Linkuri accesibilitate

„Împreună în Europa”


O campanie de informare sub egida Federației Asociațiilor de Basarabeni din România.



Apropierea summitului de la Vilnius, la care Moldova speră să facă încă un pas pe drumul integrării europene, polarizează societatea. Guvernarea a anunțat pentru duminică 3 noiembrie o mare manifestație pro-europeană, criticată de îndată de opoziția comunistă, care consideră ieșirea în stradă a suporterilor puterii artificială și chiar potențial periculoasă. Tamara Grejdeanu a adunat câteva din cele mai recente declarații publice în favoarea integrării europene, dar și critici la felul cum dorește puterea să mărească și să demonstreze sprijinul popular pentru această integrare.

Un îndemn de adeziune a tinerilor la susţinerea traseului european al Republicii Moldova a fost făcut azi de Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din România, care a lansat campania „Împreună în Europa”. Prin acţiuni de informare, studenţii au de gând să determine cetăţenii dar şi decizionalii de la Chişinău să conştientizeze necesitatea apropierii de comunitatea Europeană.

Membrii Federaţiei au formulat mai multe argumente în favoarea aderării pe care au de gând să le facă cunoscute, spune preşedintele federaţiei, Cotruţa Dumitru: „Sunt o serie de puncte forte de care s-ar bucura ţara noastră în calitate de viitor membru al Uniunii Europene. Parafarea acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană va impulsiona procesul de dezvoltare a ţării noastre în toate sferele vieţii sociale, culturale şi sociale. Asta ar însemna creşterea bugetului de stat şi a PIB-ului ca urmare a deschiderii a zonei de comerţ liber cu Uniunea Europeană, creşterea exporturilor, a investiţiilor, mobilitatea forţei de muncă, ceea ce va aduce după sine noi locuri de muncă şi o altă salarizare, accesul la fonduri europene şi investiţii în infrastructură.”

Asemenea iniţiative de popularizare a vectorului european, promovat de autorităţi, sunt incluse şi în agenda mai multor organizaţii neguvernamentale. Alex Petrov, secretar al Consiliului Naţional al Tineretului spune că proiectele pe care le desfăşoară sunt menite, printre altele să le explice tinerilor ce avantaje oferă mobilitatea în spaţiul european, întrucât prea puţin ar fi cunoscute beneficiile din partea comunităţii europene: „În procesul de evoluţie şi de modernizare rapidă în care se află acum Republica Moldova, este foarte important ca, totuşi, cetăţeanul simplu să fie şi el într-un mod sau altul implicat în acest proces şi să înţeleagă corect ce înseamnă de fapt integrarea europeană. Pentru că, mai ales dacă vorbim la nivel local, cunoaşterea termenului de integrare europeană uneori este interpretată într-un sens mai puţin autentic, şi oamenii nu înţeleg care este plus valoarea, beneficiile şi oportunităţile pe care le vor avea ei în urma acestei integrări.”

Tinerii ONG-işti observă că deseori euroscepticismul cetăţenilor este alimentat anume de necunoaşterea a ceea ce înseamnă integrare europeană. Într-un comentariu la Europa Liberă, scriitorul Vitalie Ciobanu remarcă că „Integrarea europeană a rămas la etajele de sus ale puterii.”

Puterea reprezentată de coaliţia de guvernare organizează în această duminică o reuniune populară cu intenţia de a arăta că marea majoritate a cetăţenilor susţin parcursul pro-european al Moldovei. Unii comentatori consideră că această acţiune a fost gândită pentru a demonstra unitatea coaliţiei înainte de Summit-ul de la Vilnius iar alţii sunt de părere că manifestaţia ar urmări doar interese politice.

Iată cum califică reuniunea, Alexei Tulbure, fost Ambasador al Moldovei la Consiliul Europei, membru al grupului de iniţiativă care reprezintă Congresul Civic, organizaţie apropiată Partidului Comuniştilor: „E un eveniment care nu are absolut nimic cu integrarea europeană a Republicii Moldova şi cu modernizarea. Asta-i o încercare a partidelor de la guvernare să-şi spele imaginea. Când opoziţia nu are posibilitate de a promova ideile şi politicile sale în Parlament, ea iese în stradă. Dar ce are cu ieşirea în stradă guvernarea, guvernarea trebuie să lucreze, în guvern, în parlament, trebuie să adopte legi şi să le implementeze.”

Opoziţia comunistă, care a sugerat că puterea va face uz de resursa administrativă pentru a aduna oamenii în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a lansat azi, printr-un comuniat de presa, un apel către cetăţeni de a nu participa la reuniunea din 3 noiembrie.

În schimb, comunitatea ştiinţifică, Uniunea scriitorilor, dar şi alţi exponenţi ai societăţii civile au anunţat că susţin îndemnul de participare şi unitate a forţelor pro-europene în această duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG