Născută pe 19 mai 1992 în satul Verejeni, raionul Telenești. A studiat la facultatea de Arte Frumoase a USM, specialitatea Dirijat Coral și Pian. A participat la Școala de Instruire Politică a Tinerilor Lideri a IDIS Viitorul, la proiectul Academia Ideilor și la Școala de State-Building, IDRAD. A lucrat în calitate de reporter la ziarul „Universitatea”, la ziarul Comitetului Național Olimpic „SportPlus”, la Moldova 1, departamentul „Știri din Sport” și la Jurnal TV. A fost coordonatoare de tineri la Societatea pentru Planificare a Familiei, coordonatoare a altor 4 proiecte sociale la MYDA și stagiară la Serviciul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. A îndeplinit funcția de președinte a Alianței Studenților de la USM și e deținătoare a titlului de Arbitru Național în Arte Marțiale. Actualmente, este studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM, specialitatea Jurnalism Politic. Este fondatoarea și vice președinta Asociației Obștești „Moldova Youth for Development Association” (MYDA), redactor-șef la revista NEXT - Prima Revistă Studențească din Moldova și redactor-prezentator al emisiunii „Ditiramb” de la Radio Unda Liberă.
Luni
M-am trezit pe la 7 după un vis în care ploua. Am întins mâna spre noptieră, mi-am luat cartea cu care am adormit aseară și mi-am pus-o din nou în fața ochilor - de astă dată ca să mă trezesc. E clar - diminețile mele încep cu o carte.
Continuu lectura matinală până pe la 12:00. Apoi, mă gândesc. Îmi dau seama că nu am dependențe. Nu fumez, nu beau, nu mănânc ciocolată la miez de noapte (cu excepții), nu umblu veșnic cu cana de ceai după mine, cafea nu beau, pentru că nu-mi place și, nici alte obișnuințe ne-bune/nebune nu am.
Totuși, unica mea dependență, poartă haina cărților. Mie îmi plac cărțile. Îmi plac pentru că cu fiecare carte pe care o citesc, de fiecare dată o altă și-altă viață trăiesc. Câteodată, în general am impresia că citind, devii nemuritor în timpul vieții tale. Pentru că atunci când lecturezi afli mulțime de taine, destine, istorii și trăiești de fiecare dată altfel. Te preschimbi. Crești și descrești. Te bucuri și plângi. Te inspiri și tremuri. Te uimești și zâmbești. Te înalți!... și contempli...
Ce frumoasă e Lumea de la înălțimea unei Cărți pe care tocmai ai terminat s-o citești!
Intru pe facebook. Găsesc un mesaj în care Constantin îmi mulțumește pentru că am făcut fotografii la festivitatea de închidere a Școlii pentru Tinerii Lideri Politici a IDIS Viitorul, la care am mers împreună timp de un an. I-am răspuns că, de, asta mi-e meseria, și i-am mai spus că eu cred că jurnalistul este jurnalist nu numai atunci când stă cu fundul pe scaunul din redacția sa, ci este jurnalist oriunde s-ar afla. Așa înțeleg eu această meserie!
Peste câteva minute, un alt mesaj: „să știi ca te urmaresc pe facebook, îmi place mult stilul de tău viață, ai devenit ca un idol pentru mine”. Nu este primul mesaj de acest fel. De aceea, practic, nici nu mă mai mir. Ci mulțumesc frumos, zâmbesc și-mi continui munca la un nou proiect al MYDA - organizație de tineret pe care am fondat-o cu drag acum 2 ani. Mă întorc însă cu gândul la d-ra de vreo 15 ani pentru care, zice ea, sunt idol. Nu știu, cu ce mă deosebesc de alți tineri? Și merit titlul de idol? Nuuu, e prea mult. Prea mult. Pentru că în opinia mea, orice tânăr trebuie să își facă timp pentru cât mai multe activități care îl dezvoltă, care îl îmbogățesc și îl fac valoros. Consider, că înveți toată viața, dar înveți mai ales, în această perioadă, când ești tânăr - când ai multă energie, când entuziasmul nu-ți lipsește și când ai puteri cât șapte! Întotdeauna am spus, cu cât mai mult în tine investești, cu-atât mai valoros ești.
După masă, pe care nu am luat-o, am mers de mi-am cumpărat cămășuța pe care am ochit-o ieri la mall, apoi am trimis bani acasă - tatei și surorii. Mă gândesc că am cheluit prea mult azi. Sunt rațional de economă.
Mă repun pe citit. Citesc o carte vie, pentru că eu cu cărțile virtuale nu mă prea iubesc. Sunt prea romantică pentru a citi altfel decât din cărți „vii”.
Marți
Azi mi s-a reconfirmat că imediat ce încerci să faci ceva bun, nou, apare cineva care își instalează comod piciorul pe creștetul tău și începe să apese cu generozitate. Suntem un popor de oameni pe cât de harnici, pe atât de invidioși. Mă gândesc că regula se schimbă. Și nu mai este „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, ci „ce altul face, ție nu-ți place”. Păcat.
Azi m-am luat la întrecere cu ploaia. Am câștigat, pentru că am ajuns acasă chiar înainte ca aceasta să înceapă.
Fericită, am înfulecat în singurătatea egoismului meu un harbuz. A fost primul meu harbuz din acest an. Și ce noroc! Era copt-copt! Bucuria se găsește totuși în lucuri simple. De exemplu, într-un harbuz.
Înainte de somn, am terminat raportul narativ pe care trebuie să îl prezint guvernului Statelor Unite care a sponsorizat proiectul Looking to the Future pe care prin MYDA l-am implementat la începutul anului la Drepcăuți, Briceni. Era un proiect în cadrul căruia am învățat 25 de tineri liceeni din sat cum să scrie proiecte si să atragă investiții în satul lor. Reprivind niște secvențe video in care acești tineri mulțumesc echipei MYDA, m-am convins încă o dată că ceea ce fac este bine. Deci, nu trăiesc degeaba și pot să fiu fericită. Ori, Galsworthy spune în romanul său „Dincolo” că „pentru a fi fericit trebuie să îi faci și pe alții fericiți.” Adorm. Mâine am filmări.
Miercuri
Timp de o oră am făcut gimnastică. Așa ca în fiecare dimineață. Pentru că după 7 ani de arte marțiale și tot 7 de dans, ar fi cel puțin straniu să fie altfel.
De draga dimineață facebook-ul, site-urile de știri, posturile de radio și de televiziune, Leograndul, reședința de stat, Chișinăul și întreaga Moldovă a fost plină de Traian Băsescu sau „Băse” cum i se spune prin „cartier”. Acesta a venit ca întotdeauna cu pace. A spus multe, a făcut fotografii, a îmbrățișat oamenii din stradă care au venit să-l salute și a semănat asigurări că România este și în continuare alături de Republica Moldova. Azi toți au spus că anume așa trebuie să se comporte un președinte adevărat. De acord. Totuși, fraza cea mai însemnată pe care am reținut-o astăzi este despre Unire. La o întrebare adresată dlui Băsescu despre Unire, dumnealui a răspuns: „Cereți-o și o vom face!” Mda. Nici nu știu ce să spun. Cert este însă că eu, unirea nu o cer. Da, potrivit etniei mă consider româncă, dar conform cetățeniei sunt moldoveancă. Și mă mândresc. Mai ales că tatăl meu a luptat în '92, pentru integritatea țării în care trăiesc azi. Plecase chiar înainte de a mă naște eu. A fost și rănit! Dar, asta e altă poveste...
Amiază. Am mers la filmări, unde am întâlnit o echipă udarnikă. Mă refer la cei de la UDARNIK.TV. Am filmat. Am ieșit fericită pentru că numai atunci când creez, când lucrez mă simt cu adevărat bine. Cât de plăcut e să te simți util!
E noapte. Stau în fața computerului și mă gândesc că nu v-am spus nici a patra parte din cele câte am făcut azi. Mâine merg să mă înscriu la înotul pe care acum doi ani l-am abandonat. Zâmbesc și mă culc. În gând o pup pe mama. De când aveam încă 11 ani ea lucrează la Moscova. Urăsc Moscova. Ea mi-a furat copilăria.
Joi
Azi m-am trezit cu gândul că trebuie urgent să-mi fac viză pentru Letonia, țară în care plec curând cu ocazia unui proiect internațional, la care am fost acceptată după un interviu în limba engleză pe care l-am susținut în seara când mi-au fost extras tocmai DOI! dinți de minte. Tragic... După O ORĂ însă de discuție cu Lauma, coordonatoarea proiectului, am fost acceptată. Nimeni nu știe cât de greu, ori mai bine spus, cât de dureros a fost. Nici nu trebuie. După interviu, am închis skype-ul și m-am gândit: Doamne, din cauza că mi-au scos acești doi dinți de minte, ori am mai puțină minte, fiindcă m-am apucat să vorbesc atâta timp în engleză având dureri titanice, ori, sunt bravo, deoarece am reușit să-mi organizez 10 zile de experiență frumoasă în baltica Letonie.
Despre viză. Nu am pașaport românesc de aceea va trebui să stau în rând la Centrul Comun de Vize, unde lista cu programări este ocupată pentru tocmai 2 luni înainte. Până acum, lipsa pașaportului românesc nu mă deranja atât de mult, ba mai spuneam că nu-l fac din principiu! Acum însă, toată debandada asta birocratică, cu statul în rând și strânsul documentelor, mă obosește și mă face să cred că mă voi lăsa de principii patriotice și-mi voi face ca și o jumătate de Moldovă un pașaport care îmi va permite să trăiesc ca un om normal. Un pașaport care să fie nu doar o cărticică albastră ce știe numai să încaseze ștampile pe la vămi, ci o cărticică aproape magică ce poate deschide drumuri; drumuri de care am atâta nevoie.
La amiază m-am întâlnit întâmplător cu un prieten cu care am început să vorbim despre spiritualitate. Teme de felul acesta sunt numai bune atunci când sunt liniștită, stau în parc, respir aer curat și ascult gălăgia-melodie a orașului. De, despre cei doi cerșetori sănătoși (a se citi „apți de muncă”) care s-au apropiat de mine și mi-au cerut bani și cărora le-am spus că sunt și eu studentă și nu am, nu am să vă spun. Sunt însă sigură că în gândul lor, aceștia, dacă nu m-au blestemat, atunci, precis m-au înjurat. Nu e problema în bani. De obicei sunt milostivă. Dar sînt așa cu cei care chiar nu pot să facă rost de-un ban și mă irită ce-i care au putere, mâini, picioare, ochi, tot-tot și nu le folosesc. În astfel de cazuri mă întreb: bine, eu îți dau doi lei, dar mie cine-mi dă?
Și totuși, mă mustră conștiința, mama ei de conștiință!
Seara. Ea fost plină de Alexei Navalnîi, de Mașa Gessen, de Constantin Cheianu și de Oleg Brega. Aproape toți poartă eticheta de jurnalist. Pe primii trei, Navalnîi - condamnat azi la 5 ani de închisoare, Gessen și Cheianu - amințați cu moartea, îi respect PROFUND pentru curaj și profesionalism, întrucât, nu fiecare este gata să lupte contra sistemului, amenințărilor, presiunilor și multor altor porcării. Cât despre Brega, arogantul care a devenit „eroul zilei”, insultându-l murdar și înjosindu-l pe primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, principial nu vreau să spun nimic. Voi zice doar un singur lucru: educația și buna creștere nu au stricat încă nimănui.
Adorm cu gândul la o spusă a ieromonahului Savatie Baștovoi: „Tot ce există, există din dragoste şi pentru dragoste. În măsura în care iubim, ne umplem de rost şi ne aflăm locul în această lume făcută de Dumnezeu.
Prin iubire cunoaştem şi vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să ştie ce înseamnă să fii văzător cu Duhul, trebuie să ştie că asta înseamnă să iubeşti”. Noapte bună!
Vineri
M-am trezit obosită. Dacă aș spune că nu știu de ce, ar însemna să mint. Știu eu prea bine. Am un restanțe la capitolul regim. Mă refer mai ales la regimul alimentar și cel de somn. Rareori mă prinzi acasă la ora prânzului, care, până la urmă se transformă în ceva foarte ușurel și încă și mai rar mă pot abține de la citirea știrilor, cărților sau privitul filmelor documentare înainte de somn. Proastă obișnuință, aceea de a nu avea mai multă grijă de propriul organism. Într-una din cărțiile de psihologie pe care îmi place să le citesc, am citit că dacă îți recunoști greșelile deja faci un pas pentru înlăturarea acestora. Sper. Azi am mâncat la timp. Deseară mă culc mai devreme.
Azi sora mea mai mică pleacă la mare, la Sulina. Este pentru prima oară când va vedea marea. Acolo am văzut-o și eu în premieră. I-am pregătit toate cele necesare, pentru că de 10 ani încoace îi sunt un fel de Mamă. Am o ușoară migrenă. O fi din cauza grijilor pe care mi le fac pentru ea sau...
A fost o săptămână destul de plină. Mi s-au schimbat planurile în ceea ce privește studiile, primesc tot mai multe oferte de muncă sau colaborare și cel mai important, înțeleg tot mai bine încotro merg.
Realizez, că nu-i mai mare bucurie decât aceea de a-ți fi aflat rostul, sau măcar de a-l fi intuit.
