Politica pare multora o poveste sută la sută cinică. Pentru tot mai mulți dezamăgiți, politica e jocul preferat și profitabil al mincinoșilor. Firește, din această formulă se înțelege că toți sau aproape toți ceilalți sînt oameni corecți, logici și lucizi. Cine gîndește așa a ghicit, fără îndoială ceva adevărat, dar a pornit la drum cu o mare greșeală: ideea după care politica e a politicienilor și nu are nimic de-a face cu ceilalți.
Din nefericire, lucrurile sînt mult mai complicate. Politica e un joc, dar un joc de mase. Politicienii pot face și desface orice, cu condiția să obțină sprijin popular. Politica e o acțiune colectivă în care răspunderile se împart diferit, dar revin, pînă la urmă, tuturor. E, oare, rolul electoratului neînsemnat sau chiar nul, așa cum par să creadă cei ce văd în clasa politică răul suprem?
Experiențe recente demonstrează, în mod repetat, că politica e, în mare măsură, orientată de opiniile celor mulți, chiar atunci cînd aceste opinii merg, fără ezitare, împotriva realității. Altfel spus, dacă politicienii sînt cinici, același lucru se poate spune și despre alegători. Situațiile în care o societate e, cît de cît, redresată de guverne care iau lucrurile în serios, doar spre a fi sancționate de alegători, nu sînt o raritate. Un exemplu flagrant vine din Anglia. De ce acest exemplu? Pentru că Anglia e una din puținele țări lovite de criză care au reușit, în ciuda tuturor pronosticurilor, să revină la creștere economică, să creeze locuri de muncă și să reducă masiv deficitul bugetar. Rezultatele economice ale guvernării sînt neașteptat de bune, dar rezultatul politic al rezultatelor economice e paradoxal. Guvernul care a scos Anglia din criză pierde teren, iar opoziția care a făcut mult rău economiei, pe cînd era la guvernare, cîștigă teren.
În România, perioada de după 2010 e, în mare, definită de același paradox: dreapta salvează economia și e pedepsită, stînga repetă greșelile care au dus la impas economic, dar e tot mai populară. Cum se explică această evidentă lipsă de logică nimeni nu știe, dar un lucru e limpede: curentul vine dinspre alegători și societate în genere. Oricît ar fi de nepoliticos și oricîte omagii trebuie adresate societății în numele democrației, electoratul trebuie, totuși, taxat. Cinismul nu e proprietatea exclusivă a politicienilor, de vreme ce mase mari de oameni au sub ochi realități incontestabile, dar le ignoră. Cîteva elemente ne pot ajuta să înțelegem mai bine de ce se comportă așa societățile și ce țintesc ele cu acest gen de comportament.