Era de aşteptat că - după marea prăbuşire de la BAC - vor parveni o sumedenie de contestaţii ale liceenilor nemulţumiţi de notele proaste. Şi ele au venit. Sînt vreo 30 de mii de contestaţii, mai multe ca oricînd.
Şi ce facem acum? Ne plîngem că pentru examinarea contestaţiilor vor mai fi cheltuiţi bani din bugetul de stat? Sau poate continuăm să strigăm că elevii au fost obijduiţi şi stresaţi de camerele de luat vederi? Impresia mea e că lucrurile nu sînt nici pe departe atît de apocaliptice precum le prezintă unii.
Da, elevii nemulţumiţi, mulţi dintre ei simţindu-se nedreptăţiţi, au tot dreptul să conteste rezultatele. Ei asta fac. Da, vor mai fi cheltuiţi nişte bani pentru examinarea contestaţiilor. Dar aceste cheltuieli sînt floare la ureche pe lîngă banii pe care statul i-a cheltuit de-a lungul anilor pentru tinerii victorioşi, care copiau pe rupte. Şi da, unele contestaţii vor modifica niţel notele, altele nu le vor schimba. Asta e normalitatea pe care tot felul de voci stridente nu vor s-o accepte.
Aşadar, Ministerul luptă cu elevii care copiază. E foarte bine, dar nu e suficient. Infailibili, incoruptibili, sinceri şi oneşti trebuie să fie şi profesorii, învăţătorii, directorii de licee, cinovnicii din interiorul Ministerului. Zic asta pentru că în anii lungi ai tranziţiei interminabile am auzit poveşti sinistre despre BAC cu profesori pe post de protagonişti nesăţioşi. O fi ele ficţiune, dar e posibil şi o vagă tangenţă cu realitatea să aibă. Oricum, datoria Ministerului este să excludă orice mişmaş făcut de învăţători, examinatori, creatori de subiecte. Lucrul acesta e la fel de important ca şi camerele de luat vederi la examene.
Revenind la numărul mare de liceeni care au picat la BAC, ar mai trebui spus ceva. Miza inovaţiei nu ar trebui să fie împuţinarea numărului de studenţi şi trimiterea mai multor tineri spre domeniile constructorilor şi instalatorilor. Miza trebuie să fie simplă: cel care copiază nu are ce căuta la universitate.
