Linkuri accesibilitate

„Dl. Rogozin pornește de la ideea că noi nu suntem un stat independent, un subiect al dreptului internațional...”


Dmitri Rogozin la întoarcerea la Moscova, imagine Twitter, pe aeroportul Domodedovo
Dmitri Rogozin la întoarcerea la Moscova, imagine Twitter, pe aeroportul Domodedovo

Un interviu cu premierul Iurie Leancă și cu președintele Parlamentului, Igor Corman, pe tema vizitei la Tiraspol și a declarațiilor făcute de Dimitri Rogozin, vicepremier al Rusiei.





Europa Liberă: Cum se răsfrânge vizita efectuată de vicepremierul rus Dmitri Rogozin asupra relației dintre Chișinău și Moscova?
La Ziua Europei, la Chișinău
La Ziua Europei, la Chișinău
Iurie Leancă: „În ceea ce privește vizita domnului Rogozin la Chișinău, vreau să menționez, așa cum s-a reflectat și în comunicatul de presă al Ministerului de Externe, că nu prea se încadrează în relațiile bune, pragmatice și constructive pe care le avem noi cu Federația Rusă. Din păcate, domnul Rogozin, prin declarațiile pe care le face, dar și prin maniera în care această vizită a fost organizată, deseori, nu știu de ce, pornește de la ideea că noi nu suntem un stat independent, un subiect al dreptului internațional.

Deși suntem un stat mic și avem probleme sociale, economice, probleme care țin de consolidarea familiilor în societate, noi, totuși, ca societate și ca țară, cred că avem un sentiment pe care îl partajăm cu toții împreună, cel de demnitate.

Pe acest motiv, e timpul deja ca domnul Rogozin să înțeleagă că
E timpul deja ca dl. Rogozin să înțeleagă că R. Moldova trebuie să fie tratată cu respect...
Republica Moldova trebuie să fie tratată cu respect, așa cum sunt tratate și alte țări care sunt subiecți al dreptului internațional.

În baza acestor principii, în baza dorinței noastre sincere și puternice de a avea o relație cât mai bună cu Federația Rusă, avem nevoie de acest dialog, avem nevoie de o comunicare intensă pe toate problemele, acolo unde nu avem o poziție comună, acolo încă mai avem anumite neînțelegeri.

De exemplu, până astăzi nu înțeleg de ce vinurile moldovenești nu sunt suficient de bune pentru a se permite revenirea pe piața rusă. Și sper că la Minsk, la finele lunii, voi avea o discuție cu primul ministru Medvedev pe acest subiect, de altfel, cu care am un dialog foarte și foarte pozitiv și care se încadrează exact în logica și în spiritul unor relații bune și constructive.

Noi am analizat foarte atent ce a spus domnul Rogozin la Tiraspol, comportamentul de aici, de la Chișinău, atunci când avionul domniei sale a plecat de la Chișinău. Și am tras încă o dată o concluzie, în primul rând, trebuie să avem un dialog cât mai intens cu cei care reprezintă poziția oficială a Federației Ruse.

Iar pe mine, la Moscova, m-au învățat un lucru elementar, că în numele statului vorbește președintele, primul ministru și ministrul de Externe. Și, pe acest motiv, sigur că am dori să mai clarificăm, încă o dată, poziția Moscovei. Și nu în zadar ieri seara ambasadorul rus a fost, încă o dată, invitat la Ministerul de Externe pentru a clarifica exact pe această poziție.

Doi: noi trebuie să facem ceea ce depinde de noi la noi acasă, să fim un stat mai puternic, cu instituții mai funcționale. De noi depinde, în primul rând, să facem aceste instituții mai funcționale, să luptăm împotriva corupției, să facem așa încât justiția să creeze confort pentru oameni, pentru investitorii străini. Și atunci, dacă vom avea un stat mai puternic, sunt convins că vom fi și respectați mai mult.”

Europa Liberă: Domnule Corman, folosește Moscova Transnistria ca element de șantaj în relația dintre Chișinău și Federația Rusă?
Igor Corman
Igor Corman
Igor Corman: „Suntem foarte interesați să avem un dialog constructiv, să avem o relație bună cu Federația Rusă. Dar această relație trebuie să exprime și un respect reciproc, din ambele părți.


Cu părere de rău, deja a devenit tradițional că declarațiile și acțiunile acestui politician – nu este pentru prima dată, au avut loc și în trecut – nu se încadrează în această optică. Dar, în pofida unor astfel de acțiuni, nu trebuie să ne lăsăm provocați, fiindcă într-adevăr poziția oficială a Federației Ruse este exprimată de președintele țării, primul ministru, ministrul de Externe.

Eu am fost încurajat de discuțiile pe care le-am avut, și nu în noiembrie anul trecut, și în aprilie în acest an, cu colegii mei pe dimensiunea parlamentară, cu domnul Narîșkin, doamna Matvienko care au decurs în altă atmosferă, în alt spirit. Deci eu consider că reacția care a avut loc aici, la Chișinău, este una adecvată, a fost exprimată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

În continuare, cu calm, liniștiți trebuie să continuăm dialogul și pe dimensiunea parlamentară, și pe dimensiunea guvernamentală. Cât privește conflictul transnistrean, iarăși nu este nimic nou sub soare aici, noi suntem realiști și înțelegem că în acest an nu putem să așteptăm progrese spectaculoase în acest format de negocieri „5+2”, e vorba de contextul regional, avem și un an electoral în Republica Moldova. Dar, cel puțin, să continuăm discuțiile, să soluționăm problemele, așa cum am făcut și până acum.

Cred că au fost mesaje bune din partea Chișinăului, atunci când am scos barierele în calea circulației cetățenilor noștri din partea stângă a Nistrului, atunci când am scos aceste accize pentru importurile în regiunea transnistreană. Deci nu este vorba absolut de nicio blocadă din partea Republicii Moldova.

Tot ce facem în continuare și în acest proces de integrare europeană, mă refer aici și la acest Acord de Comerț Liber care va fi implementat, tot timpul avem în mintea noastră și regiunea din partea stângă a Nistrului, deci, vom face tot posibilul și în continuare ca să nu existe bariere și eu cred că este interesul nostru ca și această regiune, pas cu pas, să se integreze în același spațiu în care ne integrăm noi, în spațiul european.”

Europa Liberă: Aceste semnături, care au fost adunate, și tentativa de a fi duse la Moscova ce semnal vă dă?

Igor Corman: „Eu nu știu în ce măsură aceste pachete cu hârtie au fost importante pentru cei care au fost la Tiraspol. Eu nu am înțeles cine a dorit să le ia, cine a dorit să le neglijeze, nu pot să comentez acest lucru, nu știu care este valoarea acestor hârtii, dar autoritățile statului și-au făcut datoria.”

Iurie Leancă: „Urmează ca instituțiile statului să investigheze acest subiect și să se pronunțe pe marginea caracterului acestor semnături, dar și pe marginea acestei tentative de a scoate din Republica Moldova cutiile cu aceste semnături. Eu, cel puțin, nu văd cum se încadrează ele în poziția oficială a Federației Ruse în care mereu se menționează principiul respectării integrității teritoriale a Republicii Moldova.”

Igor Corman: „Chiar dacă sunt neplăcute, sunt dureroase, astfel de declarații, acțiuni pe care le-am auzit, trebuie să căutăm dialogul și comunicarea cu alți reprezentanți ai Federației Ruse care eu cred că au și o altă abordare, o altă poziție. Și să nu încercăm prin declarații politice de aici, de la Chișinău, să creăm bariere adiționale. Trebuie să vedem acolo unde putem discuta, nu să blocăm acest dialog și această comunicare.”
XS
SM
MD
LG