În vizita lui săptămânală la studioul din Chișinău al Eueropei Libere, istoricul Gheorghe Cojocaru a stat de vorbă cu Valentina Ursu despre semnificația deportărilor staliniste marcate astăzi în Republica Moldova.
Gheorghe Cojocaru: „Exact 72 de ani în urmă, porţile Gulagului sovietic înghiţeau un nou contingent masiv de elemente „duşmănoase”, deportate din noile achiziţii teritoriale ale lui Stalin, între care Ţările Baltice şi cele câteva bucăţi smulse din teritoriul României întregite: Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.
Spre această decizie de deportare în masă a unor oameni nevinovaţi de la vetrele lor străbune, în ţinuturile îndepărtate ale Rusiei, de dincolo de Urali şi ale şi Kazahstanului, s-a mers pas cu pas. Mecanismul terorii în masă, aplicat în aceste teritorii, a fost transplantat de peste Nistru, în special, din fosta autonomie cu capitala la Tiraspol, unde a funcţionat cu o maximă eficienţă inumană, în anii ’30 ai Marii Terori.”
Europa Liberă: Cum a funcţionat acest mecanism al terorii, până la deportarea din 12 spre 13 iunie 1941?
Gheorghe Cojocaru: „O serie de execuţii sumare, după cum se cunoaşte, se produc imediat după anexarea teritoriilor româneşti, dar şi ulterior. La 9 iulie 1940, şeful guvernului sovietic, V. M. Molotov, semna hotărârea despre activitatea tribunalelor militare în teritoriul Basarabiei şi Nordul Bucovinei: este mărit considerabil efectivul trupelor NKVD. Astfel încât, deja către începutul anului 1941, numai în închisorile din RSS Moldovenească, care aveau o capacitate maximă de 1,5 mii locuri, erau închise circa 4 mii de oameni.
În toamna anului 1940, ia proporţii strămutarea forţată a zecilor de mii de tineri, ca forţă ieftină de muncă, la minele de cărbune şi şantierele, de dincolo de Urali. Teroarea ia amploare, iar vârful acesteia a fost atins prin deportarea din 12 spre 13 iunie 1941.”
Europa Liberă: Cine au fost responsabilii de deportarea oamenilor nevinovaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei? Sunt cunoscute numele acestora?
Gheorghe Cojocaru: „De la bun început, persoanele suspectate erau urmărite şi fişate cu multă atenţie de organele NKVD, iar acest proces intră pe o linie directă, după ce, la 7 mai 1941, în funcţia de Împuternicit al autorităţilor sovietice în RSS Moldovenească este numit S. A. Goglidze.
După numirea în funcţie, acesta expediază lui Stalin un raport în care cere permisiunea pentru a deporta 5 mii de persoane, declarate „elemente ostile” puterii sovietelor, împreună cu membrii familiilor lor. Aprobarea pentru demararea „operaţiunii” deportării a fost dată de Lavrenti Beria, şeful NKVD, şi a fost pusă în scenă de şeful securităţii din RSSM, N. Sazîkin, de responsabilii pe linie de partid şi sovietică.”
Europa Liberă: Cum s-a desfăşurat această teribilă „operaţie” de ridicare a oamenilor, în miez de noapte, şi deportare în vagoane de marfă în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice?
Gheorghe Cojocaru: „Conform raportului comisarului securităţii Sazîkin, operaţia „s-a desfăşurat în mod organizat”, iar „ridicarea elementului antisovietic a decurs în condiţiile unui număr suficient de materiale care confirmau activitatea lor antisovietică”.
Dacă se va ţine cont de faptul că mai mult de 2/3 din cei 22-25 de mii de deportaţi erau femei şi copii, operaţiunea respectivă nici nu putea să înregistreze alte rezultate. În realitate, în noaptea de 12 spre 23 iunie 1941, începea calvarul zecilor de mii de oameni nevinovaţi, iar documentele de arhivă descoperite, până astăzi, încă nu permit o deplină reconstituire a acestei drame şi tragedii de proporţii...”
