Linkuri accesibilitate

Şicane sezoniere


La punctul de control transnistrean din apropiere de Bender/Tighina
La punctul de control transnistrean din apropiere de Bender/Tighina

Cozile de la punctele de trecere de-a lungul liniei administrative între raioanele din dreapta şi stânga Nistrului

Autorităţile transnistrene au sporit controlul la punctele de trecere de la linia administrativă cu Moldova. Măsura, care include verificarea suplimentară a actelor de identitate şi a unităţilor de transport, a provocat rânduri imense la unele puncte de control. O situaţie care o repetă pe cea de anul trecut, tot în perioada concediilor de vară, dar care s-a produs la punctele de trecere transnistrene de la graniţa cu Ucraina. Lina Grâu rezumă relatarea corespondentei noastre în regiune Karina Maximova, care a vizitat punctele de trecere de la Bender, discutând şi cu unii dintre cei care au stat îndelung la rând:

„Serviciile lucrează bine, dar procedura e foarte greoaie. Ar putea fi, probabil, computerizată, aşa încât oamenii şi maşinile să treacă mai repede”.

După cum ne-au mărturisit mai mulţi şoferi care stăteau la rând, locuitorii Transnistriei au început să călătorească mai des în direcţia Chişinăului, deşi înainte preferau oraşul Odesa. Teritoriul Ucrainei nu mai este considerat acum lipsit de pericole.

Rânduri imense de maşini se formează şi la punctul de trecere Bender pe direcţia Anenii-Noi. În plus, autorităţile de la Bender au îngrădit cu blocuri de beton drumul de la Bender spre satul Varniţa, unde se află un alt punct de trecere. Un anunţ afişat pe aceste blocuri spune că drumul e în reparaţie.

La propunerea unui şofer, căruia în sfârşit i-a venit rândul la mica ferestruică a chioşcului de plastic, de a împărţi rândul în două – unul pentru cei cu aşa numita cetăţenie transnistreană şi altul pentru străini, funcționarul în uniformă a zâmbit şi i-a răspuns, arătând cu degetul spre portretul şefului administraţiei Evgheni Şevciuk aflat în spatele său: Iată lui, şi nu mie, spuneţi-i tot ce aveţi de spus. Eu sunt doar un executor.”

Între timp, pe o căldură de peste 30 de grade, oamenii, în maşini, uneori şi cu copii mici, sunt nevoiţi să stea în plus 30-60 de minute pentru a ieşi de pe teritoriul regiunii nerecunoscute.

„Eu aş fi lichidat şi această vamă, şi înregistrările. Nu ştiu, probabil cineva are nevoie de asta…”

În ciuda nemulţumirii oamenilor, se pare că nimeni deocamdată nu intenţionează să schimbe situaţia.

Previous Next

XS
SM
MD
LG