A patra ediție a festivalului Balkanik!, care a avut loc în luna septembrie la București, mi-a prilejuit întîlnirea cu o excelentă trupă din Bulgaria de care nu știam pînă acum: Kottarashky & The Rain Dogs.
Deși numele face trimitere directă la Tom Waits (al cărui album „Rain Dogs” face parte din lista celor mai bune 100 albume ale anilor 1980 alcătuită de revista „Rolling Stone”), ceea ce cântă oamenii ăștia e altfel, în primul rând pentru că e din Balcani, și apoi pentru că spre deosebire de Waits (care într-unele din albumele sale e profund urban) e cu desăvîrșire rural.
Nu însă acel rural de propagandă cu care comuniștii au ucis folclorul, ci unul viu și integrat perfect într-o formulă hibridă de lăutărie și blues, cu nuanțe de cabaret german a la Kurt Weil.
Kottarashky e numele de scenă al arhitectului Nikola Gruev, care în anii studenției s-a apucat să experimenteze în domeniul muzicii digitale. După ce a lucrat o vreme la un birou de arhtitectură din Sofia, Gruev s-a lăsat de meserie și s-a apucat serios de muzică.
„Opa Hey”, albumul său de debut din 2009, e amintobinesc, cu precizarea că doar în ce privește forma (Amin Tobin e vestit pentru colajele sonore) conținutul fiind lăutărie pură, cu mostre sonore de folclor culese chiar de Gruev pe teren, în Bulgaria profundă.
Gruev face apoi un salt spectaculos de la muzica produsă digital la muzica interpretată live, cu muzicieni și instrumente muzicale obișnuite, păstrînd însă elemente digitale.
Rugat să spună ce anume cântă, Nikola Gruev spune răspicat „Balcani psihedelici”.
Kottarashky & The Rain Dogs, așadar, cu piesa „Babo”, de pe albumul „Demoni”, lansat în 2012.
O precizare importantă la sfîrșit: ambele albume au fost lansate la casa de discuri Asphalt Tango de la Berlin, al cărei co-fondator e nimeni altul decît prietenul nostru Henry Ernst, cel care impresariază Fanfara Ciocârlia.
