Mărturisesc din capul locului că nu fac parte din categoria concetăţenilor eurosceptici. Dimpotrivă, vreau ca Moldova să devină mai repede membră a Uniunii Europene. De aceea, îi înţeleg şi îi susţin pe oamenii care au venit duminică în centrul capitalei. Dar nici covîrşit de euforie nu sunt după recentul mare miting. Şi asta pentru că datele problemei nu s-au schimbat esenţial.
În primul rînd, adunările şi mitingurile sunt un lucru bun, dar nu şi suficient. E limpede că oficialităţile europene vor ca noi să îndeplinim nişte criterii, să îmbrăţişăm nişte valori. Iar sloganurile frumoase, aruncate duminică în mase cu însufleţire, nu înseamnă nici pe departe modificarea obişnuinţelor vechi.
Unul dintre marii conducători a declarat cu convingere, de la tribună, că trebuie să începem schimbarea de la noi înşine, de la curtea noastră. Foarte frumos e îndemnul acesta, nu încape nici o îndoială. Mă întreb însă: cum luptă clasa conducătorilor cu corupţia eternă, cu evaziunea fiscală, cu aşa-numitul cumătrism? Astăzi, ca şi în zorii tranziţiei, fărădelegea e la ea acasă. Aproape că nu avem oameni băgaţi în închisoare pentru corupţie, deşi, se ştie, corupţia face ravagii.
A trecut deja multă vreme de cînd un tir burduşit cu ţigări de contrabandă a trecut lejer prin vama moldovenească. Ştim noi astăzi cine sînt indivizii care au încărcat în tirul acela ţigările de contrabandă? Au fost ei găsiţi şi pedepsiţi? Mă tem că societatea civilă nu ştie prea multe despre cum au evoluat lucrurile în această chestiune.
Rămîne învăluită în ceaţă şi vînătoarea din Pădurea Domnească, soldată cu moartea unui om. Există sau nu un vinovat de moartea lui Sorin Paciu? Sau poate nimeni nu e vinovat? Deocamdată publicul nu ştie nimic, iar în curînd incertitudinea care învăluie cazul va împlini un an.
Misterioasă e de-a dreptul şi povestea fostului şef al Fiscului, Nicolae Vicol. Acum şase luni, acestui om i s-au adus acuzaţii grave, dar astăzi nu ştim dacă funcţionarul e vinovat. Sau poate omul a fost pe nedrept acuzat?
Iar aceste cazuri nu sunt singurele care ridică serioase semne de întrebare.
E foarte simplu să declari, de la tribuna înaltă, că ţara şi-a îndeplinit toate angajamentele în faţa Uniunii Europene. Păi, de ce dar mediul în care trăim rămîne la fel de sufocant? De ce nu vrem măcar să plătim impozite? De ce aruncăm în continuare chiştoace pe trotuare? De ce ne doare-n cot de problema cîinilor vagabonzi? De ce, în ciuda adunărilor mari, rămînem o societate dezagregată, lipsită de valori?
Ideea că ei vor veni şi vor face totul mi se pare un soi de cacealma. S-ar putea să nu mai vină nimeni, dacă ne limităm numai la vorbărie şi la sloganuri eclatante.
