păi, ce reformare o mai fi asta?” m-a întrebat colegul de breaslă plin de nedumerire.
Am încercat să mă pun în locul peleriştilor plecaţi la PDM şi imediat am găsit o explicaţie.
„Uite ce poate fi la mijloc. Poate că oamenii au încercat să reformeze anumite aspecte şi nu le-a reuşit. Ei au încercat cu toată fiinţa, dar cineva le-a pus beţe în roate. Şi atunci ei au simţit nevoia să plece într-un alt partid care le oferă un spaţiu mai vast pentru realizare…” i-am spus eu colegului de breaslă.
Acesta m-a privit ciudat preţ de cîteva clipe, apoi a dat din mînă a lehamite şi a plecat, spunîndu-mi: „Lasă-mă tu cu explicaţiile astea de ziarist echidistant. E altceva la mijloc şi toţi ştim ce e…”
Iar eu am rămas pe gînduri, încercînd să descifrez ultima lui propoziţie.