Atâtea plimbări, drumuri, dar şi călătorii mai îndepărtate am făcut împreună cu bunul prieten şi extraordinarul... causeur, care a fost Vasile Vasilache!
Una dintre acestea o împărtăşesc cititorului.
Era pe la începutul anilor 2000, prin 2002 sau 2003, pe când se mai putea merge în România cu buletinul de identitate, fără alte fasoane şi formalităţi...
Iată, dar, că în ajun de 1 Decembrie, Marea Sărbătoare a tuturor românilor, primăria Chişinăului pune la dispoziţia unui grup destul de numeros, - istorici, scriitori, combatanţi în războiul pe Nistru, pedagogi, - un autocar ca să mergem la Alba Iulia.
Printre ei şi noi, doi.
De-cu-seară Vasile mă sună :
--Măi Volodea, tu eşti mai iute, să ocupi un loc şi pentru mine. Dar mai în faţă, că-mi place să admir locurile prin care vom trece...
Bun. Sosesc printre primii la Uniunea Scriitorilor, unde urma să ne îmbarcăm, prind două locuri în spatele şoferului, Vasile ... se reţine. Am emoţii. Dacă întârzie prea mult? Să plecăm fără el? Ce să fie? Nu se poate desprinde de... nevastă-sa? Nu ţin minte, dacă mai era Mariana cu el sau, poate, îl părăsise şi plecase în străinătăţi...
În fine, apare, tăbârcind o cogemite valiză....
Urcăm. Pornim. Într-o oră şi ceva suntem la Leuşeni.
Acolo, înainte de a trece controlul de frontieră, coborâm, să ne dezmorţim ciolanele.
Glume. Spirite. Bancuri.
Cine credeţi că era cel cu scântei şi fulgere pe limbă?
Marele, mucalitul, inepuizabilul Vasile Vasilache!
--Măi, ce veselie! a exclamat careva dintre noi. N-o să ne fie urât până la Alba Iulia.
-- Dar, poate, şi la întoarcere, am adăugat eu.
Se vede treaba că am... cobit!
O scurtez.
S-a întâmplat ceva fantastic, ceva care întrece cea mai prodigioasă imaginaţie.
La controlul actelor, se constată că Domnul Vasilache prezintă buletinul de identitate, în timp ce de la o vreme încoace se trecea frontiera (blestemata de frontieră!) cu paşaport turistic. Pe care amicul nostru nu-l avea.
--Suntem nevoiţi să Vă întrerupem călătoria, mult stimate dle Vasilache, i-a articulat cu nişte buze fenomenal de dulci domnişoara grănicer. Da, da, se nimeri una foarte drăguţă, parcă anume ar fi ştiut ce-i place cel mai mult în viaţă celebrului scritor basarabean, dar şi al întregului spaţiu românesc...
Aşa a fost nevoit Vasile al nostru să facă hoche nazat, la Chişinău.
Dar staţi, că pătărania nu se încheie aici.
Şi apoi nici nu se putea altfel, doar era la mijloc nu altul, ci părintele lui Anghel văcarul!
--Dar dta, dle Vasilache, a continuat fermecătoarea grănicereasă: dta ai paşaport... românesc!
La care, Vasilache, în stilul lui mucalit - enigmatic:
--Dar de unde ai mătăluţă ştire de secretele mele?
Noi am plecat mai departe, Vasile a făcut cale întoarsă.
Ajungem la Alba Iulia, ne includem în marile manifestări populare...
Desigur, fără de amicul nostru Vasile Vasilache...
Dar staţi, că nici aici nu se îmbumbează păţania.
A doua zi mai soseşte cu un autoturism, la Geoagiu, unde am fost cazaţi, un grup de la Chişinău. Printre ei filozoful Gheorghe Bobână, ginerele lui Vasile.
--Dar unde-i dl Vasilache? Nu l-aţi adus şi pe el?
Răspunsul căzu ca o bombă anghelo-serafimică, exact de-o manieră pur vasilachiană:
--L-am luat...
--Şi? Acum... avea paşaportul cu el?
--Avea...
--Şi?
--La controlul actelor grănicera...
---Una... drăguţă...
--Da, da, frumuşică...
--Ce-a zis ... când l-a văzut cu paşaport... românesc în mână?
--„Domnule Vasilache, suntem nevoiţi să vă întrerupem călătoria...” „?” „Paşaportul Dvoastră este expirat”...
11 octombrie 2013